Despre cacofonie și cum să „fentezi” limba română

Tot zice lumea că sunt eu nebună și că trebuie să fiu mai tolerantă cu greșelile celor din jur (referitor la subiectul de față), ba unii apropiați sunt de părere că am să-mi culc copiii cu dex-ul sub pernă (confirm; mă văd în stare de asta 😅). Adevărul e că sunt mai mult decât tolerantă 🙃. Iată că vin cu un articol în care recunosc cum „fentez” limba română și mă joc cu cuvintele. Pentru că limba română poate fi și ea ușor adaptată, în funcție de situație și de ceea ce ai nevoie să spui. Uneori, anumite cuvinte accentuează ideea și atunci le folosești, chiar dacă faci o ditamai cacofonia.

Hai să vedem ce zice dex:

CACOFONÍE, cacofonii, s. f. Asociație neplăcută de sunete; cacofonism. Muz.: Suprapunere de sunete discordante; lipsă de armonie. – Din fr. cacophonie (gr. kakos + phone = rău + sunet).

Prin urmare, da, cacofonia se formează atunci când pronunți cuvinte care sună urât. Cuvinte care se termină în silabe ce sună supărător atunci când silabele se repetă în următorul cuvânt și ne gâdile urechile într-un mod NEplăcut. Ah, mă explic destul de științific? Sau măcar cât să fiu înțeleasă? Dacă nu, am să vorbesc cu Paraschivescu să-mi dea o mână de ajutor :).

Boon, să revenim. Limba română acceptă DOAR cinci mari cacofonii, ce fac parte din cuvinte pe care cine știe dacă le folosești de zece ori în viață.

– Biserica catolică
– Tactica cavalerească
– Epoca capitalistă
– Banca Comercială
– Ion Luca Caragiale

Ei bine, nu sunt de acord cu această regulă a limbii române dintr-un motiv foarte simplu, și anume, așa cum spuneam mai sus, cine știe când și de câte ori voi avea nevoie să spun, în toată viața, Ion Luca Caragiale, spre exemplu. Eventual, voi spune I.L. Caragiale, așa cum însuși marele dramaturg se semna. Sigur că, acolo unde pot evita cacofonia, o fac.

Dacă este să dau exemplul de mai sus, din introducere, unde am scris „cu cuvintele”, pot adăuga un cuvânt între cele două, cum ar fi „cu anumite cuvinte”. Dar se schimbă un pic ideea. Pentru că eu mă refer la „cuvinte” la modul general. De regulă, în vorbire, mă feresc să fac cacofonii. Cred că domnul Pruteanu s-ar răsuci în pământ dacă m-ar citi/auzi, însă, în scris, cred că ar trebui acceptate anumite forme de cacofonie, pentru că nu spui cu voce tare și nu este atât de deranjant, acceptată-mi fie această umilă părere :).