Nu azi, nu mâine, nu poimâine! Acum!

Mereu am spus despre mine că nu sunt omul momentului şi că nu îmi place să trăiesc clipă. Din păcate, am realizat abia acum că mă refeream la o singură idée, aceea a relaţiilor. Nu sunt pe repede înainte şi nu îmi place să mă grăbesc. Dar, la modul general, am realizat şi eu, în sfârşit, că momentul asta este cel mai important. Nu ştii ce şi cum va fi peste o ora sau mâine la aceeaşi ora.

Cum am realizat? Când am plecat ultima dată de la mama, am pupat-o, am strâns-o tare, tare, cum îmi place mie, i-am zis că o iubesc şi am pornit spre Bucureşti. Pe drum, mi-a încolţit ideea că ar putea fi ultima dată când o văd. Instant mi-am şters-o din minte, pentru că e mult prea greu de digerat, dar am rămas cu esenţă. O să fac ce nu am făcut până acum şi o să mă bucur la maximum de fiecare clipă pe care o petrec cu ai mei, dragii mei. O să spun tot ceea ce simt, toate lucrurile drăguţe pe care le gândesc şi le trăiesc datorită lor, mamei, fraţilor, prietenilor mei…toţi cei care îmi sunt alături. Fiecare moment ar putea fi ultimul pentru fiecare dintre noi. Nu trebuie să ne întristăm sau să intrăm în depresie din cauza asta. E firesc să trăim aşa. Important este cum alegem să trăim şi cum fructificăm fiecare moment. E trist pentru mine că, abia la 30 de ani am învăţat să mă bucur şi să mulţumesc pentru ce trăiesc şi ce am;şi să împărtăşesc mai departe.

Când a murit bunica, pe alocuri, am fost împăcată. Cu trei săptămâni înainte de nefericitul eveniment, înainte să pornesc spre Bucureşti, am fost să o văd. Am luat-o în braţe, am pupat-o pe frunte, i-am sărutat mâinile muncite, i-am spus că o iubesc (nu îi spusesem niciodată până atunci) şi i-am mulţumit pentru tot, cu ochii inundaţi de lacrimi. Mi-a răspuns că ne iubeşte pe toţi la fel… Mi s-au înmuiat picioarele, nu ştiu cum am condus până acasă. Dar am fost mulţumită şi bucuroasă că am spus la timp tot ceea ce simţeam. Nu aş mai fi avut ocazia, dacă nu o făceam atunci. De aceea zic: Nu azi, nu mâine, nu poimâine! Acum! Iubiţi, exprimaţi-vă trăirile, sentimentele, oricare ar fi acelea, faceţi surprize, redaţi zâmbete, chiar şi lacrimi, dacă sunt de fericire. Asta este adevărată bucurie! Nu haine, nu parfumuri, nu bani şi nici statut social!