Descopera

„Dacă nu îmi scrie, face pe interesantul, așteaptă să îi scriu eu”! Nu…

„…a fost atât de bine când ne-am văzut…mă sorbea din priviri, era un sincron perfect…nu voiam să se termine seara, nici eu, nici el…m-a condus acasă de mână”. Și-a început povestea draga de ea, o prietenă de-ale mele, care, în sfârșit, întâlnise ce și-a dorit. Nu jumătatea neapărat, ci un bărbat cu care să rezoneze.

Am lăsat-o a doua zi, era pre entuziasmată și fericită. Erau momentele lor și nu voiam să intervin, să stric ceva, poate. Ne-am întâlnit la cafea, după o săptămână aproape. Abia așteptam să văd continuarea serii mirifice. Avea ochii umezi și ușor roșii. Nu suferea, era dezmăgită. Nu o mai căutase, în niciun fel. Nici telefon, nici mesaj, nimic. „Ce e de făcut?” întreabă…

M-am blocat, pentru că mi-am dat seama că ce trăia ea nu era un caz izoalat, m-am regăsit și eu, și sigur o vei face și tu. De ce? Sunt multe motive. Fie nu sunt interesați îndeajuns, fie și-au dat seama, chiar și după o singură întâlnire, că e un timp pierdut, fie au o viață prea complicată și nu vor s-o complice mai mult, fie s-au speriat de unicitatea momentului, ori fac pe interesanții și așteaptă să fie căutați sau… pur și simplu nu sunt suficient de bărbați.

Nu, ei nu gândesc atât când gândim noi și nu știu exact dacă e mai bine așa sau invers. Ideea este că dacă nu sună, nu este interesat, în cele mai multe cazuri. Acum, vine întrebarea: „dar a fost o întâlnire reușită, părea că se simte excelent. Da, doar părea…”
Ce puteam să îi spun, de ce minunatul ei s-a retras, după o seară frumoasă și momente de poveste?
„Să sun eu?” Întreabă…. Rezultatul va fi același, gândesc eu, o sfătuiesc să nu o facă și să îi mai dea puțin timp, poate e confuz, poate s-a speriat sau poate…

Nu s-au căutat, dar s-au întâlnit întâmplător, la o lună distanță. Ei i s-au înmuiat picioarele, el a salutat-o din mers, se grăbea. Bun, s-a primit răspunsul.

Bărbatul acționează, îl definește. Mai ales când este interesat. Dacă vrea ceva, nu va aștepta să faci tu următorul pas, îl va face el negreșit, până să ajungi tu să te demachezi. Fără doar și poate, dacă te vrea, te va căuta, dacă nu, nu își dorește asta. Este atât de simplu, dar noi ne complicăm atât de mult.

Ștefania

Recent Posts

BOOK CLUB cu Radu Paraschivescu: Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri

Luna martie a fost dedicată celor două cluburi de lectură, din 2, respectiv 16 martie.…

4 zile ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți merge la Veseud, în Sibiu!

Dragi cititori, iată-ne ajunși la a VII-a ediție a taberei de lectură pentru adulți. De…

6 zile ago

BOOK CLUB: Furia, de Alex Michaelides

Luna martie este magică și pentru că avem două cluburi de lectură programate. Unul a…

2 săptămâni ago

Books and Wine cu vin, cărți și poezie

În mijlocul atmosferei vibrante și pline de inspirație a capitalei, am organizat pe 1 martie…

3 săptămâni ago

Book Club Măștile fricii, de Camelia Cavadia

Într-o atmosferă plină de pasiune literară și gusturi dulci, cluburile noastre de lectură din București…

3 săptămâni ago

Tabăra de Lectură de la Transylvanian Inn (Bran)

Încă o Tabără de Lectură specială am avut în Luna Îndrăgostiților, în inima munților, la…

3 săptămâni ago