Filmul de weekend: Prinde-mă, dacă poți!

Dacă e Spielberg, știți deja, e film bun. Prea bun cel despre care scriu acum. Nu, rectific. Excepțional. Asta și datorită actorilor. Ce tineri erau Leo di Caprio și Tom Hanks! În opinia mea, Hanks rămâne cel mai bun cu „Forrest Gump”, dar aş spune că pentru Di Caprio acesta este cel mai bun rol jucat vreodată. Pentru că interpretează un puşti de 16 ani (ar mai fi şi „Aviatorul”, dar am să vă povestesc şi despre acela, într-un alt weekend, în cazul în care am să-l revăd 🙂). Nici Christopher Walken nu este mai prejos. Deşi are un rol secundar, este absolut femercător! Iar povestea foarte bine regizată, cu atât mai mult cu cât este inspirată din viața reală a personajului principal, Abagnale. 

Povestea, pe scurt: Frank Abagnale Jr. crede că are o familie perfectă. Îşi vede părinţii dansând fericiţi şi crede că nimic nu are să le zdruncine această linişte. Însă, la vârsta de 16 ani, aceştia îi dau o veste care îl zdruncină: cei doi divorţează. Una peste alta, este nevoit să aleagă, ca în mai toate familiile care se despart, între mama şi tata.

Frank (Di Caprio) şi Carl (Hanks) se joacă de-a șoarele și pisica pe tot parcursul filmului. Ingeniozitatea și tupeul lui Frank sunt de nota zece. Nu e de văzut de oricine. Filmul ăsta poate trezi idei. Cum ar fi să înveți să falsifici cecuri bancare. Și asta fără să ai multă carte. Frank se „joacă”, pe rând, cu profesia de pilot de avion, apoi doctor şi, mai târziu, procuror. În fiecare dintre meseriile lui, îşi joacă rolul cu măiestrie. Dar… cu FBI-ul nu te pui. Pentru că aici intervine Carl, care îl urmăreşte pe tânărul fugit de acasă şi nu se lasă până când nu îl prinde. Finalul este unul superb, chiar dacă te aştepţi, poate, ca lucrurile să se petreacă întocmai. Dar după ce tânărul Frank îşi săvârşeşte pedeapsa de a sta în închisoare, meritam un final ca acela :).