Filmul de weekend: Fără iubire

…Sau “Loveless” – varianta în engleză – ori “Nelyubov” – varianta în rusă – ne arată un portret al Rusiei postsovietice, prezentând situația unor soți ce sunt pe cale să divorțeze. Fără a da multe spoilere, vă spun puțin despre ce m-a frapat pe mine mai tare. Un copil de 12 ani asistă la certurile părinților lui, ascultându-i cum își aruncă insulte și umilințe interminabile. Mai mult decât atât, mama susține că după divorț îl va trimite la internat. Tatăl, de asemenea, nu dorește să-l țină la el din cauza noii familii pe care și-o întemeiază cu femeia care îi poartă copilul. În timpul acesta, copilul, ascuns după o ușă, își plânge durerea sfâșietoare. Nu știu cum stau lucrurile în Rusia, dar în România, din ce am văzut și cunoscut personal, părinții se bat pe copil, se judecă și luptă pentru a primi custodia. Sau poate că am cunoscut eu prea puține situații. Probabil că într-un divorț niciunuia dintre părinți nu-i convine să rămână singur, cu un copil pe cap.

Revenind la film, mi se pare șocantă atitudinea mamei, care spune că acest copil a fost o greșeală și că trebuia să-l avorteze. Cineva Sus aude, probabil, pentru că micul Alioșa dispare. Dar mă opresc aici cu povestitul despre subiect. Poate aveți impresia că am dat multe detalii. Aproape deloc aș spune. Filmul conține niște scene care te lasă cu gura căscată, cum ar fi faptul că poliția nu mișcă un deget pentru a-l căuta pe copil din cauza birocrației. Iar cadrele din film sunt atât de reci, de pustii, de deprimante, oamenii de asemenea, îmi par triști și goi. Fața Rusiei. Mama (ei de) Rusie, încă atât de limitată din multe puncte de vedere, cu aceleași idei fixe și bine înrădăcinate în poporul ei. Asta-i Rusia glorioasă? Numai acolo să nu-ți dorești să trăiești vreodată ori să ajungi la mâna rușilor. Ferească…!

Nu pot să nu spun și ceva despre tată. Pentru că inițial am fost tentată să-l înțeleg pe el, crezând că ea e scorpia. Dar pe parcurs, când el o dă afară (pe încă soția lui) din mașină fix într-un câmp, sau spre final, când ni-l arată pe el recăsătorit, cu un copil de vreo doi ani, pe care îl ia nervos și-l aruncă în pătuț lăsându-l plângând, am înțeles că e la fel, că ambii părinți sunt la fel.

Totul se petrece fără grabă, într-un ritm prea încet, ușor plictisitor în ceea ce privește căutările copilului, dar și acțiunea în general. Îmi plac dramele, dar un pic mai alerte, nu atât de calme. În tragismul său, este un film pe cât de dureros, pe atât de bun. M-a enervat teribil finalul, pentru că tot așteptam să văd ce se petrece. Urăsc asta la un film, și anume să rămân cu întrebări după. Cine îmi răspunde mie la întrebările de după? Pe bune acum 😓. Vă aștept pe voi cu un feedback, poate descoperim împreună. Asta pentru că veți vedea, regizorul s-a axat pe alte lucruri, nu atât de mult pe băiat, pe traumatizarea acestuia, pe suferința lui. Dacă tot ai făcut o dramă, fă-o cap-coadă, să mor acolo lângă televizor, să stau cu șervețelele lângă mine. Mi-a displăcut că mai bine de o jumătate de oră ne-a ținut în căutările copilului, cum s-a organizat echipa de salvare, cum cineva îl striga continuu pe Alioșa prin pădure. De apreciat totuși, pentru că cei care s-au adunat pentru căutarea acestuia nu erau din poliție, după cum spuneam mai sus, ci de la o fundație de voluntari.

“Fără iubire”. Un film foarte bun, cu un mesaj puternic, realizat cât mai credibil, în care vezi tot mai acut dezumanizarea unei epoci moderne. Bani, sex, carieră, selfie-uri, abandon, egoism, ură, singurătate. Filmat la Moscova de același regizor care a făcut și “Leviathan” (încă nu l-am văzut, dar am citit și auzit doar lucruri bune), Zvyanginstev. A apărut în 2017 și are nota 7,7 pe IMDB (cine o da și notele alea, până la urmă, că nu înțeleg de ce s-au dus sub 8). Chiar vă aștept cu păreri după ce îl vedeți, pentru că acesta este genul acela de film căruia îi poți alege finalul (nu o spun ca pe ceva pozitiv, după cum v-ați dat seama din ușoara critică adusă mai sus).