Cărți pentru copii la mare căutare în 2019
Dacă aveți acasă o jucărie de pluș pe nume ”copil” , și noaptea întâmpinați probleme la programarea acestuia în procesul de somn, nu vă impacientați! Am venit cu soluții si multe biberoane cu lapte cald care să vă ajute să îmblânziți bestiuța. Adică am adus cărți (cu poze).
Din experiența mea practică din liceul pedagogic, am observat ceva ce, sincer, știam deja: copiii au atenția mai puțin disponibilă pentru noi, iar dacă nu îi impresionăm în cel puțin 20 de secunde, vor pleca și se vor surprinde făcând mâncare imaginară.
Consider însă că lecturile cele mai potrivite pentru copii sunt acelea care reușesc să-l implice pe cel mic prin poveste, mai ales prin ilustrații, ajutându-l să-și dezvolte simțul obervării, fiindu-i, de altfel, mai ușor în a-și imagina povestea, prin urmare, acestea sunt cărțile care ar putea atrage atenția unui fluturaș cu prea multă energie:
Acestea fiind spuse, vă invit să descoperiți cât mai multe despre copilul dumneavoastră prin lecturi împreună, să valorificați fiecare moment în favoarea lui, și cel mai important, să vă distrați! Copiii sunt o sursă infinită de energie, așa că vă puteți încărca bateriile și telefoanele mobile prin intermediul lor. Vă vor mulțumi mai târziu.
La prânz, într-o sâmbătă care promitea tihnă, liniștea de la Scara 0 a fost înlocuită…
Majoritatea lecturilor ne oferă un refugiu. Ne scot din cotidian, ne relaxează, ne confirmă valori…
Există romane istorice care încearcă să reconstituie o epocă. Altele dau senzația că asistăm la…
La ultima întâlnire a clubului nostru de lectură am discutat romanul „Pădurea norvegiană” de Haruki…
Pregătiți-vă simțurile pentru un eveniment de o eleganță aparte! Pe 26 martie 2026, începând cu…
Există un moment în care o carte bună nu mai încape între două coperți. Simți…