Cover-story: Mâine sfârșește întotdeauna prin a deveni astăzi

Mă uit la adulții din jurul meu. Cu toții sunt atât de grăbiți, atât de avizi să cuprindă cât pot acum și evită a se gândi la mâine. De ce să faci asta? De ce să-ți fie frică de viitor? Construiește prezentul pentru a te bucura și mâine, nu doar azi. Pentru că prezentul este un timp mult prea scurt.

Oamenii ajung să-și piardă din verticalitate și să facă compromisuri. Uită să se uite la ei înșiși, acordând mai multă importanță la ograda altora. Iar acesta nu e un citat, este ceva ce vedem zilnic, în drumul nostru prin viață.

Vreau să vă povestesc ceva care m-a marcat în copilărie. Cred că eram prin clasa întâi-a doua. Aveam niște vecini foarte săraci. Veneau la noi la geam și îi cereau mamei câteva gogonele și puțină făină să facă un pic de pâine. De fapt, nu făcea pâine, căci nu avea bani să cumpere drojdie; se numeau „cocoși”, un fel de lipii făcute pe aragaz; le știu și eu, căci îmi făcea bunicul pe pirostrii, la țară. De aceea (dar și din motive ce țin de religie și credință), pentru mine, pâinea este sfântă. Foarte rare sunt situațiile în care arunc pâinea. De cele mai multe ori, o strâng într-o pungă, în congelator, și o duc la țară, unde Asi, cățeaua de vânătoare, abia așteaptă :).

…Când am fost cu mama la acei vecini să le ducem niște piftii (pentru că noi tăiam porc la țară în fiecare an, de Crăciun, deoarece aveam bunici care să ni-l crească), mama băieților curăța ceapă pentru a face o ciorbă de fasole. Erau câteva boabe de fasole puse într-un castronel și am crezut că fasolea bună a fost aleasă de cea rea, iar acele câteva boabe sunt de aruncat. Nu…, cu acele boabe se făcea o oală mare de ciorbă…

Spuneam că am văzut-o atunci pe vecina noastră curățând ceapă. Nu am văzut niciodată, de atunci în nicio altă casă, pe cineva care să curețe ceapa astfel. Cred că majoritatea procedează la fel ca mine, și anume aruncă primul strat de ceapă.

Ei bine, în casa aceea am văzut că tot ce se aruncă este foaia subțire de ceapă și „mustățile”. Bulbul cepei, acela în formă de con, rămânea.

…Noi nu am fost niciodată bogați. Nu am avut foarte multe, nici după ce părinții mei au decis să-și lase locul de muncă de la fosta fabrică de textile Argeșana (Pitești) pentru a pleca în Iugoslavia, care plecare a reprezentat calvarul copilăriei mele… Dar nu vreau să povestesc despre asta :).

Referitor la această familie, cred că a fost foarte important pentru mine să văd acea mamă și acei copii. Să văd sărăcia lor. Ce vreau să spun este că mi se pare important ca o familie să le arate copiilor și partea nefericită a vieții, ca aceștia să cunoască ce este în lume, să știe să ofere din puținul lor. Cum spuneam, noi nu am fost bogați. Dar cunosc familii care o duc foarte bine, care nu au nicio emoție să ofere cadou copilului lor ultimul tip de telefon apărut pe piață sau ultimul Lego. Iar eu cred că toate aceste lucruri materiale iau din semsibilitate și din modestie. Recomand călduros ca un copil să fie dus de către părinți la o casă de copii și să ofere un mic pachețel. Să se joace puțin cu ei. Sau într-un spital unde se află copiii bolnavi de cancer…