FOTO | Pe meleaguri românești: Parcul Romanescu, monumentul istoric din Craiova

Dacă tot ajunsei în Craiova, păi să mă apuc să scriu despre unul dintre cele mai frumoase parcuri văzute vreodată, acel loc de duminică al locuitorilor din Bănie. Zău, nu exagrez, chiar e superb și recomand să fie vizitat. Nici în Stuttgart n-am făcut atâtea poze :)))). Bine, de fapt Felicia a fost the photograph of the day 😁.

Parcul Romanescu este, indiscutabil, cel mai valoros loc al Craiovei și, dincolo de frumusețile oferite de natură, acesta are o poveste impresionantă. Asemenea oamenilor. Noi avem poveștile noastre, locurile au poveștile lor. Iar eu cred că fiecare om croiește mici istorioare prin fiecare loc prin care trece 😊. Parcul se întinde pe o suprafață de 90 de hectare (este al treilea ca mărime din Europa şi al doilea ca mărime din România) și, pe lângă faptul că face parte din topul celor mai frumoase locuri de vizitat, se află pe lista monumentelor istorice. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, parcul pe care îl vedem astăzi era moșia și grădina familiei Bibescu. Devine apoi loc pentru infirmi, după care, în 1898, boierul Nicolae Romanescu este desemnat primar al orașului, iar unul dintre obiectivele acestuia a fost modernizarea parcului. Nu vreau să trec rapid peste acest edil al Craiovei de altădată, deoarece Romanescu a trăit pentru nevoile orașului său. Rămas orfan de tată la numai doi ani, mama este cea care se ocupă de creșterea și educația lui. Începe cursurile la Craiova şi le continuă în Franţa şi Belgia. Nu știu dacă a mai avut vreodată Craiova un primar mai prolific şi mai reprezentativ, un om de cultură, un om înainte de toate, căruia să-i pese de binele comunității sale. Nu degeaba i s-a ridicat bustul din bronz care poate fi admirat la intrarea în parc :).

Lucrările au început în 1897, iar inaugurarea a avut loc în anul 1903, în prezenţa Regelui Carol I, a principelui Ferdinand şi a prim-ministrului Dimitrie Sturza. Parcul s-a numit pe rând Bibescu, Independenţei, Poporului, iar astăzi poartă numele fostului edil numit mai sus, Nicolae Romanescu.

Dar să lăsăm deoparte istoria și să vă arăt câteva fotografii din ceea ce exprimă acest minunat parc, ce este de o eleganță și de un romantism cum nu vezi decât în parcurile și în grădinile de afară. Verde cât cuprinde, iarbă curată (este interzis să o calci – apreciez, pe de o parte, pentru că în felul ăsta se păstrează curățenia, dar pe de altă parte ar fi fost plăcut să iei o păturică și să poți citi o carte în liniște), sute de copaci, podețe din lemn, lacul de o limpezime uluitoare, un pod imens suspendat pe picioare înalte, construit deasupra lacului, alei, văi, poteci, dealuri (chiar merită menționat aici arhitectul Edouard Redont, cu atât mai mult cu cât proiectul acestuia a fost premiat cu Medalia de Aur la Expoziţia Internaţională de la Paris, în anul 1900), cât și un Castel fermecat. Despre acesta din urmă, la întrebarea mea “de ce este închis și nu-l putem vizita?”, Felicia a făcut o glumă spunând că e proprietatea Olguței (ceea ce poate nu e chiar glumă, iar celebrul castel o aparține statului). A naibii femeie, dacă nu i-a dat mumă-sa castel în copilărie, și l-a însușit pe acesta 😓.

Ei, dacă n-am avut voie să-l vizitez, atunci m-am cățărat pentru o poză (două, trei, în fine 😁). M-am simțit ca-n basme 😇.

Totodată, pe lângă multitudinea de băncuțe, îți poți odihni picioarele și la una dintre terasele unde poți mânca ceva sau bea o cafea. Ce mi-ar fi plăcut mie ar fi fost ca la terasele astea să aud o altă muzică în surdină, și nu ceva gen Maluma, pe care-l aud zilnic la radio în București. Iar pe lângă renumiții mici aș fi preferat să fie niște bruschete mai degrabă (deși nu zic “nu” la mici aproape niciodată 😁).