Diamonds are a girl’s best friend sau cum a fost promovat diamantul

Oare avea dreptate Marylin Monroe, când spunea că „Diamonds are a girl’s best friend”? Sunt curioasă, bineînțeles că sunt. Din moment ce tot aud din ce în ce mai des : “Cum să mă mărit, vezi vreun inel cu diamant pe degetul acesta?”.

Deci totul se rezumă la inelul cu diamant, deși nu îmi dau seama de ce… femeia se mărită cu diamantul?! Sau crește potența lui iubi dacă se lasă cu diamant? Amicele mele nu se vor supăra pe mine pentru acest articol, ele știu că nu sunt fan bijuterii și că eu nu port nici măcar cercei, așa că de la ele știu că voi primi clemență, de la restul știu că părerea va fi că sunt idioată și că de fapt, cele ca mine  strică bărbații. Așa că îmi asum! :)))

Dar ce ați zice voi, dragilor, dacă v-aș spune că diamantul mult visat este doar o strategie de marketing, foarte bine gândită de niște oameni, care, cred eu, au cam anticipat în ce ne transformăm de la un deceniu la altul.

Deci povestea diamantului începe în felul următor: era pe la 1800 o vreme când diamantele erau foarte rare, aceasta până când s-a descoperit un zăcământ uriaș în Africa de Sud. Descoperire care implica, de asemenea, scăderea prețului pe piață a acestui tip de produs de lux. Așa că un cartel format din mai multe companii miniere s-au gândit că acest lucru afectează afacerea și s-au gândit cum ar putea să consolideze ideea de produs de lux. Unde credeți că s-au gândit oamenii inteligenți să “tragă”? Sau în cine, mai exact? În mujeres, corect? Acum, cum puteau trage în femei? Păi, simplu, au făcut un studiu de piață și au acumulat informații legate de numărul de căsătorii estimate pentru anul respectiv. S-au gândit, pur și simplu, să scoată pe piață un număr de diamante aproape direct proportional cu potențialele căsătorii. Au prins ăștia schepsisul, au dat-o în opulență, în nevoia de a epata, de a avea ceva ce alții nu au, de cum al tău te iubește cel mai mult, că poate săracu’ a vândut un rinichi din prea multă dragoste. Și cum puteau ridica prețul, dacă nu lăsându-ți posibilitatea de te „duela” financiar pentru o astfel de bjuterie? Cum ar veni, dacă ai diamant, căsnicia va fi tare ca piatra, nu?

Pentru că am început articolul cu un cântec marca Marylin Monroe, desigur, nu este întâmplător. Și acum discutăm de un superlativ ar marketingului, de un geniu în promovare, cred eu. De ce? Știm toți cât de mulți fani avea Marylin, femeie frumoasă, atipică pentru aceea perioada, actriță talentată. Dacă mai adaugi și un diamant, e promovarea  în carne și oase. Ei, pentru a păstra ridicat prețul diamantelor,  au fost plătite sume de bani ca în orice film cu hoții de bijuterii să apară inele cu diamante și, implicit, au fost plătite sume de bani ca Marylin să cânte despre ele. Hm, nu știu voi, dar eu aș fi plătit oamenii din spatele acestei campanii să meargă să promoveze și produsele noastre traditional-românești, cred că eram cei mai tari la comerț pe plan mondial. Numai să te gândești că, dacă ai diamant, vei fi măcar o seară propria Marylin și tot te îndeamnă să cumperi prețiosul.

Acum, din câte știu eu, din ce am auzit, diamantul este doar o piatră, valoarea lui a fost stabilită prin promovare, comparativ cu aurul și argintul, care știm cu toții că sunt considerate prețioase pentru că au proprietatea de a nu oxida în timp.

Nu cred că am convins să nu mai cereți inel cu diamant, dar aș putea veni cu idee, ce ar fi dacă ați fi originale în cerințe și pe viitor ați cere un inel cu un cărbune ? Nu de altceva, dar sunt destui „iubi” care pot cumpăra inelul, dar puțini care vor face ceva original.

P.S. Eu nu știu să înot, mie îmi e teamă de bijuterii, mai ales de diamante mari, că atârnă greu! Deci îmi cresc șansele de înec direct proporțional cu greutatea pietrei din inel.

Autor: Anonim 🙂