Cartea săptămânii: Amantul japonez

Isabel Allende, autoarea romanului „Amantul japonez” scrie extraordinar de bine. Este al doilea scriitor sud-american care îmi place, după regretatul Garcia Marquez. Stilurile nu se pot compara. Ca Marquez nu va mai exista, fără îndoială. Însă Allende este foarte informată, documentată (se vede că a lucrat mulți ani în presă) și cu un talent cum rar vezi. Cu toate acestea, nu am citit multe cărți de-ale ei (asta e doua după „Paula„). Ador cărțile care-mi fac pielea găină, care mă fac să mă cutremur atunci când citesc, care mă consumă, pur și simplu, așa cum și eu consum cu nesăț operele respective. Uite, cum s-a întâmplat cu romanele lui Parinoush Saniee („Tatăl celuilalt copil” și „Cel care mă așteaptă”). Ei, aproape că mori cu cartea-n mână, cu oricare dintre cele scrise de această autoare :).

Revin la Allende, totuși, pentru că v-am zis că-mi place. Cum să spun, Allende aceasta are o eleganță înnăscută în ceea ce privește talentul de a scrie. Doar că, în romanul despre care scriu acum, nu a reușit să-mi dea nicio bătaie de inimă, niciun fior, deși povestea e frumoasă. Cred că a scris-o prea repede, scapă niște detalii. Mai puțin la final. Sfârșitul romanului a reușit să-mi dea acel sentiment unic atunci când citești o carte extraordinară: mi-a făcut pielea găină.

Amantul japonez

În această carte, avem o poveste de dragoste ce dăinuie de mai bine de jumătate de secol. De fapt, sunt două iubiri, una din prezent și alta din trecut.

Îmi place când marii scriitori folosesc personaje taman din țara mea. Nu știu cum a ajuns Allende să aleagă o moldoveancă. Ceea ce mă întristează, însă, este faptul că personajul ales de scriitoarea chiliană este asociat cu sărăcia și cu prostituția. Și nu e primul roman în care întâlnesc asta…

Irina are grijă de bătrânii de la Lark House și pare să ducă o viață liniștită. Dar… toți avem secretele și trecutul nostru.

Mai impresionantă este povestea Almei Belasco decât a Irinei Bazili, așa că am să povestesc puțin despre asta. Alma este o fetiță evreică, care este trimisă de către părinți din Polonia natală în America, la unchii ei. Unii dintre voi cunoașteți deja pasiunea mea pentru poveștile cu evrei din perioada Holocaustului. Doar că aici nu fetița de origine evreică este trimisă în vreun lagăr de concentrare, ci iubirea vieții ei, acela care îi va rămâne amant pe viață. Micuțul Ichimei. Japonezul grădinar.

Alma trăiește în lux, datorită familiei Belasco, care nu ar accepta în ruptul capului legătura ei cu Ichimei. Poate părea ciudat cum o femeie ca Alma, puternică și greu de dominat, se îndrăgostește de un băiețel ca Ichimei, care este „lipsit de acea doză de ambiție și agresivitate atât de necesară bărbaților”.

Bătrânica Alma ar putea fi de judecat, chiar de condamnat de cătrei cei cu principii exacerbate, care nu văd decât drept. Dar pentru cei care știu că, uneori, ești în stare să ți le încalci pentru câteva momente de fericire, personajul acesta s-ar putea să fie fix pe placul lor.

Pasaje din carte

„E o diferență între a fi bătrân și a fi babalâc. Nu e o chestie de vârstă, ci de stare de sănătate fizică și mentală. Bătrânii își pot menține independența, babalâcii au nevoie de asistență și observație până ajung ca niște copii”.

„… arătau mai rău decât nonagenarii de la Lark House, care îmbătrâneau lent, cu demnitate și cu dantura completă, proprie sau falsă, deși Irina constatase că procesul era același: te apropii pas cu pas de sfârșit, unii mai repede decât alții, iar pe drum pierzi totul; nu duci nimic dincolo”.

„De la bun început, nu am vrut să ne complicăm cu relații domestice, copii, bani și toate celelalte cu care se confruntă un cuplu. Ne vedeam doar ca să ne iubim. Iar o relație clandestină trebuie apărată, e fragilă și prețioasă”.

„…istoriile din trecut prind viață și ni se lipesc de piele. Mă bucur c-o să ne petrecem împreună anii care vin”.

„Puțini bătrâni sunt mulțumiți. Majoritatea sunt săraci, nu se bucură de sănătate și nu au familie. Asta e etapa cea mai fragilă șo dificilă a vieții, mai mult decât copilăria”.

„Dragostea noastră e inevitabilă, Alma. Am știut-o întotdeauna, dar ani în șir m-am revoltat și am încercat să mi te smulg din gând, căci din inimă îmi era cu neputință. Când m-ai părăsit fără să-mi spui de ce nu am înțeles. M-am simțit păcălit”.

„Există omisiuni și minciuni necesare, așa cum există și adevăruri pe care e preferabil să le treci sub tăcere”.

Cine este Isabel Allende

Nu ați citit-o până acum? Ok, vă ajut cu câteva cifre :).

* 21 de cărți publicate
* 35 este numărul limbilor în care sunt traduse cărțile ei
* 65 de milioane de exemplare vândute
* 12 doctorate onorifice
* 50 de premii în peste 15 țări
* 2 filme de succes realizate după romanele ei.