Curajul de a iubi din nou

Îmi spunea o prietenă deunăzi: „M-am ars de atâtea ori că nu-mi mai trebuie iubire cât oi trăi”. Înţeleg din asta doar prima parte. Şi eu am iubit nebuneşte, mi-am pus sufletul pe tavă şi am greşit de nu ştiu câte ori. Dar ştiu că nimic nu este întâmplător şi totul capătă sens mai devreme sau mai târziu.

De câte ori n-am avut şi eu sufletul zdrelit şi însângerat? De câte ori nu mi-am înecat suferinţa într-un pahar de vin, ascultând melodii triste în miez de noapte? De câte ori nu mi-am călcat pe orgoliu?…

Cu toate astea, atunci când apare cineva în viaţa mea, privesc lucrurile pozitiv pentru că pe lumea asta mai există şi oameni buni. Nu mi se pare corect pentru mine să-mi refuz dreptul de a mai iubi, de a-mi deschide braţele pentru un nou partener, care mă poate completa aşa cum am nevoie, mă poate răsfăţa, mă poate face să mă simt specială şi împlinită.

Atunci când îmi pasă de un om, o fac din toate colţurile sufletului meu. Când mă ofer, o fac cu totul, nu pe jumătate. Poate las impresia că e doar o fărâmă din mine, dar eu dau TOTUL.

Sigur că nu mi-e uşor să iubesc din tot sufletul un alt chip. Dar sentimentele vin de la sine. Nu mă pot îndrăgosti peste noapte. Ajung să iubesc un om după ce îl cunosc. Fluturii în stomac îi simt după o perioadă în care am avut timp să văd ce fel de om e şi cum se comportă cu mine. Atât în casă, cât şi în societate. Şi ştiu că bărbatul vieţii mele va îndeplini acele criterii şi va corespunde pricipiilor mele.