Îmi pare rău, dar nu mai dau bani. Nici măcar pachetul meu cu mâncare.

M-am săturat de mâini întinse.

Așa cum m-am săturat să-i văd peste tot. M-am întors de curând din Roma și erau și acolo. În tren, pe stradă, la metrou. „Sono rumeni”, se auzeau murmurele. M-am prefăcut și eu că sunt italiancă…

Și exact cum zicea Dinică în „Filantropica”: „Vino la mine și impresionează-mă, emoționează-mă, stoarce-mi o lacrimă. Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană”. Orice ca să mă faci să-ți dau ceva. Măcar așa, pe vorbe aurite scoase din cerul gurii tale negre.