“Chefi la cuțite”. Sau “șefi”?

Sigur că nu merge “șef”. Dar dacă sunt persoane cre nu știu că se citește “ș” acest “ch”? Vă dați seama ce iese? În loc de un chef pe cinste rămâne o petrecere ca la Vaslui, când devin geloși și încep să se ia la omor. Dar în textul acesta nu este vorba despre cuvântul împrumutat din turcă, acum câteva sute de ani (kef).

Mai e puțin și începe din nou emisiunea bucătarilor. Nu o urmăresc mereu, deși îmi place. Așa cum am și un preferat printre cei trei chefi :). Prefer varianta aceasta (care nu, nu face parte din categoria anglicismelor, ci este un cuvânt pur franțuzesc), însă nu este, în totalitate, corectă. După explicația din Dictionnaire Larousse, “chef” este acea persoană care comandă, nicidecum care gătește.

Sigur, a fost adoptat și adaptat de celelalte limbi tocmai din cauză nu există un cuvânt care să definească mai bine “bucătarul-șef”. Acum, serios, nu poți numi un simplu bucătar-șef acel chef cu stele Michelin (Pierre Koffmann, Gordon Ramsay sau Gualtiero Marchesi, de exemplu). Revin la emisiunea de care spuneam. N-ar da la fel de bine “Bucătari la cuțite”. Deși asta sunt, nene, bucătari! Numai că “chefi”, în română, nu există. E preluat greșit. Pluralul este “chefs”. Care, la naiba, iar nu se potrivește. Poate “Chefs en guerre”, că “Chefs aux couteaux” ar fi cam dramatic. Dar deja nu ar mai fi emisiune românească.

În altă ordine de idei, facem un chef à la carte de Dragobete? Cineva aduce cuțitul (e de ajuns unul, zic), altcineva vine cu talentul în arta culinară, mărim echipa și cu un cunoscător de vinuri (nu e musai să fie enolog). Și, desigur, cu mine-n frunte, că-mi șade bine pe lângă oale, adică sunt bună la indicații 😅. Dar prefer să degust vinul decât să mă bag în treaba unui bucătar suprem cum este cheful, mai exact acel bucătar care deține cheia tuturor tainelor culinare 😁.

PS: Nu luați ad litteram tot ce am scris în ultimul paragraf. Ca să nu-mi aud vorbe apoi că m-am autoinvitat sau că v-am invitat la mine în bucătărie, cum ar veni 😁.