„Patimi” de Sofia Nădejde – un roman încă actual

Cartea lunii a fost romanul „Patimi” de Sofia Nădejde, o lectură care a stârnit discuții vii și reflecții profunde. Am explorat împreună temele centrale ale romanului – condiția femeii, constrângerile sociale, lupta dintre dorință și normă – și am descoperit cât de puternic rezonează acestea și în prezent, la mai bine de un secol de la publicare.

Dialoguri despre trecut și prezent

Un moment special al întâlnirii a fost prezența invitatei noastre, Roxana Dumitrache, politolog și activistă feministă. Discuția cu ea a adus un plus de profunzime dezbaterii, ajutându-ne să conectăm mesajele romanului cu realitățile sociale contemporane. Am vorbit despre feminism atunci și acum, despre progres, dar și despre provocările care persistă, într-un dialog deschis și onest.

Secret Santa literar și surprize coreene

Pe lângă discuțiile literare, ne-am bucurat și de un Secret Santa literar, care a adus zâmbete, emoție și recomandări de lectură inspirate. Surpriza serii a fost reprezentată de produsele coreene oferite de Ksisters, un cadou apreciat care a adăugat un strop de răsfăț întâlnirii noastre.

O lectură de care ne vom aminti

Clubul de lectură de sâmbăta trecută a fost mai mult decât o discuție despre o carte: a fost un spațiu de comunitate, schimb de idei și celebrare a lecturii într-un context cald și prietenos. Plecăm mai bogați în idei, cu liste de lecturi mai lungi și cu dorința de a ne revedea cât mai curând, la următoarea întâlnire.

Te aşteptăm la următorul club

Începem anul 2026 cu o întâlnire dedicată uneia dintre cele mai tulburătoare și importante cărți despre istoria recentă a României: „Fenomenul Pitești” de Virgil Ierunca.

IA BILET PENTRU CLUB DE AICI

GALERIE FOTO:

Articolul „Patimi” de Sofia Nădejde, citit și discutat în cheie contemporană apare prima dată în Roxana B.

Ne-am întâlnit într-o seară ploioasă de joi, la St. Patrick Irish Pub, într-o atmosferă caldă și prietenoasă, iar seara a început firesc, cu multă socializare. Oameni care nu se cunoșteau au început să vorbească despre cărți, autori, idei, la atelierul literar, ca și cum s-ar fi întâlnit într-un living comun. Nu a fost nimic pe grabă, nu a existat zgomot inutil, au fost doar conversații care au curs natural.

Pe fundal, muzica live a lui Cristian Lupașcu a creat exact acel echilibru fin dintre energie și intimidate, suficient cât să dea ritm serii, dar niciodată cât să acopere vocile sau gândurile. Râsetele a venit odată cu stand-up-ul Cristinei Botezatu, care a detensionat sala și a adus un tip de umor inteligent, viu, perfect integrat în spiritul serii. Momentele de magie ale lui Marius Neagu au făcut ceea ce magia face cel mai bine: pentru câteva clipe au suspendat logica și au readus mirarea în privirile oamenilor.

Vinul de la Jidvei, prezent pe tot parcursul serii, a completat experiența, exact așa cum trebuie într-un eveniment în care cuvintele sunt în prim-plan.

Cuvintele, în centrul atenției

Tema serii a fost CUVINTELE. Momentul în care au intrat pe scenă psihanalistul Carmen Buși și Oreste Teodorescu, într-un dialog moderat de Alin Comșa, a schimbat complet energia din sală. Conversațiile s-au oprit, privirile s-au fixat pe invitați, iar telefoanele au fost luate de pe mese doar pentru a-i filma pe acești oameni deschiși la o discuție liberă, profundă și utilă tuturor celor prezenți. Despre cuvinte care vindecă și cuvinte care rănesc. Despre cum limbajul modelează psihicul, relațiile, identitatea. Despre cuvânt ca simbol, ca forță culturală și spirituală. Despre ce spunem, dar mai ales despre ce rămâne după ce spunem.

Carmen Buși a vorbit despre impactul real al cuvintelor în terapie și în viața de zi cu zi — despre răni vechi activate de propoziții aparent banale și despre vindecări care încep cu o singură frază spusă la momentul potrivit. Oreste Teodorescu a adus dimensiunea simbolică, culturală, aproape arhetipală a cuvântului, punând limbajul într-un context mai larg, care depășește individul. Iar Alin Comșa a ținut firul conversației viu, coerent, conectând ideile și aducându-le constant înapoi către public.

A fost unul dintre acele momente rare în care simți că sala respiră la unison. Oamenii nu și-au mutat privirea de pe invitați, nu doar din politețe, ci și dintr-un interes autentic.

Tombola cu numeroase premii, energia bună, râsetele, vinul, muzica — toate au existat, dar nimic nu a fost excesiv. Într-o lume în care totul pare la consum automat, în care nu mai știi ce are sens ș ice nu, aici, la iCarte, iParte, împreună cu LENSA, am creat o seară memorabilă. Mulțumim, pe această cale, partenerilor care au contribuit: Lensa, Jidvei, St. Patrick, Sabon, Editura Trei, Samdam, Revista Cațavencii, Scovergăria Micăi, Real Foods, Cătineață, Micelnic, Pilates Lab, Dr. Elena Nicolae, îndeosebi invitaților noștri, Carmen Buși, Oreste Teodorescu și Alin Comșa.

Books&Wine nu a fost despre a bifa un program. A fost despre a crea un spațiu în care cultura să fie trăită, fără explicații, un spațiu în care oamenii au plecat puțin mai atenți la ce spun și la ce aud în jur.

Ediția din decembrie 2025 a confirmat încă o dată că Books&Wine nu este doar un eveniment, ci o comunitate care crește de la o ediție la alta. O comunitate de oameni care încă mai cred în puterea conversației reale. În seara aceea, la St. Patrick, cuvintele chiar au contat.

Următoarea ediție Books&Wine by iCarte, iParte pwd by LENSA are loc pe 26 martie 2026, la The Library Constanța, de această data cu scriitoarea Doina Ruști și actorul Marius Manole. Alături de noi sunt și cei de la RIVA Mamaia, care ne susțin cu discount la cazare pe malul mării. Rezervă loc la acest eveniment prin e-mail, la office@roxanab.ro (detalii în curând).

Articolul Books&Wine – o seară în care cuvintele au ținut loc de respirație apare prima dată în Roxana B.

O poveste reală, o realitate care zguduie

Dincolo de cuvintele atent aşezate în pagini, rădăcinile poveştii ies în afara ei, în realitatea unui timp care a avut loc şi a unor vieţi pe care destinul le-a transformat în voci. Lizoanca nu ţipă, dar nici nu şopteşte. Prin luciditatea ei de copil-adult, taie şi serveşte bucăţi de adevăr- despre oameni, despre autorităţi şi despre viaţă aşa cum vine ea. Povestea a continuat dincolo de copertă,  iar deznodământul a fost unul fericit datorită ,,ocrotirii de la distanţă”, aşa cum afirmă Doina Ruşti care a continuat alături de alţi oameni implicaţi să scrie faptele.

Caracterul atemporal şi vieţile cuprinse

Naraţiunea curge linear, însă ramificaţiile în timp îi creează un caracter aparte. Porinind de la vârsta protagonistei, fiecare personaj e atins şi transportat în trecut la aceiaşi 11 ani dezvăluind un alt unghi al realităţii. Astfel povestea se desfăşoară pe o perioadă de 60 de ani, marcând fragmente din viaţa fiecărui om a cărui viaţă intersectează destinul Lizoancăi.

Forţa creatoare şi iubirea necondiţionată

,,Îmi iubesc toate personajele”  ne surprinde autoarea. Aflăm ca în procesul scrierii sentimentele faţă de faptele personajelor ies la iveală, dar în spatele lor există integritate în fiecare personaj, aşa cum este el şi ,,chiar şi un personaj negativ se poate lumina”. În acest fel povestea, dar şi literatura se ţin departe de rolul moralizator.

 Daruri mari în bucurii mici

Clubul a ţinut 2 ore, dar pare că am trăit mai mult de atât. Am fost aşteptaţi de gazda noastră de la Scara 0 cu semne de carte şi flori, iar cafeaua şi gustările au menţinut apetitul pentru a parcuge romanul în interior şi exterior deopotrivă. Un fericit cititor a câştigat o carte cadou la tradiţionala tombolă iCarte, iParte. Iar surpriza serii a fost un exemplar ,,Lizoanca la 11 ani” oferit chiar de autoare unui participant la alegere.

Suvenirul ce ne aminteşte că ,,am fost aici”

Doina Ruşti ne-a purtat în culisele cărţii, dar şi în ţările în care povestea a fost tradusă (germană, spaniolă, maghiară, italiană, şârbă, macedoneană şi engleză), apreciată (Premiul Academiei Române) şi păstrată la loc de onoare (Blioteca din Berlin). Autograful de pe cărţile celor prezenţi la club rămân dovada acestei călătorii de neuiat.

Lectura continuă…

Luna viitoare ne vedem la club cu ,,Patimi” de Sofia Nădejde, o carte în vârstă de un secol.

IA BILET PENTRU CLUB DE AICI

Articolul Viaţa de după copertă ,,Lizoanca la 11 ani” cu Doina Ruşti apare prima dată în Roxana B.

Locaţie: Scara 0, str. Fabrica de Chibrituri nr. 17-21 , Bucureşti

Data: 20 decembrie 2025

Carte: ,,Patimi” de Sofia Nădejde

Invitată: Roxana Dumitrache

Organizator: iCarte, iParte

Moderator: Roxana Brănişteanu, Flavia Stoica

Parteneri: Scara 0, Asociația ICARTE

IA BILET PENTRU CLUB DE AICI

Un roman despre libertate, iubire și femei care nu tac

„Patimi” nu e doar o poveste de epocă – este o oglindă pe care Sofia Nădejde o ridică, cu o sinceritate uluitoare, în fața societății românești de la sfârșit de secol XIX.

Prin destinul protagonistei sale, Nădejde ne arată tensiunea dintre dorința de libertate și presiunea normelor, dintre iubire și sacrificiu, dintre visurile unei femei și barierele lumii în care trăiește.

E o carte care nu te lasă indiferent: te incomodează, te emoționează, te provoacă. Mai ales, te face să te întrebi cât de departe am ajuns – și cât de mult mai avem de mers.

Pentru o astfel de lectură avem nevoie și de o astfel de voce

O avem alături pe Roxana Dumitrache, politolog și activistă feministă, o femeie care a purtat mereu conversațiile grele cu grație și luciditate. Cu ea vom discuta despre forța Sofiei Nădejde, despre femei în istorie și despre felul în care „Patimi” rămâne surprinzător de actual.

Secret Santa literar și goodie bags

Vă invităm să aduceți o carte-cadou pentru momentul nostru de Secret Santa. Poate fi o carte care v-a marcat, una pe care o iubiți sau pur și simplu o descoperire recentă — magia e întotdeauna în gest. De asemenea, cei de la KSisters pregătesc cu grijă produse coreene care vor ajunge la fiecare participant la clubul de lectură.

De ce să fiți alături de noi?

•  pentru că „Patimi” e un roman care cere dialog
• pentru că discuțiile cu Roxana se transformă mereu în revelații
• pentru că încheiem împreună un an al lecturilor și al comunității
• pentru că un club de carte, în preajma sărbătorilor, devine mai mult decât un eveniment: devine o întâlnire de suflet

Încheiem anul cu o poveste despre femei puternice și oameni care cred în schimbare

Vă așteptăm să ne bucurăm de căldura comunității, de forța literaturii și de spiritul generos al sărbătorilor. Să închidem anul cu lumină, cu sens și cu o carte pe măsură.

Ne vedem la ultimul club iCarte, iParte  din 2025 — acolo unde „Patimi” devine conversație, iar conversația devine legătură.

IA BILET PENTRU CLUB DE AICI

Articolul Ultimul club iCarte, iParte ne aduce „Patimi” de Sofia Nădejde apare prima dată în Roxana B.

• Eveniment: Book Camp by iCarte, iParte

• Locație: Apus de Soare, Beliș, jud. Cluj

• Organizator: Roxana Brănișteanu (fondator Asociația ICARTE)

• Perioada: 23-26 octombrie 2025

• Parteneri: Apus de Soare, Asociația ICARTE, Crime Scene Press, Editura Trei, Cătineață, Lensa, Anca Al Kebsi, Constantin Șolga, Jidvei, Samdam

Ziua 1 — Sosirea, așezarea și primele întâlniri

Când am ajuns la Apus de Soare, după ore bune de mers, dar prin locuri superbe, cu peisaje de vis, spațiul ne-a întâmpinat cu liniștea aceea densă, transilvăneană, în care pădurea de brazi pare să cânte încet, chiar și atunci când nu e vânt. Participanții au venit pe rând cu cărți, rucsacuri și curiozitate, iar după ce ne-am cazat, ne-am adunat pentru activitatea care sparge gheața de fiecare dată: Să ne cunoaștem!

Seara s-a încheiat cu timp liber, jacuzzi, discuții relaxate și sentimentul că ne-am așezat într-un loc în care ne vom odihni și relaxa.

Ziua a II-a — Dicție, actorie și descoperiri în vocea proprie

Dimineața a început cu atelierul de impro, actorie și dicție, unul dintre momentele în care oamenii își dau seama cât de mult se pot elibera doar prin respirație, exerciții de voce și expresie. Au fost momente de joacă, dar și momente în care fiecare a descoperit că vocea lui poate fi mai sigură, mai clară, mai prezentă.

După prânz, ne-am mutat în ritmul liniștit al lecturii: silent reading. Fiecare și-a ales un colț, pe terasă, pe canapea, la umbra brazilor și s-a cufundat în cartea lui. A fost liniște și a fost minunat.

Spre seară, ne-am reunit pentru Book Club, unde discuțiile au început timid și au continuat cu idei despre personaje, stil, emoții și fraze care au atins ceva în fiecare dintre noi. A fost una dintre cele mai vii seri ale taberei. Atât de vii, încât discuțiile au continuat și după terminarea clubului, la un pahar de vin, până după miezul nopții.

Ziua a III-a — Coaching, scris, natură și biblioterapie

A treia zi a fost una dintre cele mai intense, pentru că a combinat creativitatea cu reflecția profundă. Dimineața am început-o cu atelierul de coaching ținut de Anca Al Kebsi, care ne-a provocat să stăm față în față și să lucrăm. Comunicarea asertivă e de ajutor în orice situație și indiferent de domeniul în care lucrezi, iar Anca ne-a învățat cum să spunem lucrurilor pe nume.

Am continuat ziua în natură, unde am scris haiku în apus, un exercițiu scurt, dar surprinzător de revelator. Natura îți impune simplitate, dar și sinceritate, iar participanții au lăsat pe hârtie bucăți mici, exacte și sensibile din ceea ce simțeau. Astfel, am creat o poezie doar a noastră:

POEM COLECTIV – HAIKU

Iubesc mirosul florilor de cireș

Ce prin mireasmă și culori

Ne-arată frumusețea


Floarea de cireș zboară prin haos.

Miresmele ei se opresc la geam,

Un semn că viața își continuă jocul.


Conuri căzute în viața trecută,

Ruginiul văzut la lumină

Forța-n mișcare


Copii se joacă pe câmp,

Tatăl cheamă câinele

Ascultă fericirea


Un câine maro aleargă pe deal.

Omul e singur. Respiră.

Umbra scrie cuvinte.


Șoapte-n asfințit

Un câine latră la fereastră

Plouă mărunt și-mi place


Singura pată de culoare

Neînsemnată pe drum

Sunt un chiulin.


Când câinele cel rău apare și-ți schimbi traiectoria gândită

Poate fi o redirecționare

Către un diamant mai mare.


Un gând fugar la miez de noapte.

O foaie și un pix în mână.

Care este sensul vieții?


Frați brazi,

Îngemănați dar diferiți,

Balsam pentru ochi și inimi.

După-amiaza a continuat cu biblioterapia de grup, un moment în care cărțile au deschis uși către discuții reale: despre emoții, despre viață, despre ce ne frământă și ce ne pune în mișcare. A fost unul dintre cele mai calde și umane ateliere. Seara a adus activități literare și de reconectare, dar și lampioane cu dorințe și poezie.

Activitatea cea mai așteptată a fost Blind Date With a Book. Fiecare participant a primit o carte împachetată, fără titlu și fără numele autorului. A rupt hârtia cu curiozitate. A citit primele pagini și a încercat să înțelegi tonul cărții. A descoperit o poveste pe care poate nu ar fi ales-o singur/ă. Grupul a reacționat diferit. Unii au râs când au văzut ce carte au primit. Alții au fost surprinși. Au existat și schimburi. Unii au cerut alt titlu după ce au citit două paragrafe. Toți au participat. Toți au descoperit ceva nou. Blind Date With a Book a adus energie, curiozitate și multe discuții. Am văzut oameni care s-au conectat printr-o carte aleasă la întâmplare.

Seara a continuat cu Board Games, un joc de perspicacitate, atenție, bluf, cultură generală. Râsete multe, vin, șampanie și distracție.

Ziua a IV-a — Plecarea

Ziua a patra a însemnat plecarea. Totul s-a întâmplat rapid, bagaje strânse, verificat încă o dată camera, ieșit spre microbuz, mașini, taxi, avion. Unii au plecat înainte, alții încă își beau cafeaua. Nu a existat un moment clar de închidere. Nu a existat timp pentru îmbrățișări sau pentru ultimele discuții. Tocmai această grabă a arătat cât de mult a contat tot ce s-a întâmplat în zilele dinainte.

Tabăra de la Beliș a fost un loc în care am putut să respir fără presiune. Am stat lângă oameni care au venit cu povești diferite și cu ritmuri diferite. Am vorbit cu ei, am citit cu ei, am lucrat cu ei. Grupul s-a format natural, iar conversațiile s-au legat firesc. Am avut activități care mi-au cerut atenție și implicare. Biblioterapia ne-a dus spre întrebări pe care poate nu the trece prin minte să le punem acasă. Scrierea creativă de la haiku ne-a dat spațiu să formulăm idei pe care nu le punem în cuvinte de obicei. Atelierele de reconectare ne-au făcut să ne observăm corpul, gândurile și felul în care reacționăm unii la ceilalți.

Ritmul naturii a susținut tot. Lacul Beliș, liniștea, pădurea și drumurile au pus un cadru stabil. Am simțit că putem să ne desprindem de lucrurile care ne agită în mod normal. Am stat cu noi într-un mod care nu ne iese când suntem în oraș, cu munca de zi cu zi. Iar cărțile? Ei bine, ele au fost instrumentele care au ținut grupul unit. Ele au deschis discuții clare și au creat un teren comun pentru toți. Oamenii au fost partea care a dat energie taberei. Fiecare a adus ceva, o opinie, o recomandare, o observație, o nevoie, o vulnerabilitate.

Tabăra de la Beliș a arătat cum arată o comunitate formată prin lectură și prin prezență. Ai plecat repede, dar ai rămas cu ceva care continuă să lucreze în tine.

Când are loc următoarea tabără de lectură?

Pentru că timpul pare să nu fie de partea noastră și zboară prea repede cele trei luni, am hotărât ca următoarea tabără de lectură săptămâna fie în iunie 2026 (în România; revenim cu informații dacă mergem și în afară cu tabăra internațională). Rămâi aproape, haide la clubul de lectură, intri astfel în comunitatea de cititori și ești la curent cu evenimentele iCarte, iParte.

GALERIE FOTO by Gina Soare

Articolul Tabăra de Lectură pentru Adulți de la Beliș: 4 zile între brazi, cărți și oameni apare prima dată în Roxana B.

De la basm la mit modern

În dialogul cu participanții, Andrei Ruse a vorbit despre sursele de inspirație care au stat la baza cărții, în special despre reinterpretarea basmului „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Autorul a povestit despre procesul de cercetare a tradițiilor și legendelor românești, dar și despre modul în care a integrat creaturi fantastice și elemente mitologice într-o narațiune contemporană, vie și autentică.

Limbajul unei lumi fantastice

Cititorii au apreciat limbajul adaptat universului creat de autor, o combinație între tonul arhaic, specific basmelor, și ritmul alert al prozei moderne. Această armonie a stilului a contribuit la crearea unei atmosfere magice, care i-a transportat pe participanți în inima lumii imaginare a romanului.

Finalul deschis și promisiunea continuării

Finalul volumului, primul dintr-o trilogie, a stârnit numeroase întrebări și discuții. Cititorii au mărturisit că deznodământul deschis le-a trezit curiozitatea și dorința de a descoperi ce se va întâmpla în continuarea poveștii. Autorul a oferit câteva indicii despre direcțiile următoare, fără a strica însă surpriza.

Din culisele editurii Hyperliteratura

O parte interesantă a întâlnirii a fost dedicată și discuției despre procesul editorial. Andrei Ruse a povestit despre demersurile publicării, despre provocările și libertatea pe care le are în calitate de fondator al editurii **Hyperliteratura**, un proiect dedicat literaturii române contemporane și sprijinirii autorilor locali.

Tombolă, autografe și amintiri frumoase

Seara s-a încheiat într-o atmosferă plină de bucurie. Unul dintre participanți a câștigat la tombolă o carte-surpriză, iar fiecare cititor a avut ocazia să primească un autograf personalizat de la autor. Întâlnirea cu Andrei Ruse a fost o combinație perfectă între literatură, dialog și comunitate – un moment care ne-a reamintit de plăcerea lecturii și a poveștilor bine spuse.

Pe 22 noiembrie ne vedem la o nouă ediție a clubului de lectură iCarte, iParte, unde vom descoperi împreună ,,Lizoanca la 11 ani” de Doina Ruşti.

IA BILET PENTRU CLUB DE AICI

Articolul Întâlnire de poveste la clubul de lectură: ,,Cartea blestemelor” de Andrei Ruse apare prima dată în Roxana B.

Uneori o carte nu se citește doar cu ochii, ci și cu un tremur adânc al inimii. Uneori personajele nu trăiesc doar între pagini, ci ne privesc drept în suflet și ne întreabă ceva ce nici nu știam că trebuie spus. Așa este „Lizoanca la 11 ani” de Doina Ruști, o poveste despre fragilitate și curaj, despre cum copilăria poate fi umbrită de judecata lumii, dar și despre lumina care rămâne, încăpățânată, în oameni.

Locaţie: Scara 0, str. Fabrica de Chibrituri nr. 17-21 , Bucureşti

Data: 22 noiembire 2025

Carte: ,,Lizoanca la 11 ani” de Doina Ruşti

Invitat: Doina Ruşti

Organizator: iCarte, iParte

Moderator: Roxana Brănişteanu, Flavia Stoica

Parteneri: Scara 0, Asociația ICARTE, Jidvei

IA BILET PENTRU CLUB DE AICI

Romanul „Lizoanca la 11 ani” abordează cu un curaj remarcabil teme sensibile ale societății românești: ipocrizia, marginalizarea și pierderea inocenței. Prin vocea unei fetițe de 11 ani, Doina Ruști construiește o poveste tulburătoare despre vină, judecată și supraviețuire, care continuă să provoace emoții și discuții aprinse, chiar și la peste un deceniu de la publicare.

Invitată specială – Doina Ruşti

Scrisul Doinei Ruști are ceva hipnotic — un amestec de mister, luciditate și poezie care te prinde fără să-ți dai seama. Este una dintre cele mai puternice voci ale prozei românești contemporane. Cărțile ei explorează labirinturile sufletului uman, acolo unde realitatea se amestecă cu fantasticul, iar adevărul capătă nuanțe tulburătoare.

Cuvinte şi arome – o seară pentru toate simţurile

Pentru ca seara să fie deplină, vom savura împreună brânzeturi fine și cafea proaspăt prăjită, oferite din partea casei. De asemenea, ne vom bucura de un vin bun de la Jidvei. Un prilej perfect pentru conversații tihnite, pentru a împărtăși gânduri despre carte și pentru a ne bucura de atmosfera caldă a comunității iCarte, iParte.

IA BILET PENTRU CLUB DE AICI

IMPORTANT!

În situația în care, din diverse motive, nu mai puteți participa Clubul de Lectură, banii pe biletul de participare nu vor fi returnați. Se poate înlocui participarea cu prezența unui alt participant, însă nu este datoria Moderatorului/Organizatorului de a găsi acea persoană. Rugămintea este să evitați o astfel de situație, întrucât sunt costuri făcute în avans pentru ca acest atelier să aibă loc. De asemenea, menționăm faptul că evenimentele iCarte, iParte nu sunt ale unei coporații, ci organizate de persoane pasionate de citit, care contribuie din prorpiile surse și resurse la educația din România.

Articolul Lizoanca la 11 ani – o poveste care te răscolește. Invitată Doina Ruşti apare prima dată în Roxana B.

Solanca funcționează după reguli proprii, acceptate cu o seninătate suspectă. Aici există Casa Memoriei, târguri de „amintiri scurte” și afișe publice care instruiesc oamenii cum să-și conserve identitatea. Personajele precum primarul, vânzătorul de flori, bătrânul cu ziarul din ’93, „vecina cu prăjituri” se mișcă printr-un decor familiar, dar în care normalitatea e doar o formă de disciplinare a absurdului.

COMANDĂ CARTEA DIRECT DE LA AUTOARE

Romanul propune o răsturnare teologică subtilă. În loc ca lumina să fie semnul adevărului și întunericul rătăcirii, pericolul vine tocmai din excesul de lumină, dintr-o claritate care obosește.

„E întunericul dinăuntru, întunericul pe care fiecare îl poartă ca pe un bagaj uitat la gară.” (pag. 52).

În Solanca, oamenii nu pot trăi fără umbră, fără pauză, fără interioritate. Uitarea devine o reacție naturală a conștiinței suprasaturate. Ne putem întreba dacă uitarea vine de la Dumnezeu sau de la diavol. Răspunsul rămâne suspendat, dar miza cărții este limpede: discernământul înseamnă să știi să te oprești înainte ca lumina să devină distrugătoare.

Ena și privirea lucidă asupra lumii

Naratoarea, Ena, este un ochi lucid, ironic, mai degrabă observator decât erou. Personajul Ena observă lumea fără iluzii, cu o luciditate dureroasă, despărțită de emoție, ca un anatomist care studiază trupul realității. Iar asta înseamnă disecarea modului în care gândim și percepem lumea atunci când suntem complet conștienți, fără vis, fără protecție, fără autoamăgire. Ea notează derapajele realității, reacțiile comunității, transformările tăcute ale satului. Pe măsură ce zilele trec, umbra, la început absentă, apoi dublu autonom, devine miza centrală a textului. „Umbra din cameră s-a ridicat în două picioare”, scrie autoarea, iar această imagine deschide o zonă tulbure între material și simbolic. Umbra devine instanță morală, alter ego, dar și mecanism de protecție împotriva unei lumini care expune tot.

Romanul avansează într-un ritm fragmentar, construit din micro-scene numerotate precum „Ziua 41”, „Ziua 48”, „Ziua 55”. Fiecare episod e o demonstrație de echilibru între ironie și neliniște. Proza e concisă, cu fraze scurte, dialoguri rapide, precise. În spatele aparentei lejerități se simte o construcție riguroasă, cu o miză filozofică discrete și anume nevoia de umbră ca formă de luciditate.

Cătălina Ezaru-Kik inversează simbolistica tradițională a luminii. În Solanca, lumina nu mai revelează adevărul, ci îl topește. „Nu se poate fără umbră. Satul nu funcționează”, spune un personaj, și în această propoziție se concentrează întreaga morală a romanului și anume faptul că omul are nevoie de margini, de ascuns, de locuri întunecate pentru ca sensul lui în lume să existe.

În acest peisaj, absurdul e tratat cu o naturalețe aproape administrativă. Există „partidul umbrelor”, ședințe de reconciliere între dubluri și oameni, chiar o glumă colectivă despre cum umbrele ar trebui să plătească impozit. Sub umorul fin se ascunde o reflecție despre funcționarea socială a fricii.

Autoarea ne transmite, cu o ironie de tip orwellian care amintește de atmosfera din 1984, că orice anomalie, dacă e repetată suficient, devine normă. Finalul segmentului publicat până la pagina 55 anunță o schimbare de registru pentru că apare „Cealaltă Ena”. Dublul se personalizează, începe să vorbească, iar romanul devine o explorare a raportului dintre memorie, conștiință și alteritate. Nu e vorba despre fantome, ci despre ecouri despre acea parte din noi care continuă să funcționeze și atunci când logica se destramă.

Despre dublu sau umbra care nu se lasă ștearsă

Unul dintre nucleele romanului “Când soarele e de cursă lungă” este tema dublului. Aici mă gândesc la o moștenire simbolică a marilor literaturi ale conștiinței, de la Dostoievski la Borges, de la Eliade la Ionescu. La Ezaru-Kik, dublul nu este o apariție fantastică, ci o formă de supraviețuire a sinelui. Umbra devine dublul omului. Asta înseamnă nu doar reflexul său fizic, ci instanța morală și afectivă care rămâne după ce lumina excesivă a rațiunii a șters contururile.

Poate o să vi se pară că mă repet, dar mi se pare important să reamintesc că, în momentul în care „umbra din cameră s-a ridicat în două picioare” (pag. 46), romanul își fixează una dintre cele mai puternice metafore. Asistăm la desprinderea conștiinței de aparență. Dublul nu este dușmanul, ci partea ascunsă care echilibrează. Este instinctul, subconștientul, amintirea de sine care nu se supune uitării.

În Solanca, pe măsură ce oamenii uită tot mai mult, umbrele lor continuă să existe, autonome și vigilente. Asta sugerează că dublul este ceea ce rămâne din om după ce memoria dispare; o identitate reziduală, dar esențială, care îl salvează de dizolvare. Romanul inversează, astfel, logica modernă a lucidității pentru că nu lumina garantează umanitatea, ci umbra.

Ezaru-Kik nu idealizează întunericul, ci îl redă ca spațiu al măsurii. Într-o lume în care lumina nu se mai stinge, dublul devine singura instanță care păstrează echilibrul. Umbra este memoria care nu se lasă ștearsă, este dovada că, dincolo de vizibil, omul are nevoie de o zonă inaccesibilă pentru a rămâne întreg.

COMANDĂ CARTEA CU AUTOGRAF

Stil și tehnică

Proza Cătălinei Ezaru-Kik este marcată de o precizie aproape clinică. Niciun cuvânt nu e decorativ, iar lirismul apare doar prin acumulare de detalii. Există o muzicalitate tăcută a frazei scurte și o expresivitate născută din ritm, nu din metaforă. Dialogurile sunt vii, tăioase, iar ironia nu e o armă, ci o formă de luciditate. Autoarea mizează pe economia limbajului și tensiunea dintre observație și poezie. Ironia discretă și umorul sec devin mecanisme de igienă mentală. Un detaliu aparte este rolul mirosului, care înlocuiește imaginea vizuală. Se simte cumva că dragostea, frica sau moartea se transmit olfactiv. Acest registru senzorial dă volum unei lumi altfel conceptuale și transformă experiența lecturii într-una fizică, aproape corporală.

În Solanca, fantasticul este tratat cu logica firescului. E o formă de realism magic minimal, apropiată de Márquez prin mecanism, dar diferită prin ton deoarece acolo unde Macondo e baroc, Solanca e austeră. Dacă Macondo, satul lui Márquez, e o lume plină de miracole, culoare și poezie barocă, Solanca e construită în ton minor, auster, cu fraze precise și o lumină rece, adică un realism magic redus la esență. În fond, romanul e o parabolă a lucidității excesive despre cum omul contemporan, orbit de cunoaștere și expunere, riscă să piardă intimitatea umbrei.

Afinități și context

“Când soarele e de cursă lungă” se înscrie într-o direcție literară în care fantasticul e reumanizat, iar metafizicul e readus în cotidian. În tradiția românească, trimite la Eliade (pentru ambiguitatea sacrului), la Blecher (pentru senzația de lume fluidă și percepție bolnav de clară), dar și la Radu Pavel Gheo sau Olga Tokarczuk (pentru amestecul de poetic, observație socială și reflecție morală). Spre deosebire de aceștia, Ezaru-Kik nu caută transcendența, ci echilibrul. Romanul poate fi citit și ca reacție culturală la epoca hiperexpunerii. Avem ghinionul sau norocul (depinde de perspectiva fiecăruia) să trăim într-o lume obsedată de vizibil. Aici autoarea propune valoarea umbrei, a tăcerii și a uitării.

„Nu era despre ce afli, ci despre cine ești când alegi să nu afli” (pag. 124), notează Ena, iar asta este poate cea mai curajoasă propoziție a unei epoci în care toți pretind că știu totul. Această frază închide perfect cercul tematic. Nu cunoașterea absolută ne face umani, ci capacitatea de a păstra o zonă de neștiut. Ezaru-Kik nu scrie despre întuneric, ci despre nevoia de umbră ca formă de echilibru între conștiință și memorie. Prin precizia limbajului, prin construcția fragmentară și prin normalizarea absurdului, romanul se așază într-o linie estetică rar întâlnită astăzi în proza românească. Este o proză care folosește fantezia pentru a vorbi despre real și folosește absurdul pentru a spune adevărul.

De la Ionescu la Ezaru-Kik: absurdul ca formă de luciditate

Prin structura fragmentară, firescul cu care tratează ilogicul și ironia controlată, romanul Cătălinei Ezaru-Kik continuă în proză spiritul teatrului absurdului. Ca și la Eugen Ionescu, absurdul devine un instrument de luciditate. Reprezintă o modalitate de a arăta cum realitatea, limbajul și ordinea continuă să funcționeze chiar și după ce și-au pierdut sensul considerat normal.

Dacă Ionescu demonta limbajul, Ezaru-Kik demontează logica. În Solanca, lumea nu se revoltă împotriva absurdului, ci îl gestionează birocratic. Iar această adaptare calmă, acest firesc al nefirescului, e exact esența absurdului modern.

“Când soarele e de cursă lungă” devine astfel o comedie lucidă despre oameni care trăiesc normal într-o lume fundamental anormală, o transpunere post-ionesciană a absurdului în cheia poeziei reci și a observației morale.

Verdict literar

Când soarele e de cursă lungă e o carte precisă, inteligentă și originală. Ezaru-Kik nu scrie despre miracole, ci despre banalitatea miracolului. Autoarea nu propune o lume magică, ci una logică până la absurd, în care lumina excesivă devine noua formă de orbire, iar uitarea se transformă într-un act de luciditate.

Romanul nu se citește pentru intrigă, ci pentru structura sa de reflecție, pentru claritatea cu care demontează mecanismele memoriei și ale sensului omului. Este o carte despre echilibru, despre felul în care umbra și lumina trebuie să coexiste pentru ca omul să rămână întreg.

COMANDĂ CARTEA DE AICI

#ad

Articolul RECENZIE Când soarele e de cursă lungă. Despre memorie, lumină și dublul care ne supraviețuiește apare prima dată în Roxana B.

Să începem, așadar, cu cifrele concrete. Care este prețul pentru a participa la un club de lectură cu iCarte, iParte:

• biletul costă 70 de lei (plus banii pe cartea pe care o cumpără fiecare participant; acolo unde pot și mă înțeleg cu editurile, oferim un discount de 20-40% la achiziționarea cărții)

• din acești bani, o parte merge către comisionul platformei iabilet, prin care vând biletele

• tot din ei plătesc persoana care se ocupă de înscrieri și care moderează clubul alături de mine (sau în lipsa mea)

• la final, achit impozitul de 16% pe profit

• în preț sunt incluse apa și cafeaua oferite participanților în cadrul clubului.

„Dar locația nu costă?”

Nu țin lucrurile „la secret”, așa că vă povestesc transparent. Am avut mereu un mare avantaj: nu plătesc chirie pentru spațiu, nici apă sau cafea, pentru că ofer la schimb servicii de promovare, în valoare de peste 1000 de euro. Pentru o cafenea care scoate 20-30 de cafele din gestiune și folosirea spațiului poate nu e un cost atât de mare și considerăm colaborarea una win-win. Cafenelele au fost deschise colaborării încă de pe vremea când aveam 5000 de followeri pe Instagram și 5000 de membri în grupul privat, cu mult înainte de emisiunea la radio sau de podcast. Sunt și cafenele care nu au neapărat nevoie de promovare, dar aleg să susțină proiectele iCarte, iParte pentru că înțeleg valoarea proiectului și cred în el. Chiar și cele care au deja un nume și o clientelă stabilă înțeleg importanța vizibilității continue.

Dacă aș avea o cafenea și un influencer cultural ar veni să-mi promoveze locul, aș înțelege perfect valoarea unei astfel de colaborări. Promovarea se face pe Instagram, Facebook, TikTok, YouTube, Threads, LinkedIn, Substack, podcast și site, unde ofer vizibilitate reală, constantă, cu impact. Pentru că doar așa poți reține un nume: prezență constantă (apropo de cei care spun ”ești peste tot, Roxana, unde mă uit, dau de tine”).

Știți cum e? Ca la Coca-Cola: nu mai au nevoie de promovare, dar tot vezi tirurile Coca-Cola în fiecare iarnă:).

Ce înseamnă un club de lectură în 2025 și ce câștigi

Un club de carte nu mai e doar un „grup de cititori care discută o carte”. Este un spațiu de comunitate, de conversație și de creștere personală, unde oamenii vin pentru energie, idei și apartenență. Sunt două ore în care aducem lectura, dialogul, conexiunea și inspirația în comunitate.

Un lucru care poate nu reiese mereu și nu se observă — și e firesc, când alegi o nișă care abia prinde contur sau, mai bine spus, care nici nu există în România — este că eu asta fac zi de zi. Poate nu pare o „meserie” în sensul clasic, dar asta este munca mea: creez spații în care oamenii citesc, se întâlnesc și cresc împreună. Am construit totul pas cu pas și mă bucur — nici nu mă rușinez cu asta — să trăiesc din cultură și prin comunitate. În 2022 am decis să renunț la ideea unui loc de muncă într-o firmă sau corporație și să mă ocup doar cu promovarea cărților și a cititului.

Pentru mine, nu e doar o ocupație, ci un proiect de viață. În realitate, cea mai mare parte din munca mea nu se vede. Cluburile de carte există pentru că le promovez constant — prin reels, stories, postări, podcast, newslettere etc. Oamenii ajung la club pentru că mă văd activă online, iar asta înseamnă timp, idei și energie investite. Nu poți să ai pretenția ca totul să fie gratis, mai ales când oricum plătești o cafea când ieși în oraș. În plus, din experiență vă spun, gratis nu înseamnă neapărat că va „bubui” cu participanți. Dimpotrivă, atunci când există un cost (chiar și simbolic), participanții vin implicați, pregătiți și prezenți.

Pe scurt, nu e vorba de bani în sine, ci de valoarea reală din spatele unui eveniment bine făcut, de la organizare și moderare până la comunitatea pe care am clădit-o și pe care o creștem împreună. Munca pe care o depun nu se reflectă întotdeauna în banii care rămân după promovarea și organizarea unui club de lectură. O fac de dragul cărților, al cititului, al comunității și al societății.

Ne vedem cu drag la următoarele cluburi de lectură:

1 noiembrie, ”Cartea blestemelor”, cu Andrei Ruse (Suento, pe str. Toamnei 101)

https://m.iabilet.ro/bilete-club-de-lectura-116712/

22 noiembrie, ”Lizoanca”, cu Doina Ruști

20 decembrie – revin cu info

De asemenea, vă aștept la ultima ediție Books&Wine din 2025, pe 27 noiembrie, la St. Patrick, în Centrul Vechi al capitalei.

https://m.iabilet.ro/bilete-books-wine-editia-a-xii-a-116181/

Articolul De ce costă clubul de lectură și nu e gratis? apare prima dată în Roxana B.

Pentru cine află acum pentru prima dată despre comunitatea noastră, iCarte, iParte a pornit cu un grup privat pe Facebook, cu UN membru: eu, administratorul grupului. 

Astăzi suntem aproape 30.000 în acest grup. Aproape 60.000 pe Instagram. Vreo 50.000 pe Facebook. 13.000 pe YouTube. Alți 13.000 pe TikTok. Câteva mii pe Linkedin, Threads și site și vreo câteva sute pe Substack.

Poate părea puțin, cifre mici pentru unii, dar eu nu sunt nici vedetă, nici influencer. Hm, la fel spunea și Superman despre el:). Mă rog, lumea îmi spune influencer cultural, iar ultimul cuvânt din ecuație mă face să zâmbesc și să accept eticheta un pic mai ușor. Eu zic că sunt doar un om care iubește cărțile și oamenii care le citesc. Poate de aceea comunitatea a crescut natural, sincer, de la o carte recomandată la alta, de la un comentariu timid sau glumeț la conexiuni adevărate. 

Începuturile

Revenind la poveste, în acea seară de joi, pe strada Parfumului nr. 19, pe 9 iunie (pentru că pe 9 iunie 2019 a început povestea de mai sus, cu grupul creat pe Facebook), a fost momentul în care am înțeles că oamenii nu vin doar pentru cărți. Vin pentru întâlniri, pentru conversații care merg dincolo de titluri și autori, pentru acel sentiment de a fi parte din ceva care se naște acolo, între pagini și priviri, pentru povești și experiențe pe care le iau cu ei mai departe. 

Nu a trecut mult timp de la acea seară până să mă întreb: “Ce-ar fi să avem și o tabără de lectură?”. Ca toate lucrurile care se nasc dintr-un entuziasm sincer, ideea n-a mai plecat. Prima tabără am putea spune că nu a avut nimic spectaculos: patru persoane înscrise, cinci în total cu mine. Cinci oameni și o dorință comună, să facem loc pentru pentru citit și pentru un alt mod de a fi împreună.

A fost o experiență care ne-a depășit pe toți. O tabără mică, dar cu o energie uriașă. Fără să-mi dau seama, acolo s-a conturat începutul unei povești care astăzi numără douăsprezece ediții. Uneori, cele mai frumoase lucruri încep exact așa: cu o întrebare spusă pe jumătate în glumă și cu oameni care răspund „da” fără să știe încă la ce se înhamă.

Drumuri și oameni

Anul acesta am ales să mergem în Beliș, județul Cluj. Șase ore de drum, serpentine, benzinării, glume, râsete, conversații despre cărți, despre viață, despre nimic și despre toate. Am privit cum verdele și ruginiul pădurilor devin tot mai dense, cum cerul se deschide altfel. Și mi-am dat seama, încă o dată, că oamenii nu vin pentru o „tabără de lectură”. Ei vin pentru de ce-ul din spatele ei, acel motiv adânc, greu de pus în cuvinte, despre care vorbește Simon Sinek: motivul pentru care facem lucrurile, nu doar pentru ce facem. De fiecare dată mergem în alt loc, într-un alt județ, cu alți oameni și cu cei care au mai fost, cât și cu o altă energie.

De ce

Cum începusem să povestesc mai sus, poate că acesta e adevăratul motiv pentru care oamenii mă urmează de douăsprezece ediții: pentru că înțeleg de ce facem asta. Nu e o evadare din viață, ci o întoarcere la ea. Tabăra de lectură e doar pretextul. Esența e comunitatea, tihna, umanitatea recuperată printre rânduri.

De fiecare dată când plecăm din tabără, simt că „de ce”-ul ăsta devine tot mai clar: să nu uităm că putem fi împreună – în liniște sau în râsete – și că uneori acolo se citește cel mai frumos. Pentru că, așa cum spune și Sinek, oamenii nu vin pentru CE faci, ci pentru DE CE o faci. Ei nu cumpără un bilet la o tabără de lectură, ci o bucățică din sensul care o ține vie. Cred că oamenii care îi iubesc pe Dostoievski sau pe Rilke sau pe Márquez ori pe Eliade sau pe Cioran sau pe Rebreanu împărtășesc deja același limbaj. Lectura ne unește nu prin ce avem, ci prin ce căutăm.

E o formă de comunicare mai veche decât internetul și mai sinceră decât orice discurs politic.

Când citim aceleași cărți, ne regăsim într-o comunitate nevăzută, care depășește bariere sociale, naționale sau culturale. Putem veni din lumi diferite, dar pentru o clipă, în jurul unei pagini, vorbim aceeași limbă. iCarte, iParte e despre a construi aceste canale de comunicare între oameni — acolo unde, altfel, ar fi ziduri. Cărțile ne amintesc că putem să ne ascultăm, să ne contrazicem fără ură și să ne apropiem fără teamă. Citind împreună, învățăm că nu suntem adversari, ci parteneri într-o conversație nesfârșită despre rost, libertate și umanitate.

Pentru că, dincolo de orice graniță, există mereu un loc comun: cuvântul. Și cât timp mai putem vorbi prin cărți, lumea are o șansă să se înțeleagă.

Am scris toate acestea la cafea, cu pregătiri pentru tabăra ce urmează și pentru oamenii care au ales să vină aici, în această pădure de brazi, unde vom aprinde lampioane, fiecare cu propriile-i dorințe. 

Aceasta este o mică bucățică din jurnalul ediției a XII-a a Taberei de Lectură. Alt județ, același „de ce”. Dacă vrei să afli când pornim din nou la drum, abonează-te mai jos — poate data viitoare vom citi împreună, sub același cer.

https://roxanab.ro/Newsletter

23-26 octombrie – a XII-a ediție a Taberei de Lectură (răspund oricând la e-mail, pe office@roxanab.ro). 

Articolul Jurnal de tabără: Cum e într-o tabără de lectură pentru adulți apare prima dată în Roxana B.