Filmul de weekend: 3 idioți

Am ales filmul acesta pentru că voiam să văd o comedie, dar și pentru că, asta e, trebuie să recunosc, am crescut cu acele cunoscute filme indiene, „Vagabondul” și „O floare și trei grădinari” (mai era unul, dar nu reușesc să-mi amintesc). Mi-au plăcut ca niciun alt film. Am plâns ca la niciun alt film. Iar Raj Kapoor a fost iubirea vieții mele din copilărie, marcându-mă până spre adolescență :). Iar cu acest film, despre care scriu acum, mi s-a cam redechis apetitul pentru filmele indiene :D.

„3 idioți” (îl scriu cu cifra 3, deși ați văzut că, de obicei, respect regula din limba română, și anume că cifrele de la 1 la 10 se scriu în litere, și nu în cifre; însă am preluat titlul filmului fără a modifica acest minor lucru) este un film ca mai toate filmele indiene, unde, atunci când te întrebi ce naiba urmează să se întâmple, apar, deodată, o sumedenie de indieni care încep să danseze în jurul personajelor principale :)))). Așa fac indienii filmele, știți asta. Mie îmi plac, cu tot cu melodiile și cu dansurile lor :). Și oricum, n-au apărut 300, ca în alte filme indiene, ci doar… vreo 40-50, să zic 😅.

O dramă-comedie, cu puţin romantism, cum nu am mai văzut de multă vreme. Mai mult comedie. Ideea este originală, ceea ce mi se pare foarte important la un film (nu definitoriu, însă). Și îți poți lua câteva lecții de viață. Iar una dintre acele lecții este să faci lucrul la care ești talentat. Să muncești din pasiune. Dar trebuie să reziști trei ore să-l vezi, căci atât durează :).

„Orice îți place să faci, fă ca acel lucru să devină profesia ta! Atunci munca nu va mai fi muncă, ci un joc!”

Cifra 3 este reprezentativă pentru acest film, deoarece este vorba despre trei persoane. Trei studenți. Doi dintre ei studiază de nevoie, devenind astfel o obligație, iar celălalt din pură pasiune. Iar acesta din urmă este cel mai fericit. Aici aș avea multe de spus, pentru că, dacă este să mă dau exemplu, am avut toata libertatea din lume să aleg ce facultate vreau, ce job vreau. Nu înseamnă că am și stiut ce să aleg. Îndemnul și sprijinul familiei sunt esențiale.

„Pe ce te concentrezi astăzi? Dacă ești speriat de viitor, crezi că poți trăi? Am prieteni ciudați. Unul se teme și trăiește, altul moare și trăiește”.

Filmul este contruit pe mai multe planuri, îndeosebi pe acela de dezvoltare personală, într-o manieră absolut încântătoare.

„Dacă ai vreo problemă în viață, spune-i inimii tale: ~Nicio problemă, dragă, totul e bine~. Asta nu va rezolva problema, dar încă îți câștigi curajul să supraviețuiești”.

Trebuie să-l vedeți, serios! E un film foarte bun! Să vedeți cum are loc o naștere, folosind… aspiratorul în loc de o cupă de vacuum. Şi am lăcrimat puțin spre final; na, este un film indian, totuşi :).

„Copii, fiți eficienți! Atunci, succesul va veni în spatele vostru!”

Roxana B

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

View Comments

  • O recomandare : "Stelute pe pamant". Un singur defect are: e cam lung, trebuie sa te inarmezi cu rabdare! :D Dar daca picii mei au gasit, sigur reusesti si tu. Matei si-acum imi mai zice de acest film, asa mult i-a placut! :)) Si nu, nu e pentru copii, sau nu e doar pentru copii, te las sa-l descoperi!

Recent Posts

RECENZIE: Zanzibarezul. Jurnalul unui lunatic prin Zanzibar, de Ciprian Iftime

"Zanzibarezul: Jurnalul unui lunatic în Zanzibar", de Ciprian Iftime, este o carte captivantă și provocatoare,…

9 ore ago

BOOK CLUB: Marea liniștii, de Emily St. John Mandel

Clubul de lectură al lunii aprilie aduce un scriitor contemporan străin, de această dată prin…

2 zile ago

BOOK CLUB cu Radu Paraschivescu: Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri

Luna martie a fost dedicată celor două cluburi de lectură, din 2, respectiv 16 martie.…

7 zile ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți merge la Veseud, în Sibiu!

Dragi cititori, iată-ne ajunși la a VII-a ediție a taberei de lectură pentru adulți. De…

o săptămână ago

BOOK CLUB: Furia, de Alex Michaelides

Luna martie este magică și pentru că avem două cluburi de lectură programate. Unul a…

3 săptămâni ago

Books and Wine cu vin, cărți și poezie

În mijlocul atmosferei vibrante și pline de inspirație a capitalei, am organizat pe 1 martie…

3 săptămâni ago