Arhiva

De ce sunt femeile sictirite de bărbați?


Plăcerea Roxanei de avea acest titlu! Ea cere, eu scriu! Aș fi preferat alt titlu, ca de exemplu: “Băieți, voi mai aveți cojones?”.

Când a ales titlul acesta cred că s-a gândit la tot ceea ce ne înconjoară: feminism dus la extrem, căsătorii din interes sau făcute de dragul de a nu rămâne singur/ă sau poate dorința aceasta de a prezenta imagini perfecte despre viețile noastre. Zic și eu, frumos ar fi ca Roxana noastră să ne dezvăluie ce a determinat-o să propună acest subiect, așa este corect, nu?

Când îți imaginezi o femeie sictirită, probabil te gândești la o tipă cu părul vâlvoi, îmbrăcată în halatul ei pufos în care stă prin casă, obosită și, eventual, cu față de om plictisit, care tocmai și-a pus o ceașcă de cafea și trage în reluare din țigara aprinsă acum 30 de secunde.

Când mă gândesc la o femeie sictirită sufletește, mă gândesc la aceea care a obosit să lupte, știe ce vrea, caută și totuși nu găsește. Ea încearcă de fiecare dată, dar cu fiecare căutare vede rezultatul, care, din păcate nu este unul satisfăcător la nivel mental și sentimental. Și mai încearcă a mia suta oară și vede că nu are cu cine. Acela este momentul în care nu mai caută și se oprește, conștientă fiind că, deși e greu să renunțe (căci renunță la speranță), până la urmă decât să trăiască cu mirajul a ceva care nu va fi niciodată pe gustul ei. Și zice “STOP”. Începe a se concentra pe altă latură care să îi dea măcar un strop de satisfacție: un job în care excelează, o casă pe care o construiește de una singură, implicatul în anumite activități de ajutorare a acelor din jur sau, pur și simplu în lucruri căreia îi fac plăcere să le practice.

De ce este femeia zilelor noastre sătulă până în gât de bărbații din jur? Simplu, o parte dintre aceștia caută femeia fotomodel. “Trofeul” cu cracii până la cer, cu țâțe cât lubenițele, tenul de parcă acum a fost scoasă din cuptor și cea care are atât de multă cultură în ea, că are impresia că “Luceafărul” este noul club din Centrul Vechi, iar Mircea Eliade este noul tip cool din online. De ce este de preferat o tipă de genul? Simplu, aceasta nu comentează, se mulțumește cu vinul de la Embassy și risotto-ul cu fructe de mare din vacanța de la Milano, unde a dus-o iubi acum 1500 de ani pentru a se servi mai repede pe tavă din camera de hotel. În acest caz, femeia sictirită observă și este conștientă că nu îi va plăcea vreodată să facă negoț cu tine. Îți dau marfa numită “eu” și tu îmi dai tot ce e mai bun din punct de vedere financiar. Ei bine, bărbații aceștia minunați, nu pot să discute cu alt gen de femeie, căci nu doresc, e prea complicat și tu ești nașpa și ciudată. Știi cum ești tu în viziunea lor? Parcă ai avea un corn în frunte și o savarină gen plantă carnivoră, aici glumesc, și savarina ta ar fi bună, dacă ai accepta! Aici vina e undeva la 50-50. Dar nu e panică, legea firii lucrează: ambele tabere primesc fix ce merită!

Pentru că la pol opus avem bărbați, da’ bărbați care fac totul pentru persoana iubită. Adică își lasă casa, masa, țara, purcel, cațel și job mult visat și vin după tine, până la capătul lumii și stau închiși într-o cameră, pentru că acolo unde ești tu, ei sunt ai nimănui. Dar nu, tu nu îl vrei pentru că ți-ai dat seama că meriți mai mult, ce spanac! Meriți un tip frumușel cu o poziție faină în orașul tău, care te scoate în fiecare zi în oraș cu prietenii și mai frumoși, și super cool, iar apoi îl arunci ca pe o cârpă. Și uite așa, faci bucăți sufletul omului, în așa măsură încât asta se sictirește. Iar tipa următoare din viața sa, care poate va merita, va ajunge o sictirită pentru că baiatul în cauză nu s-a reparat cu Poxipol și, la rândul lui, nu va mai oferi nimic sentimental. Acesta este un alt cerc vicios al zilelor noastre. Oamenii care merită sunt sparți în ciobulețe și, la rândul lor, fac franjuri sufletele altor oameni. Unde e vina? Probabil tot la cei care sunt făcuți bucăți, căci ar fi putut să își ia naiba un tomograf ca să vadă ce dracului e în mintea celor de lângă ei, așa-i?

Și pentru că îmi păstrez umorul pentru final, cum Doamne iartă-mă să nu fie femeia din 2017 sictirită, când ea face munci de bărbat: cară cumpărăturile, copilul, plătește ratele și facturile, schimbă roata de la mașină, sparge lemnele? Și nu ar fi o problemă să facă toate acestea, dacă ele ar fi făcute în doi! Sigur, nici putea fi atfel, ne-am dorit egalitate, dar din nefericire, am fost înțelese greșit.

Voiam egalitate ca să putem ajuta bărbatul, să nu mai fie obosit și stresat, iar timpul în care acesta muncea suplimentar pentru binele cuplului sau îl pierdea găsind soluții pentru o viață mai îmbelșugată, să fie petrecut împreună, făcând lucruri pentru sufletul amândurora. Voi ați înțeles că vrem să vă întreținem, să muncim noi pentru amândoi! Se pare că și unii dintre voi vă cam vindeți, nebunilor!

Am vrut să arătați bine dragilor, în sensul că așa cum voi ne doriți îngrijite și cochete pentru voi, așa ne dorim și noi să aveți puțină grijă de voi (o bărbiță aranjată, părul cu o tunsoare decentă, o vestimenție care să vă pună în valoare trăsăturile masculine). În schimb, ce primim? Pătrățele care dau bine în poza de profil, programări cu cinci luni înainte la pensat, căci și aici, noi nu mai avem loc de voi. Iar cel mai amuzant, în curând, dragii mei, cred că ne vom bate pe fondul de ten și lacul de unghii, sau în cel mai rău caz, care dintre noi doi să îi facă celuilalt complimente pentru noua coafură (căci voi nu mai aveți tunsori, voi aveți coafuri). Pentru că e de bun simț să scapi de unele lucruri nedorite, e fain să vă și epilați, dar mama lui Moș Crăciun și a iepurașului de Paște, în niciun caz nu vă vrem mai epilați ca noi (și nu urlă invidia în noi, e doar o observație fină)! Dar voi, nu și nu, insistați într-un mod aproape magislatral, vedem live-uri de la piscine cu voi uleiați complet, și cu chiloți de mai e un pic și storc toată seva din voi. Ce să zic, sunteți bărbatul-femeie bine! Vă iubim, dragii noștri, pentru eforturile depuse pentru a arăta ca un model al Secretului Victoriei! :)))))

Vorbim de o egalitate a sexelor și de o libertate în comunicare, dar din păcate, femeia sictirită caută, totuși, bărbatul de acum două decenii, cel care o invita la un suc sau care propunea o întâlnire. Din păcate, femeia sictirită a zilelor noastre se lovește de epicul “SEEN” al online-ului, în care bărbatul este cel adulat de grupuri întregi de femei și nu are timp, pentru că este ocupat să facă LIVE-uri pe facebook. Pentru că unii dintre bărbați au adoptat mirifica poziție a femeii la menstruație: sunt stresați că nu arată bine, că nu și-au luat blugii cei mai strânși sau nu au găsit tricoul-rochie care să le pună scobitorile în valoare. Din partea mea, să îmi fie scuzat articolul, nu fac discriminare și sunt PRO pentru a-ți face propriile alegeri, însă, când vine vorba de dezamăgirea femeilor cu privire la voi, aici nu pot zice decât că acestea au motive.

Mie, una, îmi este dor de bărbatul care face primul pas, de cel care îți deschide ușa și de cel care îți spune „noapte bună”. Cu atât mai mult, îmi este și mai dor de curajul bărbătesc, căci să fiu sinceră, în caz de bătaie, eu știu sigur că pot apăra mai mulți bărbați din vremurile prezente, decât ei pe mine.

Concluzie:

1. Am fost rea și nu îmi pare rău :D.

2. Avem nevoie în ambele tabere, de mai mult suflet, decât de fond de ten.

3. Dacă voi dori vreodată să mă „însor”, cu siguranță îmi voi lua o femeie care să ştie fie ajutorul meu, nu numai să ştie să se facă frumos! :))

Autor: Anonim 🙂

Guest Post

Recent Posts

Club de lectură în Constanta: Lista de Yomi Adegoke

Sâmbătă dimineața, la Tomis Hub din Constanța, ne-am adunat pentru a dezbate cartea „Lista” de…

2 zile ago

Club de lectură în Brașov: Lista de Yomi Adegoke

Sâmbată dimineața, la Fract Restaurant din Brașov, ne-am reunit pentru a explora subiectul complex al…

3 zile ago

BOOK CLUB: Lista de Yomi Adegoke (București)

În acest weekend cititorii din Bucuresti, Constanţa şi Braşov s-au reunit pentru a discuta despre…

3 zile ago

Atelier de Scriere Creativă: Din Tabăra de Lectură

STICLUȚA Mă găsesc privind spre valurile care se sparg și mă surprind pierdut în gânduri,…

5 zile ago

Atelier de scriere creativă: Concurs cu premii în București

Ce planuri ai vineri seară, pe 8 noiembrie? Vin cu o invitație către tine, să…

6 zile ago

BOOK CLUB cu Editura TREI: Lista, de Yomy Adegoke (București, Brașov, Constanța)

Te invităm să ni te alături la următorul nostru club de lectură, dedicat romanului "Lista", de…

o săptămână ago