„Nu vei găsi niciodată timp pentru nimic. Timpul trebuie să ți-l faci”, spunea un britanic.
Nu de puține ori am fost în situația în care am spus că nu am timp pentru mine. Am zile când sunt o adevărată workaholică, cu cele două job-uri cărora încerc să le fac față. Sar peste micul dejun, ofer maxim 30 de minute mesei de prânz, iau cina pe fugă, duș, câteva ore de somn și, în rest, muncă. Nu că n-aș ști să mă distrez. Din contră, sunt o persoană căreia îi place viața, în toate sensurile ei. Până și atunci când sufăr.
Am zis mereu că îmi voi lua câteva zile libere doar pentru mine. Îmi voi închide telefoanele și voi rupe orice legătură cu oamenii din viața mea. Mă voi rupe de tot ceea ce trăiesc zilnic. Voi fi eu cu gândurile mele, cu sentimentele mele, fără să povestesc nimănui, fără să mă plâng de nimic nimănui.
Câteva zile în care eu voi pune întrebări și tot eu voi veni în ajutor cu răspunsuri. Mă voi gândi dacă singurătatea în care mă simt se datorează deciziilor pe care viața m-a împins să le iau. M-am judecat multă vreme. Și mereu am zis că m-am iertat. De fapt, cred că n-am trecut niciodată peste anumite momente dureroase din viața mea.
N-am reușit să fac asta până în acest moment, și anume să-mi iau liber doar pentru mine.
Nu-mi place singurătatea. Prea mulți ani am luptat de una singură. Nu mai vreau.
Ca să nu mai zic că mă deprimă dacă aleg să fiu singură și să mă gândesc unde am greșit.
Am plecat.
E ora 6 a.m. și mă aflu în aeroport Henri Coandă. Destinația: Italia, Roma. Mă duc să-mi vizitez mama și multe alte persoane dragi care locuiesc în această minunată țară.
Doamne, câtă nevoie aveam! Ce bine mă simt! Ce bine e să ai vacanță cu adevărat!
La prânz, într-o sâmbătă care promitea tihnă, liniștea de la Scara 0 a fost înlocuită…
Majoritatea lecturilor ne oferă un refugiu. Ne scot din cotidian, ne relaxează, ne confirmă valori…
Există romane istorice care încearcă să reconstituie o epocă. Altele dau senzația că asistăm la…
La ultima întâlnire a clubului nostru de lectură am discutat romanul „Pădurea norvegiană” de Haruki…
Pregătiți-vă simțurile pentru un eveniment de o eleganță aparte! Pe 26 martie 2026, începând cu…
Există un moment în care o carte bună nu mai încape între două coperți. Simți…
View Comments
Doua joburi? E drept, n.am apucat sa.ti rasfoiesc tot blogul, asa ca daca ai scris depsre asta si eu n.am citit inca, ignora.mi intrebarea. :">
:D