Descopera

Lecția de limba română: Fără sentimente în afaceri! :)

Este marți și, de regulă, încerc să am un articol de limba română/gramatică, în fiecare săptămână. Înainte postam miercurea, dar am preferat să las locul interviurilor. Iată despre ce vreau să vă vorbesc astăzi.

Dintotdeauna, în toate, absolut în toate locurile de muncă am întâlnit această greșeală. Primești un mail care sună cam așa, după binecunuscutul „Bună ziua”:

„Vă rog să găsiți mai multe informații în atașament”.

Ce este greșit în această exprimare?

Ce greșeli să aibă o simplă propoziție?

Aia e! „Atașamentul”! Ce treabă au sentimentele în business? Sigur, au rolul lor, în diverse situații, când te poți folosi de asta, dar este un subiect la care nu mă pricep atât de bine încât să-l dezbat :). Cuvântul acesta, care apare deseori în mailuri, provine din franțuzescul „attachament” (atașament). Așadar, ne jucăm puțin și modificăm propoziția de mai sus într-una corectă din punct de vedere al limbii române:

„Vă rog să găsiți mai multe informații în fișierul atașat”.

Altceva, nu? 🙂

Posibil să nu vă placă articolul ăsta. 80% dintre voi folosiți “atașamentul” când e vorba de fișier. V-am mai zis că îmi scapă și mie destul de multe. Inteligenţa supremă nu o are nimeni pe lumea asta, nici măcar cei mai mari oameni din istorie nu au ajuns la nivelul acesta. Bașca, vă provoc la un joculeț. Luați un articol de-ale mele, la alegere, și spuneți-mi toate greșelile pe care le găsiți în textul respectiv. Nu vă gândiți că îmi faceți mie neapărat un bine (deși da, mi-ar fi de folos), ci la faptul că vă provoacă pe voi să faceți un test de corectura. Nu-i chiar ușor, știu. Am corectat și eu câteva știri, articole și altele la viața mea și vă spun, pe cuvânt, că este mult mai greu decât dacă ai scrie un text cap-coadă. Dar este provocator 😉.

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

Cum a fost la clubul de lectură ,,Sunt Ana şi sunt nebună” de Oana Nicolau

La prânz, într-o sâmbătă care promitea tihnă, liniștea de la Scara 0 a fost înlocuită…

2 luni ago

Când literatura devine incomodă: „Portocala mecanică” de Anthony Burgess

Majoritatea lecturilor ne oferă un refugiu. Ne scot din cotidian, ne relaxează, ne confirmă valori…

2 luni ago

Începutul lumii în care trăim astăzi: Despre „Anul lupilor”, de Ina David

Există romane istorice care încearcă să reconstituie o epocă. Altele dau senzația că asistăm la…

4 luni ago

Cum a fost la clubul de lectură „Pădurea norvegiană” de Haruki Murakami

La ultima întâlnire a clubului nostru de lectură am discutat romanul „Pădurea norvegiană” de Haruki…

4 luni ago

BOOKS&WINE: O seară cu Doina Ruști și Marius Manole

Pregătiți-vă simțurile pentru un eveniment de o eleganță aparte! Pe 26 martie 2026, începând cu…

4 luni ago

Tabăra de Lectură iCarte, iParte 2026: 5 zile în care povestea ești TU

Există un moment în care o carte bună nu mai încape între două coperți. Simți…

4 luni ago