Îmi pare rău, dar nu mai dau bani. Nici măcar pachetul meu cu mâncare.
M-am săturat de mâini întinse.
Așa cum m-am săturat să-i văd peste tot. M-am întors de curând din Roma și erau și acolo. În tren, pe stradă, la metrou. „Sono rumeni”, se auzeau murmurele. M-am prefăcut și eu că sunt italiancă…
Și exact cum zicea Dinică în „Filantropica”: „Vino la mine și impresionează-mă, emoționează-mă, stoarce-mi o lacrimă. Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană”. Orice ca să mă faci să-ți dau ceva. Măcar așa, pe vorbe aurite scoase din cerul gurii tale negre.
La prânz, într-o sâmbătă care promitea tihnă, liniștea de la Scara 0 a fost înlocuită…
Majoritatea lecturilor ne oferă un refugiu. Ne scot din cotidian, ne relaxează, ne confirmă valori…
Există romane istorice care încearcă să reconstituie o epocă. Altele dau senzația că asistăm la…
La ultima întâlnire a clubului nostru de lectură am discutat romanul „Pădurea norvegiană” de Haruki…
Pregătiți-vă simțurile pentru un eveniment de o eleganță aparte! Pe 26 martie 2026, începând cu…
Există un moment în care o carte bună nu mai încape între două coperți. Simți…