Îmi plac filmele turcești foarte mult. De fapt, serialele. Mă lipesc de câte unul şi nu-l mai las. Chiar dacă aduc a telenovele, sunt totuși mai buni ca spaniolii, ca portughezii și ca restul care au adus acest tip de film pe piață.
„Tu ești căminul meu” este un film care îți unge rănile atunci când ești trist sau care, pur și simplu, te deconectează atunci când ești sătul de politica sau emisiunile scarboase de la tv. Iar el, personajul principal al filmului, este un bărbat care mie îmi place şi mă atrage într-un fel :D. Este o poveste frumoasă de iubire, acea iubire pe care o întâlneşti o singură dată în viaţă şi faci totul pentru a o păstra. Din păcate, în faţa morţii nu ai nicio armă…
Sigur că este posibil să nu plângi. Nu toată lumea e sensibilă ca mine :). Şi până nici eu n-am plâns chiar aşa grav. Ca la „Hachiko” n-am mai plâns niciodată, la niciun film.
Vizionare plăcută!
PS: Nu am putut sa-l incarc aici, dar îl găsiţi online.
Sâmbă după-amiaza clubul de lectură iCarte, iParte a adus împreună iubitorii de litere. Într-un cadru…
Încheiem anul cu emoție și curaj. Anul acesta l-am traversat împreună prin povești și dezbateri,…
Există locuri în care mergi doar să te odihnești. Și, poate fără să ne dăm…
Sâmbătă ne-am întâlnit pentru o seară specială, dedicată volumului ,,Cartea blestemelor", semnat de Andrei Ruse.…
Clubul de lectură iCarte, iParte revine cu o ediție specială dedicată uneia dintre cele mai…
Ai Un Singur Motiv să citești această recenzie. Și multe alte motive care derivă din…
View Comments
Eu plâng cam la toate filmele de dragoste, fie că au finaluri fericite, fie neaşteptate, aşa că dacă zici că văzându-l voi fi aproape de lacrimă, ca toate fiinţele ce's ale arhipelagurilor unei sensibilităţi, o să o fac negreşit.
Şi pentru că sunt aici, să îţi dau o îmbrăţişare şi eu.
Sper ca ti-a placut, daca l-ai vazut. Am uitat sa specific ca este slab filmat, dar povestea e interesanta si da, lacrimogena :)