RoxanaB

O femeie puternică nu vrea lângă ea un bărbat slab

Pentru a defini o femeie puternică m-aş putea da pe mine exemplu. Dar nu o fac. Am să vorbesc la modul general, pentru că asta este valabil pentru toate reprezentantele sexului frumos. Ca să ajungi puternică, ai nevoie să fii singură pentru o perioadă de timp. Devii astfel după ce te confrunţi puţin (mai mult) cu vicesitudinile vieţii. Asta înseamnă să-ţi vindeci fricile, poate chiar traume ale copilăriei, frustrările, să crezi în tine şi să fii sigură că, dacă piezi bătăliile, există oricând miracole şi poţi câştiga războiul.

Ai nevoie să-ţi acorzi timp, să fii tu cu tine, să te respecţi, să te iubeşti, să te accepţi, să te înţelegi, pentru ca, în final, să ajungi la acea mare dragoste faţă de tine însăţi. Nu vorbesc aici de narcisism, asta e altceva, a nu se confunda iubirea faţă de sine cu trufia. Iubirea şi stima de sine formează un izvor a armoniei. Şi atunci, când ajungi să fii mândră de persoana care eşti, prin trudă (căci toate se contruiesc cărămidă cu cărămidă) şi iubire, abia atunci poţi iubi. Şi nu pe oricine, ci un bărbat puternic.

Adică un bărbat care va şti să-ţi ofere linişte, protecţie, căldură şi afecţiune. Toate astea şi multe altele, aşa cum tu la rându-ţi vei oferi. Fiecare vine în relaţie cu bagajul lui, cu plusuri şi minusuri. Important este să ştii cum gestionezi o situaţie neplăcută, poate, pentru amândoi. Viaţa nu e făcută numai din zâmbete şi umor. În lume sunt şi rele, iar atunci trebuie să ştii să nu reproşezi, să nu ataci când nu-ţi convine ceva, să dai dovadă de răbdare şi de înţelegere.

Dacă doreşti alături un bărbat puternic trebuie să lucrezi puţin la tine înainte. Pentru că nimănui nu-i place să audă toată ziua cum te plângi că-şi lasă lucrurile aruncate pe te miri unde. Dezordinea este exasperană, ştiu, dar aşa-s bărbaţii, de regulă, nu foarte atenţi la toate lucrurile pe care punem noi accent. De asemenea, cum ţie nu-ţi place posesivitatea, la fel şi lui. Dă-l naiba de „freak control”, că nu aduce nimic sănătos. Eu am fost mereu la extreme; pe cât de obsedată eram să deţin controlul, pe atât aveam nevoie să ia alţii decizii pentru mine, deşi am avut întotdeauna libertatea de a face asta. Dar stai, am zis că acest articol nu e despre mine :).

Aşadar, bucură-te atunci când ai o perioadă de singurătate, nu urî nimic la tine şi acceptă orice chin îţi dă viaţa, pentru că va veni momentul când toate vor trece. Vei putea privi durerea, fără să o mai simţi. Grea treabă, nu? Crede-mă, cunosc sentimentul :).

„Adevărata fericire constă în trăirea momentelor din prezent, fără anxietate şi dependenţă faţă de viitor, fără a ne lăsa influenţaţi de speranţe sau temeri. Trebuie să fim mulţumiţi cu ce avem, pentru că cele mai mari binecuvântări le găsim înăuntrul nostru. Un înţelept este mulţumit cu ce posedă, fără a-şi dori ceea ce nu are” (Seneca)

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

Alchimistul: Club de Lectură în Constanța la Tomis HUB

Dragilor, dacă sunteți din Constanța și căutați un motiv bun să ieșiți din casă pentru…

15 ore ago

Club de lectură în Constanta: Lista de Yomi Adegoke

Sâmbătă dimineața, la Tomis Hub din Constanța, ne-am adunat pentru a dezbate cartea „Lista” de…

3 zile ago

Club de lectură în Brașov: Lista de Yomi Adegoke

Sâmbată dimineața, la Fract Restaurant din Brașov, ne-am reunit pentru a explora subiectul complex al…

3 zile ago

BOOK CLUB: Lista de Yomi Adegoke (București)

În acest weekend cititorii din Bucuresti, Constanţa şi Braşov s-au reunit pentru a discuta despre…

3 zile ago

Atelier de Scriere Creativă: Din Tabăra de Lectură

STICLUȚA Mă găsesc privind spre valurile care se sparg și mă surprind pierdut în gânduri,…

6 zile ago

Atelier de scriere creativă: Concurs cu premii în București

Ce planuri ai vineri seară, pe 8 noiembrie? Vin cu o invitație către tine, să…

7 zile ago