RoxanaB

Iubirea te prostește

Iubirea poate avea mii și sute de mii de fețe.

De fapt, fiecare iubește în felul în care consideră. Pătimaș. Liber. Condiționat. Posesiv. Pur. Rece.

Din punctul meu de vedere, este ca un orgasm. Nu se poate mima. Nu se fabrică și nu se cerșește. Simți sau nu.

Puteți să mă considerați cum vreți voi, dar ASTĂZI eu nu m-aș plimba cu un tip de mână în parc, în fiecare zi. Nu caut un bărbat bogat, dar nici unul care să fie sub nivelul meu. Dacă e peste, cu atât mai bine. Și asta nu înseamnă că aș fi materialistă. Ci pur și simplu m-am obișnuit cu un anumit stil de viață pe care l-am căpătat de-a lungul anilor.

Însă accept altele. Trec peste altele. Și da, iubirea mă prostește. Am momente când nu mai gândesc rațional. Când uit de principii și de reguli. Când  repet o greșeală deși mi-am promis cândva că nu se va mai întâmpla. Când iert și rămân, deși ar trebui să plec. Când tolerez. Când îmi las sufletul să sufere ca un idiot. Când suport o singurătate în doi… iar de aici, lupt pentru o cauză imposibilă, trezindu-mă la final dezamăgită și obosită (și tot singură, de fapt).

Dar să fie al naiba dacă e ceva constructiv în toate astea! Cunosc perfect teoria și mă jur că nu mă mai bag, dar tot pic în plasă…

În fine…

La mine se împletesc cumva luciditatea cu iraționalul. Atunci când iubesc și sunt implicată într-o relație, am certitudinea că fac ceva normal. Însă și normalitatea asta este relativă. Pentru că ceea ce eu fac din dragoste, poate fi văzut anormal de către alții.

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

Cum a fost la clubul de lectură ,,Sunt Ana şi sunt nebună” de Oana Nicolau

La prânz, într-o sâmbătă care promitea tihnă, liniștea de la Scara 0 a fost înlocuită…

2 luni ago

Când literatura devine incomodă: „Portocala mecanică” de Anthony Burgess

Majoritatea lecturilor ne oferă un refugiu. Ne scot din cotidian, ne relaxează, ne confirmă valori…

2 luni ago

Începutul lumii în care trăim astăzi: Despre „Anul lupilor”, de Ina David

Există romane istorice care încearcă să reconstituie o epocă. Altele dau senzația că asistăm la…

4 luni ago

Cum a fost la clubul de lectură „Pădurea norvegiană” de Haruki Murakami

La ultima întâlnire a clubului nostru de lectură am discutat romanul „Pădurea norvegiană” de Haruki…

4 luni ago

BOOKS&WINE: O seară cu Doina Ruști și Marius Manole

Pregătiți-vă simțurile pentru un eveniment de o eleganță aparte! Pe 26 martie 2026, începând cu…

4 luni ago

Tabăra de Lectură iCarte, iParte 2026: 5 zile în care povestea ești TU

Există un moment în care o carte bună nu mai încape între două coperți. Simți…

4 luni ago