RoxanaB

Mare “caracter” Şumudică ăsta!

De două săptămâni, încerc să-i iau interviu acestui… domn, să zicem (asta pentru că sunt o fată cu prea mult-bun simţ). De câte ori l-am sunat, mi-a zis să revin cu telefonul. Am înţeles din asta că nu vrea să stea de vorbă cu mine (deh! nu sunt pupincuristă, şi nici nu am stat la aceeaşi masă). Ok, nicio supărare, dar cum nu a zis nimic de genul, nici eu nu m-am dat bătută şi am sunat. Iar, şi iar, şi iar…!
În penultima discuţie telefonică, mi-a cerut să nu-i mai vorbesc cu “dumneavoastră” că nu are 80 de ani. Trebuia să ne întâlnim vineri. Îi dau eu un mesaj, asta ca să nu-l sun iar că deja deveneam stresantă de-a dreptul. Nu-mi răspunde, în schimb mă sună.
Citez: “Eu nu dau interviu niciunei televiziuni, niciunui ziar, mai ales doamnelor şi domnişoarelor; am o soţie foarte geloasă, pe care o iubesc”.
Dăăă… am rămas mută pentru câteva secunde. Stai puţin, de unde şi până unde? Mă, nene, ce legătură are nevasta? Am făcut eu vreun avans, i s-a părut cumva că am avut o altă intenţie decât un simplu interviu? Aaa, mă scuzaţi, dacă soţia e geloasă, cu siguranţă are motivele ei, însă nu a nimerit persoana. Cu atât mai mult, cu cât el, marele “şeic”, a intrat într-un neam de piteşteni, iar soacră-sa e moaşa mea. Nu mai zic de faptul că suntem şi vecini (com.Mârghia, jud.Argeş)! Aşa că, dragă domnule Şumudică (na, tot nu vreau să ne tutuim), când vreţi să vă „scoateţi cămaşa” în faţa soţiei, găsiţi alte argumente, nu mă băgaţi pe mine la înaintare, care nu am nicio vină şi nici măcar nu ne-am cunoscut personal! Nu de alta, dar am şi eu familie, rude, apropiaţi care o cunosc pe soacra dumitale şi n-aş vrea să se ducă vorba despre lucruri inexistente şi lipsite de noimă!
Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

Cum a fost la clubul de lectură ,,Sunt Ana şi sunt nebună” de Oana Nicolau

La prânz, într-o sâmbătă care promitea tihnă, liniștea de la Scara 0 a fost înlocuită…

2 luni ago

Când literatura devine incomodă: „Portocala mecanică” de Anthony Burgess

Majoritatea lecturilor ne oferă un refugiu. Ne scot din cotidian, ne relaxează, ne confirmă valori…

2 luni ago

Începutul lumii în care trăim astăzi: Despre „Anul lupilor”, de Ina David

Există romane istorice care încearcă să reconstituie o epocă. Altele dau senzația că asistăm la…

4 luni ago

Cum a fost la clubul de lectură „Pădurea norvegiană” de Haruki Murakami

La ultima întâlnire a clubului nostru de lectură am discutat romanul „Pădurea norvegiană” de Haruki…

4 luni ago

BOOKS&WINE: O seară cu Doina Ruști și Marius Manole

Pregătiți-vă simțurile pentru un eveniment de o eleganță aparte! Pe 26 martie 2026, începând cu…

4 luni ago

Tabăra de Lectură iCarte, iParte 2026: 5 zile în care povestea ești TU

Există un moment în care o carte bună nu mai încape între două coperți. Simți…

4 luni ago