Aș mânca ceva bun. Tu ce gătești azi?

Pentru tine întreb. Nu că m-ar deranja să mă inviți la masă :). Dar cum și eu le am cu bucătăritul, zic să vin cu propria rețetă. Puteți merge pe Jamila (Cuisine), că și eu mai arunc, uneori, un ochi pe la ea. Dar nu-i așa că e mai fascinantă viața online cu mine? 😉 Acum, eu nu mă dau nici modestă, dar nici atotștiutoare, că doar asta înseamnă să ai un blog: să împărtășești din experiențele și cunoștințele tale :).

Așadar, dragilor, ce mâncăm noi azi? Ca să nu întreb ce halim. Că la ce foame mi-era… :).

Mi s-a făcut poftă de pește. Dacă tot m-am reapucat de sport, zic să încerc a mânca și sănătos. Iar o Dorada la cuptor este demențial de savuroasă. Bine, cel mai bun pește este acela agățat direct din Deltă. Dar pe cine găsesc eu acum să-mi facă pofta ce-o poftesc? 🙂

Ce ne trebuie la o așa “complicăciune” de rețetă:

pește (mergeți pe cel menționat mai sus, că nu dați greș)

usturoi

-cimbru

-piper

-roșii cherry

-1-2 foi de dafin

-ulei de măsline

-o lămâie

-vin alb

Nu intru în detalii despre cum se curăță peștele. Dacă l-ai cumpărat, e musai să te și pricepi să-l gătești. Știu că e mai simplu să-l iei gata filetat, fără pic de solzi și oase, dar gustul n-are cum să fie la fel.

După ce este bine spălat, se pune în tavă și se adaugă cele de mai sus. Pui și puțină apă, iar apoi îl bagi la cuptor. N-aș putea spune cât se ține un pește până e făcut. De fapt, niciodată nu știu să spun, cu exactitate, cât durează ceva pe care îl prepar. Tot ce pot spune este că încălzesc cuptorul la 180-200 de grade. Fierbeți și doi cartofi, tăiați în  bucăți mai mari, peste care adăugați, la final, doar puțină sare și rozmarin.

Ingredientele le pun “din ochi”, iar finalul nu a fost niciodată altfel decât m-am așteptat. În general, nu petrec mult timp gătind. Când mă apuc, singurul meu obiectiv este să ies cât mai rapid din bucătărie, pentru că mă așteaptă alte lucruri importante. Sigur, am și momente când îmi este foarte drag să mă joc cu verde, roșu, galben și alte culori ale legumelor. Și tot ce iese “din mânuțele astea două” iese bun 😊. Și sunt de acord întru totul cu ce spune Jamie Oliver mai jos:

“Am o singură viață și nu vreau să o petrec doar în bucătărie”

PS: Poza este luată de pe internet. Am mai spus asta în alte articole, nu am un aparat profi care să scoată preparatul așa cum arată. Așa că evit să mai fac poze. Cea de mai sus este cea mai potrivită pentru ce am pregătit eu azi. Tu ce prepari azi? 🙂

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

Viaţa de după copertă ,,Lizoanca la 11 ani” cu Doina Ruşti

Sâmbă după-amiaza clubul de lectură iCarte, iParte a adus împreună iubitorii de litere. Într-un cadru…

2 săptămâni ago

Ultimul club iCarte, iParte ne aduce „Patimi” de Sofia Nădejde

Încheiem anul cu emoție și curaj. Anul acesta l-am traversat împreună prin povești și dezbateri,…

2 săptămâni ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți de la Beliș: 4 zile între brazi, cărți și oameni

Există locuri în care mergi doar să te odihnești. Și, poate fără să ne dăm…

4 săptămâni ago

Întâlnire de poveste la clubul de lectură: ,,Cartea blestemelor” de Andrei Ruse

Sâmbătă ne-am întâlnit pentru o seară specială, dedicată volumului ,,Cartea blestemelor", semnat de Andrei Ruse.…

o lună ago

Lizoanca la 11 ani – o poveste care te răscolește. Invitată Doina Ruşti

Clubul de lectură iCarte, iParte revine cu o ediție specială dedicată uneia dintre cele mai…

o lună ago

RECENZIE: Un Singur Motiv – romanul despre tăcerea care ucide vieți și trezește conștiințe

Ai Un Singur Motiv să citești această recenzie. Și multe alte motive care derivă din…

o lună ago