Caut şi eu nişte prieteni şi nu găsesc!

 

Cei adevăraţi sunt atât de puţini că-i pot număra pe degete şi nici n-am nevoie de cele cinci de la o mână.

Am lăsat oamenii să intre în viaţa mea, am ajutat, am deschis uşa casei cu toată dragostea şi încrederea. Nu sunt o persoană incredibil de bună şi am recunoscut mereu că fac greşeli, că sunt răutăcioasă, arogantă, ironică etc. Cu totii trăim momente şi situaţii care ne fac să fim aşa. Am trecut cu vederea multe. Că n-am uitat niciodată, asta-i altă poveste. Acord cat de multe şanse pot, dar când s-a umplut paharul, am terminat. Irevocabil.

Prima mea prietenă am avut-o în copilărie. Se împrietenise cu o vecină. Atât de mult că începuseră să mă ia la mişto (mă rog, nu exista argoul ăsta în perioada respectivă). Odată, au murdărit un pansament cu roşu (nu mai ştiu dacă au folosit bulion), spunându-mi că s-au tăiat. Amândouă, în acelaşi timp! Ţin minte că m-am supărat foarte tare când mi-au spus adevărul! Dar mi-a trecut când m-au chemat să sărim coarda şi să jucăm şotronul. Pe atunci, mândria era mai puţin importantă, iar supărarea trecea mult mai repede.

Apoi, câţiva ani mai târziu, eu am plecat. M-am mutat, împreună cu ai mei, în altă localitate. O nouă şcoală, noi cunoştinţe, o nouă viaţă. În clasă, a mai fost o Roxana  și, pentru a se evita confuzia între noi, am fost nevoită să suport, ani buni, cel de-al doilea nume. Adică “Dana”. Era cât de cât acceptabil. De fapt, venea de la “Daniela” (Nu înţeleg cum un părinte poate pune acest nume singurei lor fete. Mă rog, cică aşa a vrut naşa). Începuse să-mi placă până la urmă. “Dana” devenise “Dănuţa “.  În discotecă, primeam dedicaţii în momentul în care începeau sa cânte băietii de la “Amicii”: “Ea este Dana, colega mea/Si vreau diseară să…” (asta e tot ce-mi amintesc). Cea mai bună prietenă din acea perioadă mi-a devenit surată. Eu aveam mai multe haine decât avea ea, iar părintii mei îşi permiteau mai multe decât părintii ei. Astfel că am împărtit tot. De la un covrig pe care îl cumpăram de la colţul şcolii până la lucruri. Mai putin iubiţii (nu aveam aceleasi gusturi). Ne-am răcit  în clipa  în care eu am intrat la facultate, iar ea s-a angajat. Drumuri diferite, principii diferite, vieţi diferite. Am greşit faţă de ea,  îmi aduc aminte că eu am fost principala vinovată de ruperea acelei relaţii de prietenie pură.

Ce paradox! Mă vait de prieteni, dar dacă mă gândesc un pic, am tot avut, însă n-am  știut să-i păstrez…

Paralel, am păstrat legatura si cu cealaltă prietenă. Ne-am scris multă vreme scrisori lungi şi, din când în când, ne auzeam pe telefonul fix. Apoi s-a pierdut complet. Ne-am reîntâlnit, mult mai târziu. La vârsta la care ea fuma şi bea vodkă, eu nu ieşisem încă în cluburi. Nu că nu mi-aş fi dorit, dar am fost ţinută mai din scurt, ca să zic aşa.

Apoi am întâlnit un băiat, care a ţinut şi locul unei prietene. Vorbeam cu el despre tot şi despre toate. Însă îmi lipsea enorm o prietenă. Simţeam nevoia să vorbesc cu cineva chiar  si despre el. Şi am întâlnit-o. Eu aveam 22 de ani, ea 38. Încă suntem prietene. Chiar dacă ne vedem mai rar.

De-a lungul anilor, am tot întâlnit persoane care au intrat în viaţa mea şi m-au dezamăgit enorm. Nu pot să fiu ipocrită şi să nu recunosc faptul că şi eu am făcut lucruri de care nu sunt mândră şi am dezamăgit, la rândul meu. Cel mai mult m-a durut relaţia de prietenie cu o fată mai mică decât mine cu patru ani. Am lăsat de la mine, am încercat s-o înţeleg, să-i găsesc scuze de fiecare dată, am ajutat-o mult prea mult într-o perioadă în care nici nu o cunoşteam foarte bine. N-am înţeles niciodată de unde pornea invidia ei pe mine. E tânără, frumoasă, are o familie frumoasa si bună. Nevermind, am trecut şi peste asta.

Cu toţii trecem prin transformări. Important e să păstrăm un pic de bunătate în suflete. Să înţelegem că a fi prieten cu cineva nu înseamnă să fie la fel ca noi ori să gândească la fel ca noi.

Îmi doresc să întâlnesc oameni oneşti şi corecţi. E ciudată treaba, pentru că trăim într-o lume a internetului, cu atâtea reţele de socializare. Am avut 500 de prieteni pe Facebook, pe care i-am şters, unul câte unul, până am ajuns la 200. Astăzi nu ştiu câţi am, n-am stat să mă uit, dar sigur a crescut din nou numărul lor. Dintre aceştia, maxim 50 sunt cunoştinţe şi foarte puţini pe care îi numesc “prieteni”.
Roxana B

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

View Comments

  • Nu toți oamenii la care am ținut cândva (și la care - de ce nu? - încă ținem) rămân în viața noastră, ceea ce e trist. Și de lângă mine au plecat câțiva prieteni până acum - unii s-au schimbat și, pur și simplu, nu mai aveam lucruri în comun, iar alții s-au distanțat încetul cu încetul. Nu știu dacă am părăsit vreodată un prieten și nu zic asta cu scopul de a face pe nevinovata. Chiar nu știu, dar sper că nu mi-am abandonat vreodată prietenii de suflet, fără să-mi dau seama...
    Chiar dacă unele prietenii se încheie, trebuie să rămânem cu amintiri frumoase...
    Cu toate astea, eu chiar cred că unele prietenii (puține, ce-i drept) pot dura o viață întreagă.
    Sper că nu te superi dacă voi scrie și eu, pe blogul meu, în viitorul apropiat, despre tema abordată de tine. :D Din perspectiva mea, desigur.
    O seară frumoasă și o săptămână faină!

  • @Zamfirpop, dar traim intr-o societate dura, abia si le duce fiecare pe ale lui. Nu prea mai conteaza cine pune primul pansamentul :)

Recent Posts

REDUCERI LA LIBRIS: Transport gratuit și cupon de 20%!

Nimic nu e mai frumos primăvara decât să fii anunțat că ai reduceri la cărți.…

o lună ago

3 mai 1986: Ce lecții am mai învățat :)

365 de zile. Nu mă mai întreb, retoric, când au trecut. Trec și basta. Important…

2 luni ago

Jurnal de București: Casa Memorială Storck

Fie că locuiești în București, fie că ești turist, ia la pas străduțele din centrul…

2 luni ago

GIGAsale pe Elefant: Reduceri de până la 80%!

Cel mai bun mod de a intra în acest frumos anotimp este să te bucuri…

2 luni ago

Viața la țară

Titlu simplu, precum fotografiile. Se cerea aici un costum popular, măcar o ie, dar de…

2 luni ago

Cărți de odinioară, la FeminIN

Vă mai amintiți de “Mara” lui Slavici? Eram la școală când am văzut prima dată…

2 luni ago