Mulți oameni, puțină umanitate!

Plouă… Plouă, iar eu am o stare proastă de câteva zile. Nu sunt o fire pesimistă, dar nici optimistă. Cred că, dacă aș exagera puțin, aș putea spune că sunt o fire realistă, dar aș minți, pentru că eu, câteodată, visez. Și care sunt oare visele Anonimei ciudate? Visează la lucruri de bun simț, eu așa le percep: visez la lumea faină în care toți ne ajutăm, o lume în care binele celorlalți contează pentru că fiecare contribuie câte puțin pentru a face un loc să fie mai bun, lumea în care iubirea și responsabilitatea sunt pe primul plan. Da, asta visez eu! Dar iată că, din când în când, mai primesc o palmă și ajung în stadiul în care mă simt inutilă, căci nu am costum de SUPERWOMAN și nu pot salva lumea de una singură.

Mi-am mai spus vârsta într-un articol anterior, în curând voi împlini 28. La 28 de ani, sunt atât de dezamagită de tot ceea ce este în jur că simt uneori că sunt goală pe interior, deși iubesc oamenii, și îi iubesc al dracului de mult, atât de mult că uit câteodată că exist și mă dedic lor și, fix atunci, primesc cărămizi în cap.

De ce? Pentru că merit, pentru că nu îmi sunt suficiente lucrurile bune care mi se întâmplă, sunt tristă că nu pot face mai mult pentru ceilalți. De aceea, fraierica de Anonimă se umflă de plâns că nu a luat salariul și nu îi poate ajuta pe cei din jur (drept să spun, în momentele acelea, stau și mă gândesc dacă nu ar trebui să fac o vizită psihiatrului :)). Parcă-mi vine, uneori, să fug în padure și să locuiesc cu animalele; cred că ar fi o companie cu mai multă umanitate față de mulți dintre oamenii din jurul nostru.

Mi s-a spus că nu știu ce vreau și că sunt frustrată. Probabil că așa las să se vadă. Pentru că sunt la capitolul “Dezvăluirile Anonimei”, iar astăzi sunt tristă, sinceră să fiu, nici nu îmi pasă că asta s-a înțeles. Deci DA: sunt amândouă, dacă lucrul acesta îi face pe oameni să se simtă mai bine și le-am pus un zâmbet pe față.

De ce nu are Anonima nici o relație în prezent?! Nu pentru că nu știe ce vrea, ci pentru că nu a mai găsit omul acela care să îi aducă o pungă de jeleuri, în schimbul parfumului de 100 euro. Pentru că Anonima ar sta lângă un tip cu termometrul să îi măsoare temperatura, să îi facă frecție și supă pentru a se simți mai bine, chiar dacă a doua zi la opt trebuie să fie fresh, deoarece are mult de lucru la birou și, mai ales, pentru că nebuna de ea ar vrea un om care să fie acolo să o ia în brațe atunci când îi este cel mai greu. Uite din această cauză Anonima alege să fie singură până în momentul în care “Tipul” ei va prefera să îi ofere lucruri mărunte, din tot sufletul, dar mai ales va fi acolo când îi va fi greu. Pentru că omul meu nu va fugi când nu mai sunt “strong” pe situație și se va întoarce când îmi este bine, căci va ști că eu sunt partenera lui și nu părintele înțelegător (dacă nu se înțelege, a se citi Pilda Fiului Risipitor). Deci recunosc, sunt egoistă, însă prefer singurătatea așa, decât în cuplu.

Am discutat despre mine, însă săptămâna trecută, din păcate, am tot auzit: “De ce oamenii mint și își pun măști?”, “Parcă treaba asta, cu căsătoria, nu e pentru mine, dar îmi e teamă să discut ca să nu supăr părinți, iubit!”, “Nu îl/o mai iubesc, dar decât singur/ă, mai bine așa!” și topul meu în audiență, preferata mea: “Prefer să investesc în animale, oamenii nu merită”, aceasta din urmă mi-a pus capac. Acum poate mi-am lămurit cumva sursa tristeții.

Și mă întreb: am înnebunit eu sau lumea aceasta are personalități multiple? De unde frica de singurătate, de parcă te-ar lasa cineva de unul singur în creierii munților, cât de incapabil să te simți încât nesiguranța materială să te țină cu forța lângă o persoană și de ce egoismul ne face să nu mai avem compasiune pentru ceilalți? De ce trebuie să ne trăim viața în funcție de limitările oamenilor? De ce nu mai avem un minim de toleranță și nu ne punem măcar o secundă în locul celor mai puțin bine, din orice punct de vedere?

Poate îmi răspundeți voi, căci eu, în cel mai rău caz, pot doar să mă comport în continuare cum simt, dar întrebarea mea va ramâne mereu aceeași: de ce atât de mulți oameni și, totuși, atât de puținăumanitate?

P.S.: Care este cel mai drăguț lucru pe care l-ai făcut în ultima perioadă pentru cineva? 🙂

Autor: Anonim 🙂