Lectia de gramatica

Dragă, ți-ai aprins o țigară, nu o “țigarE”!

Dacă tot tragi cu nesaț din țigară și îți place fumul, scrie și vorbește corect românește. Eventual, lasă-te de fumat… ca mine și ca alții 😁. Nu că eram eu mare fumătoare, dar chiar și pachetul ăla de-l fumam în câteva zile-o săptămână, ei bine, am decis să renunț la el. Nu știu cât mă ține, cert e că acum sunt într-o perioadă din asta în care pun mare preț pe sănătate (mereu pun, dar acum e o perioadă mai aparte), mă voi ține iar de sport, de mâncat sănătos și de adormit la ore decente, că am cam dat organismul peste cap în ultimele două săptămâni. Viață sănătoasă combinată cu vicii nu merge :).

Revenind la limba română, hai să stabilim câteva reguli clare. Cum spuneam, este “țigară”, nu “țigare”, “să aibă”, nu “să aibe/aive” (deși mulți veți spune că acestea din urmă sunt regionalisme și pot fi folosite). La fel cu “ușa”, care este “ușă”, “păpușa”, care este “păpușă” (“păpușa” a meritat un articol – AICI).

Așadar, avem:

Știu că ați citit “Moromeții” sau v-ați uitat la filmul cu același nume, de unde vă amintiți că acolo, în satul Siliștea-Gumești, bietul fierar Iocan striga, din când în când, după o “țigare”.

“Dă-mi și mie o țigare, Dumitre, spuse el mohorât și parcă întristat, începu să fumeze în tăcere”.

Noi n-avem voie să folosim astfel. La fel cum nici “cobori în jos” nu este permis. Noi nu ne-am născut “Eminovici”. Nu uitați, limba noastră-i o comoară și n-avem dreptul să o pocim :).

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

Viaţa de după copertă ,,Lizoanca la 11 ani” cu Doina Ruşti

Sâmbă după-amiaza clubul de lectură iCarte, iParte a adus împreună iubitorii de litere. Într-un cadru…

o săptămână ago

Ultimul club iCarte, iParte ne aduce „Patimi” de Sofia Nădejde

Încheiem anul cu emoție și curaj. Anul acesta l-am traversat împreună prin povești și dezbateri,…

2 săptămâni ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți de la Beliș: 4 zile între brazi, cărți și oameni

Există locuri în care mergi doar să te odihnești. Și, poate fără să ne dăm…

4 săptămâni ago

Întâlnire de poveste la clubul de lectură: ,,Cartea blestemelor” de Andrei Ruse

Sâmbătă ne-am întâlnit pentru o seară specială, dedicată volumului ,,Cartea blestemelor", semnat de Andrei Ruse.…

4 săptămâni ago

Lizoanca la 11 ani – o poveste care te răscolește. Invitată Doina Ruşti

Clubul de lectură iCarte, iParte revine cu o ediție specială dedicată uneia dintre cele mai…

o lună ago

RECENZIE: Un Singur Motiv – romanul despre tăcerea care ucide vieți și trezește conștiințe

Ai Un Singur Motiv să citești această recenzie. Și multe alte motive care derivă din…

o lună ago