Filmul de weekend: La grande bellezza

Păstrez varianta în italiană, pentru că este mult mai plăcută decât în română. Filmul este o capoperă, ce nu se poate povesti sau scrie în prea multe cuvinte. Nu vezi acțiune, este lent, dar merită să petreci 2:20 ore în fața televizorului, deoarece compensează prin imaginile și jocul actoricesc. Si, desigur, prin coloana sonoră, care este splendidă. Te lasă cu multe răspunsuri neprimite, dar până la finalul filmului nici nu mai simți nevoia de ele. Mi-a plăcut mai mult decât “La dolce vita” (poate pentru că acesta din urmă este alb-negru), deşi cele două au multe în comun: Roma, personajul principal are legături cu scrisul, viaţă de noapte etc.

“Trăiesc din vibrații, unele extra-senzoriale. Arta poetică a vibrațiilor nu poate fi descrisă prin vulgaritatea cuvintelor”. 

În ce constă acea frumuseţe a vieţii? Te întreb pe tine, mă întreb pe mine şi mai întreb încă zece oameni. Şi sigur vom răspunde diferit. Pentru unii, frumuseţea vieţii constă în iubire, literatură, artă, sex, mâncare, muzică, dans. Dar marea frumuseţe? Ce înseamnă acea mare frumuseţe a vieţii? Jep Gambardella (care are un accent extraordinar, iar dacă nu ştii italiana, îţi vine să te apuci când îl asculţi pe el cum vorbeşte; ma certo, există şi o explicaţie: Toni Servillo, cel care îl interpretează, s-a născut în Campania, de aici autenticitatea limbajului napoletan).

“Cel mai important lucru pe care l-am descoperit, la câteva zile după ce am împlinit 65 de ani, a fost că nu mai pot risipi nicio clipă făcând lucruri pe care nu vreau să le fac. Când am sosit la Roma, la vârsta de 26 de ani, eram grăbit să ajung imediat, aproape fără să-mi dau seama, în ceea ce se poate defini ca vârtejul vieţii societăţii mondene. Însă nu doream doar să trăiesc viaţa societăţii mondene. Voiam să fiu regele societăţii mondene. Şi am reuşit. Nu voiam doar să particip la petreceri. Voiam să am puterea de a le face nereuşite”. 

„La gande bellezza” vs „La grande brutezza” („Marea frumuseţe” vs „Marea urâţenie”)

Nu Roma ne este descrisă în film, deşi avem parte şi de secvenţe culturale şi artistice, ci viaţa de noapte din frumoasa capitală a Italiei. Petreceri extravagante, o societate de „dolce far niente”, decadentă.

“La grande bellezza” nu este un film emoționant. Poate doar scena cu fetița care plânge atunci când aruncă pe planșă toată vopseaua. Sau Sora Maria, în vârstă de 104 ani, când urcă, în genunchi, toate cele 28 de trepte ale Scării Sfinte. Întregul film este o satiră la adresa înaltei societăţi şi este spart în mai multe poveşti, neavând un fir narativ coerent. Personaje: un scriitor care a scris o singură carte, iar acum lucrează la o revistă de artă, hoinărind nopţile pe malul râului sau petrecând cu prietenii care duc o viaţă plictisitoare, o bogătaşă care îşi ia plăcere din fotografiatul propriului trup, un cardinal care nu are nicio treabă cu spiritualitatea, Ramona, o dansatoare enigmatică dintr-un club de noapte etc.

Frumuseţea. Frumuseţea vieţii. Care viaţă este o canalie, uneori. Dar ştie să îţi ofere şi clipe de bucurie. Trebuie doar să ştii ce să-ţi iei de la viaţă. Şi să te bucuri de fiecare moment care îţi apare în cale, cu tot cu vicii şi neplăceri.

“Da, aşa e, am ratat totul în viaţă, dar a meritat fiecare secundă”