Cosmetica

Corpul meu s-a împrietenit cu un borcan. Un borcan de ulei de cocos

În urmă cu aproape doi ani am descoperit uleiul de cocos, nu pentru gătit, ci pentru partea cosmetică. Am citit un articol pe undeva în care i se făcea reclamă unui anume ulei de cocos, de la un anumit brand, și am zis că ar trebui să încerc. Am să spun câte ceva și despre beneficiile sale atunci când este folosit în gastronomie, dar mai cu seamă am să vorbesc despre cum mi-am înlocuit o grămadă de produse cosmetice cu un singur produs, economisind astfel și mulți bani, și devenind mai puțin expusă multitudinii de chimicale din produsele cu reclamă faină.

Demachiant

După o petrecere sau după o seară în care am ieșit în oraș( pentru că, după cum am mai spus, eu mă machiez rar) aleg să folosesc uleiul de cocos pe post de demachiant, deoarece este 100% natural și foarte blând cu pielea feței, o piele care necesită o îngrijire deosebit de fină. Uleiul fiind în stare solidă, iau o bucățică foarte mică și o pun pe o dischetă demachiantă, în contact cu pielea caldă, el se va topi, iar discheta înmuiată în ulei de cocos, va aluneca ușor în jurul ochilor și pe contururile feței, înlăturând chiar și machiajul rezistent la apă.

Bază pentru machiaj

 Cam cu 20 de minute înainte aplic fondul de ten îmi curăț bine tenul de sebum și impurități și aplic foarte puțin ulei de cocos pe față, așa încât să nu fie foarte gras tenul (acest tip de ulei este foarte gras). Apoi aplic fondul de ten și celelalte produse de make-up, rezultatul final va fi vizibil îmbunătățit, textura pielii feței fiind mult mai fină și hidratată.

Mască pentru păr

Dacă ai un păr aspru la vârfuri și gras la rădăcină, va fi foarte greu să găsești șamponul care să te mulțumească deplin, așa că folosește un șampon pentru păr normal, iar la vârfuri aplică, odată pe săptămână o mască din ulei de cocos, miele și gălbenuș de ou la vârfuri. Eu așa procedez, iar vârfurile mele au nevoie să fie tăiate foarte rar.

Cremă de față

După cum se poate deduce, uleiul de cocos nu doar îngrașă tenul, ci îl hidratează în profunzime, astfel că atât eu, cât și prietenele mele, pe care le-am convins cu acest produs minunat, am renunțat la cremele de față pline de vaselină și reclame. Reduce roșeața unui ten uscat, dar, în aceeași măsură, echilibrează secreția de sebum la nivelul unui ten cu tendință acneică.

Lapte de corp

După epilare pielea are tendința de a se usca, fiind dezhidratată, iar aplicarea unor produse speciale pentru îngrijirea pielii corpului nu ar face altceva decât să o irite prin conservanții pe care îi conțin și prin parfumurile adăugate, astfel că, desigur, poți aplica un ulei natural de care pielea ta se va bucura din plin. Eu îl aleg tot pe cel de cocos, dar poți folosi și de măsline.

Consumat în mâncare mie nu îmi place, pentru că are o aromă puternică de cocos, ceea ce pe mine mă duce cu gândul la dulce, în prăjituri merge, în opinia mea. Dar se spune că, dacă înlocuiești uleiul clasic cu acela de cocos, într-o salată, de exemplu, poate să facă minuni fiind foarte bogat în substanțe nutritive antibacteriene, antifungice și antiinflamatoare.

 

 

Angelina

Recent Posts

Tabăra de Lectură pentru Adulți, Ediția a IX-a: O aventură literară de neuitat la Green Village

Tabăra de Lectură pentru Adulți, ajunsă la a IX-a ediție, s-a desfășurat în peisajul idilic…

13 ore ago

CashClub – Shopping inteligent cu reduceri și cashback!

Dacă îți place să faci cumpărături economisind cât mai mult, atunci trebuie să afli de…

4 zile ago

INTERVIU | Dr. Ashraf Al Kebsi: „La stomatolog ajungi să vii ca și cum ți-ai vizita un prieten”

În ultimii ani, tot mai multe persoane se confruntă cu probleme de stomatologie, respectiv ortodonție.…

5 zile ago

Club de Lectură: Alchimistul (București)

Dragă cititorule, visează alături de noi! Te invităm la un eveniment special dedicat uneia dintre…

o săptămână ago

Alchimistul de Paulo Coelho: Club de lectură în Brașov

Bună, dragi cititori! Sunt încântată să vă invit la un nou club de lectură dedicat…

2 săptămâni ago

Alchimistul: Club de Lectură în Constanța la Tomis HUB

Dragilor, dacă sunteți din Constanța și căutați un motiv bun să ieșiți din casă pentru…

2 săptămâni ago