Descopera

Despre Heineken și cum a început să-mi placă berea :)

Dacă italienii sunt consumatori de cafea mică, olandezii preferă să bea… o bere mică. Neprogramat, am ajuns în Amsterdam. Iar dacă „ce se petrece în Las Vegas, rămâne în Vegas” :), nu la fel pot spune și despre Amsterdam (sigur, am dreptul să scriu doar despre ceea ce vreau eu să scriu :D). După ce am avut ideea de a vizita Muzeul Torturii (care nu m-a impresionat în mod deosebit; nici nu mi-a displăcut, însă), am zis că e cazul să vizitez ceva care sigur îmi va plăcea. Deja mă plictisesem, sinceră să fiu. Poate și din cauza oboselii, dar după atâta plimbare pe jos, voiam ceva energie, ceva care să mă „activeze”. Și noroc cu berea :).

Mă bucur nespus de această experiență, pentru că, nu doar am aflat destul de multe despre această mare companie, dar m-am și distrat foarte tare. Heineken știe să comunice publicului ce are acesta nevoie, clar. Și, fără îndoială, are reclame foarte bune. Berea Heineken a fost produsă, pentru prima dată, în 1864, de către Gerard Adriaan Heineken, iar în turul făcut prin fabrică sunt prezentați toți urmașii care au dus numele Heineken mai departe.

Pentru cine nu a ajuns încă în Amsterdam, îi recomand să viziteze Heineken Experience, pentru o experiență unică. 17 euro costă biletul. A, primești și bere în banii aceștia. Bașca, îți poți prepara singur berea și ești chiar invitat să fii barman pentru două minute, în care înveți să speli paharul și să-l ții aplecat astfel încât să pui berea perfect, cu nici mai multă, nici mai puțină spumă decât trebuie ;). Sunt patru etaje și peste 15 atracții, unde poți face nu doar fotografii, ci și video pe care le primești apoi pe mail. Nu mai spun, vei degusta berea Heineken nefiltrată, așa cum este ea înainte de gustul final (nașpa :D).

AICI BERE BUNĂ ȘI NU NUMAI 🙂

Așadar, pasionați de bere sau nu, merită să aveți parte de o astfel de experiență. Până azi, eu am fost consumatoare doar de un singur fel de bere: oricare, dar cu lămâie (deși cel mai mult îmi place Zipfer). Însă azi, la fabrică, am băut mai multă bere ca niciodată. Și mi-a și plăcut :P.

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

View Comments

Recent Posts

Viaţa de după copertă ,,Lizoanca la 11 ani” cu Doina Ruşti

Sâmbă după-amiaza clubul de lectură iCarte, iParte a adus împreună iubitorii de litere. Într-un cadru…

o săptămână ago

Ultimul club iCarte, iParte ne aduce „Patimi” de Sofia Nădejde

Încheiem anul cu emoție și curaj. Anul acesta l-am traversat împreună prin povești și dezbateri,…

2 săptămâni ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți de la Beliș: 4 zile între brazi, cărți și oameni

Există locuri în care mergi doar să te odihnești. Și, poate fără să ne dăm…

4 săptămâni ago

Întâlnire de poveste la clubul de lectură: ,,Cartea blestemelor” de Andrei Ruse

Sâmbătă ne-am întâlnit pentru o seară specială, dedicată volumului ,,Cartea blestemelor", semnat de Andrei Ruse.…

4 săptămâni ago

Lizoanca la 11 ani – o poveste care te răscolește. Invitată Doina Ruşti

Clubul de lectură iCarte, iParte revine cu o ediție specială dedicată uneia dintre cele mai…

o lună ago

RECENZIE: Un Singur Motiv – romanul despre tăcerea care ucide vieți și trezește conștiințe

Ai Un Singur Motiv să citești această recenzie. Și multe alte motive care derivă din…

o lună ago