Pe meleaguri românești: Cheile Grădiștei

Ajunge cu atâta Germanie. Sunt în România și nicăieri în lume nu e mai frumos ca aici 😁 (șșt, cârcotașilor!). Mă rog, mai am vreo două articole despre Stuttgart, dar n-am apucat să le public, poate săptămâna cealaltă :). Sorry, dar m-am întors din vacanță cu o energie atât de pozitivă, cu poftă de scris și de muncă, cu și mai mult chef de viață încât nu pot să nu împărtășesc cu voi. Iar dacă nu ne știm pe Instagram, clicați AICI pentru a ne conecta mai ușor (deși pe Facebook sunt mai activă; Insta e “descoperit” de curând, asta pentru că acolo e doar pentru poze, nu și pentru articole 😁).

Revin, așadar, la frumoasa Românie. Ați ajuns până acum în Paradis? E musai. Poartă numele de Cheile Grădiștei, o splendoare de complex, situat la 30 de kilometri de Brașov și la 7 kilometri de Bran (castelul Bran merită articol separat, nu se poate altfel 😊🇷🇴).

Cu toții avem nevoie să ieșim din cotidian, să ne relaxăm, să uităm pentru câteva zile că avem chestii de făcut, urgențe de rezolvat. Viața este minunată dacă noi o facem astfel. Aflată într-un team building, alături de vreo 30 de colegi (parcă; nu știu sigur câți am fost 😁), am profitat de aproape tot ce ne-a oferit acest frumos loc, satul Fundata, situat între Piatra Craiului și Bucegi. Fundata este localitatea aflată la cea mai mare altitudine din România (1304 metri) și se pare că aici se produce cel mai bun caș. Și tot aici este cel mai pur aer din România, lucru demonstrat de stația de măsurare a aerului.

Deși niciunul dintre noi nu era echipat pentru hiking, am pornit spre Piatra Craiului, acel “rai al alpiniștilor”, unde am mers vreo cinci-zece kilometri pe jos. Natura, aerul, verdeața, pomii, apa, stâncile, pietrele și tot ce era acolo îți oferă o relaxare cum nu poți avea vreodată în oraș. Plaiurile sunt “înțesate” de vite și oi, câte-un cal paște liniștit, sătenii plivesc grădinile, băbuțele stau la poartă, iar copiii bat mingea mai ceva ca Messi 😊.

Nu am mai ajuns unde ne propusesem, adică la Rezervația Urșilor și la Peștera Măgura. Ne-a luat foamea, așa că ne-am oprit să mâncăm. Iar după masă eu am sărit în trambulină, de unde nu m-aș mai fi dat jos. Noroc că nu mai era niciun copil pe acolo și mi-am putut face de cap, ca un “mic Duracell”, cum spunea o colegă 😄.

N-am apucat să fac tot aici. Doamne, câte activități sunt! ATV, echitație, tenis! N-ai timp să te plictisești. Nu există plictiseală! Bucurați-vă de viață, dragilor! Trăiți, simțiți, iubiți! 😊