RoxanaB

Ce vezi când te priveşti în oglindă?

Am anumite momente când mă privesc în oglindă câteva minute bune, nu doar atunci când mă aranjez.

Nu am fost creată cu o frumuseţe desăvârşită, dar nu mă plâng. Sunt o minionă, norocoasă că am un chip de copil… aş zice angelic, dar aparenţele înşală; sunt chiar un drăcuşor. În geanta mea nu există oglindă. Doar nelipsitul balsam de buze. Asta nu înseamnă că nu mă interesează cum arăt sau că ies neîngrijită pe stradă. Sunt destul de cochetă şi feminină. Doar că e suficient o dată, dimineaţa, înainte de a ieşi din casă. Nu m-am comparat niciodată cu alte femei şi nu m+am simţit niciodată complexată.
Când mă privesc în oglindă văd o copilă care se află pe un drum bun azi, chiar dacă în trecut s-a rătăcit de nenumărate ori. Nu mă ruşinez de faptele mele. Nu mă mai, de fapt. M-am învinovăţit de multe ori. Dar mi le-am acceptat şi, mai ales, corectat. Iar azi sunt împăcată cu greşelile mele şi cu propriile slăbiciuni.
Văd un spectator. Şi, totodată, un actor. Am primit lecţii de la viaţă pe care le-am considerat nedrepte.
Îmi fac loc în sufletele oamenilor pentru că încă tânjesc după afecţiune. Uneori, încă mă întreb cine sunt cu adevărat. Pentru că, uneori, port o mască, drăguţă sau nu. Asta din cauza grijilor cotidiene şi a goanei după diverse. Frustrări, aroganţă, răutate, egoism sunt cuvinte care mă caracterizează în anumite momente. Mi-ar plăcea să nu fie aşa…
De-asta mă şi uit în oglindă, unde nu mă vede nimeni, în afara celuilalt „eu”. Am nevoie să mă privesc, să mă analizez, să mă critic. Deşi ăsta e doar dreptul lui Dumnezeu…
Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

View Comments

  • Peter Pan, ce fain!

    De ce spui ca nu vezi nimic? O fata desteapta, cu un suflet frumos si cu o ambitie incredibila de a citi tot mai multe carti ;). You are special, girl!

  • As putea sa zic ca la 29 stiu mai mult decat stiam la 16 ani. As putea deasemenea sa zic ca stiu mai multe despre mine, sau ma rog, am ajuns la niste concluzii :)) Dar tot o durere de cap e cand ma iau la puricat :)) Vreau sa fiu copil din nou :P De ala mic.

  • Unii oameni nu stiu cine sunt,din cauza ca au lasat aceasta responsbilitate pe altii...''sa nu faci asta,nu vezi ca nu esti buna '' etc.Cel mai mare ''dusman'' este frica de noi,frica ca putem descoperii niste persoane minunate pe care chiar noi le ascundem.Este greu sa spui cine esti,si mai ales ce vezi,deoarece in fiecare zi a vietii tale descoperi o latura a ta pe care nu o stiai. Eu sunt pe drumul autocunoasterii,chiar daca pe la inceput...
    Ma bucur ca am citit articolul tau,bravo! :*

Recent Posts

CashClub – Shopping inteligent cu reduceri și cashback!

Dacă îți place să faci cumpărături economisind cât mai mult, atunci trebuie să afli de…

2 zile ago

INTERVIU | Dr. Ashraf Al Kebsi: „La stomatolog ajungi să vii ca și cum ți-ai vizita un prieten”

În ultimii ani, tot mai multe persoane se confruntă cu probleme de stomatologie, respectiv ortodonție.…

4 zile ago

Club de Lectură: Alchimistul (București)

Dragă cititorule, visează alături de noi! Te invităm la un eveniment special dedicat uneia dintre…

o săptămână ago

Alchimistul de Paulo Coelho: Club de lectură în Brașov

Bună, dragi cititori! Sunt încântată să vă invit la un nou club de lectură dedicat…

o săptămână ago

Alchimistul: Club de Lectură în Constanța la Tomis HUB

Dragilor, dacă sunteți din Constanța și căutați un motiv bun să ieșiți din casă pentru…

2 săptămâni ago

Club de lectură în Constanta: Lista de Yomi Adegoke

Sâmbătă dimineața, la Tomis Hub din Constanța, ne-am adunat pentru a dezbate cartea „Lista” de…

2 săptămâni ago