La plimbare prin Atena: Muntele Lycabetus

Lights! Camera! Action! Cred că ar fi ieșit un super-vlog dacă aș fi filmat în plimbarea asta prin Atena. Dar cum sunt out of office pentru o vreme 😁, rămân la scris. Și, bineînțeles, la fotografii 😊. Treaba asta cu fotografiatul poate fi greu de înțeles pentru o mare majoritate de oameni. Nu știu alții – sau altele, căci pare-se că noi suntem mai înnebunite după poze decât ei – dar eu chiar simt emoția în locurile pe care le vizitez. Nu zic că stau o veșnicie să contemplu, însă întotdeauna îmi iau câteva minute de liniște în care mă bucur de ce întâlnesc și mă gândesc la cei ce au creat acele locuri (sculptori, arhitecți etc). Însă fără poze fericirea nu ar mai fi aceeași. În plus, fără poze, nu știu dacă ar mai fi existat acest articol ;). Mai mult decât atât, eu nici nu mai păstrez toate fotografiile în laptop; așa că sper ca site-ul acesta să ai ă viață lungă, altfel se vor pierde toate pozele :).

“Călătoria este singurul lucru care se poate cumpăra şi care te face mai bogat”.

Muntele Lycabetus

Am vrut să scriu un articol în care să povestesc despre tot ce am făcut în cele patru zile petrecute în capitala elenă. Doar că mi-am dat seama că e prea mult text. Așa că împart articolele, iar azi rămân la Lycabetus.

Încep cu acesta, care este cel mai frumos și cel mai înalt punct din oraș (aproape 300 de metri – mai corect ar fi să-i spunem Dealul Lycabetus, la înălțimea pe care o are). Mie-mi place la nebunie la înălțime 😁. Ador panoramele, de aceea, oriunde merg, caut să urc cât de mult se poate pentru a vedea orașul în miniatură. Nu mă omor după locurile pustii decât dacă iau loc pe o păturică pentru picnic și, eventual, savurez un vin :). Dar uneori e indicat, chiar recomand asta, să faci plimbări acolo unde nu e plin de turiști. Simți altfel aerul, locul, peisajul.

Legenda spune că Lycabetus Hill (sau ”Drumul lupilor” după cum i se spunea în vremurile antice) a luat naștere atunci când, furioasă din cauza unui zvon nepotrivit, zeița Atena a aruncat o piatră pe care o transporta pe când construia Acropolele. Naiba știe ce zvon era. V-o imaginați și voi pe zeiță, cum s-a enervat ea așa, frumoasă și îmbrăcată în alb, aruncând bolovanul ăla cu forță  și astfel s-a format o colină? 😃

Pe măsură ce urci (traseu lejer, la pas, fără echipamentul adecvat pentru hiking), pentru că da, am urcat – doar nu credeați că am ales funicularul? 😁 – peisajul e tot mai frumos. Am prins și o vreme superbă (20 și ceva de grade), ceea ce a făcut și mai frumos drumul nostru. Că m-au durut picioarele teribil după acest city break, asta-i altă poveste. Aplicația zice că în primele două zile am mers câte 16 kilometri și am făcut câte 25.000 de pași. Pentru cineva care nu are antrenament (mai simplu spus, pentru cineva care nu merge decât cu mijloacele de transport în comun sau cu mașina la nevoie), e mai mult decât bine. Ar trebui să am parte de asta săptămânal. Fie și Bucureștiul să-l iau la pas și tot e bine. Dar n-o fac. Așa că măcar în vacanțe să profit de asta :).

Mi-a plăcut tare mult și vegetația – agavele și cactușii – dar, dornică să ajung mai repede în deal, n-am prea făcut poze (și pentru că am fost preocupată cu pozele cu mine însămi :P). Bineînțeles, în vârful dealului există și o fiță de restaurant, unde poți lua masa, bucurându-te în același timp de peisajul de vis.

Pot spune că Lycabetus, împreună cu Filopappos – una dintre cele mai verzi zone ale Atenei (la sud-vest de Acropole), acesta fiind un monument construit complet din marmură; nu foarte departe de Filopappos se află și temnița în care se spune că și-a trăit Socrate ultimii ani din viață  – au fost locurile mele preferate. Puțină lume, multă verdeață, aproape nici pic de plastic sau hârtii aruncate și o liniște pe care o dorești, din când în când, atunci când evadezi din orașul agitat în care locuiești.

Vă întrebați dacă m-am întors epuizată din această minivacanță? Absolut! Dar a meritat fiecare secundă de oboseală :).

PS: Urmează un articol despre cum am petrecut celelalte trei zile în frumoasa capitală a Greciei.