Lifestyle

Despre SAPIOSEXUALITATE. Sau cât de mult te excită inteligența :)

Dacă am face un sondaj de opinie printre femei am afla că tiparul de bărbat dorit sună cam așa: deștept, potent (din ambele puncte de vedere, nu e necesar să le mai spun pe nume) și frumos. Dar pentru că lucrul acesta este mai greu de obținut, iar un Cristian Grey există doar în filme, a început să se dea la o parte, ușor-ușor, ultima pretenție. Adică ar fi suficiente primele două. Să-i meargă creierașul, să-și permită un pic mai mult decât cele necesare gurii și să fie bun la pat.

Ce este SAPIOSEXUALITATEA?

Acesta este un cuvânt apărut acum mai bine cinci ani, însă DEX-ul tot nu-l recunoaște. Să fiu sinceră, nu înțeleg de ce. La urma urmei, provine din latină, unde „sapiens” înseamnă „înțelept, inteligent” și „sexualis”, care face referite la preferințele sexuale. Prin urmare, „sapiosexualitate” se traduce ca fiind atracția sexuală ca rezultat al inteligenței. Deci poți să n-ai cur și țâțe, dar dacă ești deșteaptă și i-ai citit pe marii clasici ai literaturii române și universale încă din copilărie, ești mai mult decât bună.

A? Oare?

Este binecunoscut faptul că plăcerea pleacă din creier, acesta fiind cel mai mare organ sexual. Iar asta am simțit-o pe propria piele. Am simțit mai mult decât dorința de a face sex cu acel bărbat care nu mi-i invoca pe Cicero, Descartes sau Kant în discuţie, dar care știa să poarte, cu măiestrie, conversaţii inteligente, bazate atât pe cultură generală, cât și pe flirt. Hai să le spun frumos „glume spirituale” :). Vorbesc aici de conversații în mediul online.

Cu toate astea, după ce l-am întâlnit în viața reală, mi-am dat seama că nu-mi place fizic. La dracu, chiar nu pot să accept o persoană căreia îi miroase gura atunci când vorbește, care se îmbracă doar sport sau care nu mai are acelaşi umor cum îl are şi în scris.

Deși știam că mi-ar oferi tot ce-mi place mie: mers la teatru (pentru că e destul de inteligent cât să știe că o piesă de teatru nu trezește emoție dacă o vizionezi pe Youtube), urcat în vârful munților (pentru că iar este inteligent cât să vadă că dacă sunt îmbrăcată elegant și port tocuri nu înseamnă că nu mă țin picioarele să-mi iau UGG-urile și să fac plimbări montane), vizitat muzee (pentru că înțelege arta, iar un tablou se admiră, se miroase și se simte life în cadrul unei expoziții, și nu pe internet), librării sau alte activități care merg în doi. Și de asemenea, nu s-ar bosumfla dacă, ajuns acasă după o zi istovitoare la job, m-ar prinde că l-am înșelat cu… Tolstoi :).

De aceea, eu, personal, NU mă consider o sapiosexuală. În zilele noastre, prea mulți se autocaracterizează ca fiind „sapiosexuali”. Însă cred că sapiosexualilor le scapă ceva foarte important: inteligența emoțională. Având această calitate, însoțită de o mică doză de sensibilitate, empatie și modestie… ei bine, cred că formează un mic „tot” atât de necesar în viața reală :).

La naiba, e greu să le ai pe toate. De aceea, chiar și eu intru în categoria femeilor menționate în primul paragraf :). Și iar la naiba, nu mă doare absolut deloc dacă are IQ-ul superior față de al meu și mă duce pe culmi nebănuite atât ale literaturii, cât și în altele :D.

Studiile spun că femeile suferă destul de tare de acest „sindrom”. Chiar contrazic asta. Bărbatul secolului XXI este destul de smart încât să înțeleagă că, dacă este atras doar de sexualitate, o relație cu o femeie „bună” are loc doar pe termen scurt. Pe când, dacă vrei să ai și ce să discuți cu persoana cu care te-ai jucat noaptea trecută în așternuturi, este nevoie și de inteligență.

No, acum am generalizat, sper că se înțelege. N-am studiat eu problema în profunzime, nici nu am am făcut sondaje de opinie. Subiectul este unul complex și pot aduce chiar eu argumente și contraargumente. Dar mai bine vă las pe voi să o faceți :).

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

Alchimistul: Club de Lectură în Constanța la Tomis HUB

Dragilor, dacă sunteți din Constanța și căutați un motiv bun să ieșiți din casă pentru…

2 ore ago

Club de lectură în Constanta: Lista de Yomi Adegoke

Sâmbătă dimineața, la Tomis Hub din Constanța, ne-am adunat pentru a dezbate cartea „Lista” de…

2 zile ago

Club de lectură în Brașov: Lista de Yomi Adegoke

Sâmbată dimineața, la Fract Restaurant din Brașov, ne-am reunit pentru a explora subiectul complex al…

3 zile ago

BOOK CLUB: Lista de Yomi Adegoke (București)

În acest weekend cititorii din Bucuresti, Constanţa şi Braşov s-au reunit pentru a discuta despre…

3 zile ago

Atelier de Scriere Creativă: Din Tabăra de Lectură

STICLUȚA Mă găsesc privind spre valurile care se sparg și mă surprind pierdut în gânduri,…

5 zile ago

Atelier de scriere creativă: Concurs cu premii în București

Ce planuri ai vineri seară, pe 8 noiembrie? Vin cu o invitație către tine, să…

6 zile ago