Cartea săptămânii: Omul în căutarea sensului vieții

Nu obișnuiesc să citesc cărți de psihologie, de filozofie sau cărți motivaționale. Am puțin timp la dispoziție și prefer să citesc romane. Dar de Viktor Frankl auzisem și chiar eram curioasă să-i citesc această carte, după ce mi-a fost recomandată. Cu atât mai mult cu cât are un subiect care îmi face pielea găină: Holocaustul. Psihiatru, scriitor și logoterapeut, Frankl a trăit timp de trei ani experienţa lagărelor naziste (Auschwitz şi Dachau). Credeți că ne oferă așa, mură-n gură sensul vieții? Nein :). Sensul vieții unui om este dat de trăirile, de amintirile, de ce descoperă fiecare pe parcursul vieții sale și de evoluția lui. Iar în fiecare moment al vieții sale, omul trebuie să ia decizii. Astfel că omul Viktor Frankl, care își drămuia bucățica de pâine pentru a putea mânca din ea și în următoarele zile, constată că suferința are și ea un sens. 

”Când omul descoperă că destinul lui este să sufere, va trebui să-și accepte suferința ca fiind propria sa misiune (…) Nimeni nu-l poate scuti de suferința lui sau nu poate să sufere în locul său. Singura lui șansă ține de modul în care își poartă povara”.

”Totul ne poate fi luat, mai puțin un lucru – ultima dintre libertățile umane – a alege atitudinea pe care o adoptăm în diferite circumstanțe”.

”Până la ultima sa răsuflare nimeni nu-i poate smulge unui om libertatea de a lua o anumită atitudine sau o alta faţă de destinul său. Libertatea nu este ceva ce „avem” şi astfel să o putem pierde; libertatea este ceea ce suntem”.

”Trăiește ca și cum ai trăi a doua oară, iar prima dată ai fi acționat la fel de greșit pe cât ești acum pe cale să o faci”.

În lagăre a întâlnit oameni care, în lupta lor disperată de a supraviețui, se transformau în monștri. Pentru că foamea, tifosul, păduchii, frigul, dar mai ales violența, răutatea și cruzimea de nedescris ale gardienilor îi schimbau pe oameni. Mulți dintre ei aveau coșmaruri, chiar Frankl mărturisește asta despre el, coșmaruri din care nu doreau să se trezească pentru că acestea erau mai dulci decât realitatea pe care o trăiau în acel infern. Pentru că acolo, în lagăr, nu mai contează cine ai fost, ce meserie sau ce funcție ai avut, ce casă sau ce bani. Acolo ești un biet amărât care luptă să rămână în picioare. Dacă vrei și nu îți pierzi scopul…

”Cuvintele lui Nietzsche – ”Cel care are un DE CE pentru care să trăiască poate îndura aproape ORICE” – ar putea fi un motto călăuzitor. Ori de câte ori se oferea un prilej, trebuia să li se ofere un de ce – un rost – pentru viața lor, ca să fie întăriți și să poată îndura acel orice al existenței lor. Vai de cel care nu mai găsea niciun sens vieții lui, niciun țel, niciun scop și, ca atare, niciun rost de a mai continua să trăiască! Acesta pierea curând”.

”Lucrul de care aveam cu adevărat nevoie era o schimbare fundamentală a atitudinii noastre față de viață. A trebuit să învățăm noi înșine, ba a trebuit să-l învățăm și pe semenul nostru disperat că ceea ce contează cu adevărat este nu ceea ce așteptăm noi de la viață, ci mai degrabă ceea ce viața așteaptă de la noi. (…) La urma urmei, viața înseamnă să îți asumi responsabilitățile de a găsi răspunsul just la problemele acesteia și de a face față sarcinilor pe care ea i le trasează fiecăruia dintre noi”. 

Când majoritatea oamenilor din lagăr simțeau că nu mai au pentru ce să trăiască și așteptau din clipă-n clipă moartea, alegând sinuciderea ca cea mai ușoară variantă, Viktor Frankl a ales să nu se erijeze într-o victimă a atrocităților nazismului. Iar când a fost eliberat, a ales meseria de logoterapeut pentru a-i ajuta pe oameni să dea un sens vieții lor.

”Întotdeauna trebuiau făcute alegeri. Fiecare zi, fiecare ceas ne ofereau șansa de a lua o decizie, o decizie care determina dacă te supuneai sau nu acelor puteri care amenințau să te jefuiască de propriu-ți sine, de libertatea ta lăuntrică; care determinau dacă deveneai o jucărie la dispoziția împrejurărilor, renunțând la libertate și demnitate, fiind modelat după chipul și asemănarea deținutului tipic”.

”Unul dintre deținuți care la sosirea sa mărșăluise de la gară până la lagăr într-o coloană lungă de necunoscuți, mi-a spus mai târziu că se simțise ca și cum ar fi participat la propria înmormântare. Viața îi păruse absolut fără niciun viitor. O privea ca și cum ar fi fost deja încheiată, ca și cum ar fi murit deja. Acest sentiment al lipsei de viață se intensificase și din alte cauze: din punct de vedere temporal, lipsa unui capăt pentru perioada de prizonierat era cel mai acut resimțită; din punct de vedere spațial, aveam de-a face cu îngrădirea în limitele lagărului”.

O carte nu te poate face să descoperi care este sensul vieții. Te poate face, în schimb, cartea asta îndeosebi, să-ți reevaluezi atitudinea, să deschizi bine ochii, să te întrebi, dacă nu deja o făceai, care e scopul existenței tale pe acest pământ. Nu de unde vii, ci încotro te îndrepți. Nu ce ai trăit până acum, ci ce ai de gând să faci cu viața ta și care este acel major lucru care contează, care te motivează. Pe Facebook văd atât de mulți oameni care dau like ori share citatelor motivaționale, dar prea puțini trăiesc cu adevărat ceea ce iau copy-paste. Unii se plâng de joburi, alții de relațiile toxice în care se află, însă nici unii, nici ceilalți nu ar alege să facă un pas spre bine. Așteaptă ca altcineva să decidă în locul lor, mulțumindu-se cu ceea ce le-a dat viața și sperând că ”vor veni și zile mai bune, o să trec și peste asta”, ca să citez o amică.

”Europenii consideră drept caracteristic civilizației americane faptul că omului i se poruncește, mereu și mereu, să fie fericit (be happy). Dar fericirea nu poate fi urmărită, ci ea poate doar să urmeze. Trebuie să ai un motiv pentru ”a fi fericit”. De îndată ce găsești motivul, devii automat fericit”. 

…Și mă opresc aici cu citatele, pentru că ar însemna să scriu întreaga carte :).