Pe meleaguri românești: Lecția de istorie din Muzeul Olteniei

Tare mă bucur că am intrat aici, deși timp prea mult nu aveam, căci voiam să văd și Madona Dudu (cea mai impresionantă biserică, se pare) – dar nu am reușit din cauza nunților (era plină curtea de mirese)- iar apoi să ajung în centru, la renumitul English Park, și să vizitez, totodată, Muzeul de Artă (nu s-a putut, căci era în renovare). După ce am scris despre Parcul Romanescu, acum a venit rândul acestui frumos muzeu (ambele articole scrise duminică, în drum spre București). Craiova nu este tocmai popular în rândul turiștilor, dar eu spun că ai o mulțime motive să mergi pe meleagurile oltenești. Pe lângă faptul că aici s-au născut și au trăit numeroase personalități, precum Petrache Poenaru, Nicolae Titulescu sau Alexandru Macedonski, te poți bucura de plimbările într-un oraș verde, unde poți redescoperi istoria.

Am avut parte de un ghid extraordinar. Se vedea că doamna este foarte pasionată de istorie, după cât de multe lucruri știa și după cum răspundea curiozităților noastre. Din păcate, nu am să pot cuprinde foarte multă istorie în acest articol. Din lipsa timpului, nu am reușit să mă documentez foarte bine, așa că am notat, din mers, câteva informații pe care le spunea ghidul.

În urmă cu mai bine de o sută de ani (112 mai exact), era inaugurată secția de Istorie şi Arheologie a Muzeului Olteniei (în anul 1906, când a fost finalizată construcția), cu prilejul jubileului a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I. În acest spaţiu au fost adăpostiţi mulţi copii orfani care învăţau şi o meserie, iar obiectele de artizanat lucrate de elevi erau vândute, asigurându-se astfel hrana multor copii săraci, totul patronat de preoţii slujitori ai Bisericii Madona Dudu.

Expoziția începe cu Peștera Muierii (o reproducere, desigur), unde găsim craniul de Homo Sapiens, cu o vechime de aproximativ 30.000 de ani. Poți vedea, totodată, cum arăta o locuință neolitică (descoperită la Cârcea, în județul Dolj) și ajungi apoi la trecerea în Epoca Bronzului. De la modelarea cu mâna a vaselor ceramice, oamenii descoperă metalul. Tot mergând pe urmele istoriei, aflăm obiceiuri și credințe ale civilizațiilor dace și romane, precum și declinul Imperiului Roman.

Și ajungem pe Strada Unirii, aceea din “La Belle Époque”, după cum îi spunea doamna-ghid, locul preferat al oltenilor de altădată (și de azi, chiar dacă lucrurile nu mai sunt la fel), cu figurine ale doamnelor de la acea vreme, purtând rochii lungi, de poveste, însoțite de domni îmbrăcați elegant.

Perioada comunismului nu lipsește nici ea din peisaj. Cu pielea ușor de găină, am trecut parcă prin sufrageria copilăriei mele, revăzând vechea mobilă pe care au avut-o cu toții în vremurile acelea (încă o am, este la țară): servanta, nelipsita carpetă cu Răpirea din Serai (nu, pe-asta n-o mai am, nu știu ce a pățit 😁), micul televizor alb-negru, telefonul cu disc sau celebrele sifoane (nu știu în București, dar în Pitești încă există sifonărie, cred că și în Craiova), coada la lapte sau carne, micii pionieri…