Câte ceva despre relația tată-fiică

Este de notorietate că fetele au un mai mare respect față de tații lor și că relația tată-fiică este una foarte specială. Asta se remarcă din copilărie și până fetele ajung femei căsătorite, adică respectul pe care îl au fetele față de tații lor este profund și rămâne toată viața.

Eu mi-am respectat tatăl mereu și o s-o fac până la sfârșitul zilelor. Figura paternă, una foarte puternică, mi-a călăuzit drumul în viață și m-a ajutat enorm să evoluez. Tatăl meu este un model demn de urmat în viață și mi-aș dori să îl am mai mult în preajma mea. Am avut o relație extrem de specială cu el, având în vedere firea lui jucăușă și faptul că mi-a lipsit un frate, o relație de prietenie foarte solidă, o relație sinceră bazată pe respect și încredere. Tata nu a fost autoritar niciodată, însă atunci când făceam câte o prostioară intram în pământ de rușine că o să fiu nevoită să îl privesc în ochi pe acel prieten bun al meu care mi-a fost alături în toate momentele din viața mea.

Întotdeauna mi-a fost rușine de el, și nu frică, întotdeauna lui i-am dus dorul mai tare, sau pentru el mi-am  făcut mai multe griji atunci când a fost nevoie să plece undeva. Mama e mai puternica emoțional, de aceea nu îi duc atât de mult dorul sau grija.

Consider că tatăl, pentru o fată, reprezintă unul dintre cele mai solide exemple și un foarte bun protector și, încă din copilărie ajută foarte mult la căpătarea unei personalități sănătoase și a încrederii de sine. Este foarte greu când suntem nevoite să plecăm de acasă pentru a ne face propriile familii sau a ne crea propriul drum în viață să ne despărțim de figurile masculine care ne dau încredere în noi înșine.