Sanatate

Dantura – cartea de vizită irezistibilă

De ce este important să ai dinți curați și sănătoși. Sau poate că ar fi trebui să scriu de ce NU este important. Eu nu pot să cred că există persoane care nu-și îngrijesc dantura. Serios, nu pot concepe ca cineva să nu aibă grijă de acest aspect. Indiferent de domeniul în care lucrezi, e pentru tine, în primul rând. Nu vorbesc de faptul că, mai târziu, o să suferi de pe urma acestui lucru. Vorbesc despre prezent. Despre cum zâmbești atunci când vorbești.

Oamenii sunt frumoși cu toții. Iar cei care nu au fost înzestrați, totuși, cu o frumusețe care să iasă prea mult în evidență, în mod sigur au alte calitați fizice (ochi, gură, mâini, degete, orice). Eu vă spun sincer, am avut întotdeauna (încă am) probleme cu UN dinte. Da, cu un singur dinte. Este în față, gigantic în opinia mea, iese în evidență când râd și când vorbesc (iar eu chiar râd și chiar vorbesc mult 😅). Oamenii, drăguți, mi-au spus mereu (chiar și medicii ortodontiști) că ăsta-i farmecul meu, să las dintele așa cum e. Dar nu-i deloc așa. Și nu e că am eu un fix în ceea ce privește dantura (hai, bine, poate că am, totuși), dar chiar nu este estetic. În toate pozele, se vede dintele ăla.

Așa că am să îndrăznesc, într-o bună zi, să-mi pun aparat dentar. Lăsând la o parte esteticul, cea mai importantă e sănătatea. Iar dinții mei sunt foarte înghesuiți (dacă vreau să bag ață dentară, mă doare). Nu sunt încă 100% decisă. Am înțeles că după ce dai jos acel aparat rămâi cu niște sârmulițe. Numai gândul la asta mă deprimă. Hai că de suportat aparatul un an, văd eu cum am să trăiesc cu asta. Dar să rămân cu alea în gură pe viață?

În orice caz, baba suferă pentru frumusețe, așa că ceva am să fac în privința asta :).

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

CashClub – Shopping inteligent cu reduceri și cashback!

Dacă îți place să faci cumpărături economisind cât mai mult, atunci trebuie să afli de…

2 zile ago

INTERVIU | Dr. Ashraf Al Kebsi: „La stomatolog ajungi să vii ca și cum ți-ai vizita un prieten”

În ultimii ani, tot mai multe persoane se confruntă cu probleme de stomatologie, respectiv ortodonție.…

4 zile ago

Club de Lectură: Alchimistul (București)

Dragă cititorule, visează alături de noi! Te invităm la un eveniment special dedicat uneia dintre…

o săptămână ago

Alchimistul de Paulo Coelho: Club de lectură în Brașov

Bună, dragi cititori! Sunt încântată să vă invit la un nou club de lectură dedicat…

o săptămână ago

Alchimistul: Club de Lectură în Constanța la Tomis HUB

Dragilor, dacă sunteți din Constanța și căutați un motiv bun să ieșiți din casă pentru…

2 săptămâni ago

Club de lectură în Constanta: Lista de Yomi Adegoke

Sâmbătă dimineața, la Tomis Hub din Constanța, ne-am adunat pentru a dezbate cartea „Lista” de…

2 săptămâni ago