Lecția de română: “Ce faci, păpușĂ?”

N-aș putea spune cine anume din copilărie mi-a inoculat acest virus al limbii române, al gramaticii în mod deosebit. Cert este că se află înăuntrul meu precum un drog și va rămâne aici pe vecie. Mă folosesc, deseori, de truisme și de sofisme doar așa, că dau bine în text. Și pentru că-mi place să mă joc de-a cuvintele :). A nu se înțelege că iau limba română și gramatica în derâdere, doar că, dacă aș scrie articole științifice, ar însemna să iau locul lingviștilor. Or nu e ăsta rolul meu în viață. Și nici timp să o iau de la capăt cu învățatul :).

“Ce faci, păpușă?”

În primul rând, vreau să spun că, alături de “frumoaso”, aceasta este cea mai cretină formă de agățat sau de a intra într-o conversație (sigur, replica este minunată dacă i te adresezi unei păpuși de plastilină). Te rog, spune-i “dulceață”. Tot e mai plăcut și mai elegant decât “frumoaso” și “păpușă”. Trecând peste această mică teorie, cred că unii dintre voi știți deja despre ce vreau să vorbesc în acest articol. Ați văzut și ați auzit persoane care spun “păpușE”, în loc de “păpușĂ”. Este la fel ca în cazul “căpușă”, care este transformat de anumite persoane în “căpușe”, prin adăugarea acelui “e” de la final. Tot aici intră și verbul la conjunctiv “să aibă”, care este, de asemenea, pocit, prin adăugarea aceluiași “e”, transformând astfel verbul în “să aibe”. Acesta din urmă poate fi considerat regionalism. De fapt, chiar este, dar mie nu-mi place sub nicio formă; eventual, “să aive” este corect ca regionalism, dar chiar nu văd de ce un bucureștean, spre exemplu, trebuie să folosească varianta țărănească. Un altul ar mai fi “țigare”; la fel și “dupe” când corect este “după”.

Bun, cam asta e cu lecția de azi. Știu că articolele mele nu sunt citite prea mult de cei cei cărora nu le-a plăcut școala, ci de persoane inteligente, fără mari probleme în scrierea și vorbirea corectă a gramaticii limbii române, dar care intră aici de dragul meu, de a mă citi pe mine, iar pentru asta mulțumesc mult :).

Însă mie îmi place să scriu și pentru acea categorie de oameni, oricât de mică ar fi. Dacă aș avea ocazia în viața asta, aș face educație cu cei care au nevoie. Una dintre ideile care îmi treceau prin minte era să mă angajez ca ofițer educator în penitenciar. Aș simți, în felul ăsta, că am contribuit cu ceva la binele acestei țărișoare din care mă încăpățânez să nu plec :).