Este clar că trăim într-o epocă în care ne este atât de confortabil și simplu să ne ferim de o sarcină nedorită și, din păcate, foarte multe dintre femei aleg pilulele contraceptive pentru a face acest lucru. De ce? Vă spun eu: din comoditate.
Eu nu am copii încă și nici nu îmi doresc unul prea curând, și în situația mea sunt o mulțime de femei, dar chiar și fete care și-au început viețile sexuale de tinere. Desigur, mai este și cealaltă categorie de femei care sunt dornice de confortul acesta, și anume femeile căsătorite, care au unul sau doi sau mai mulți copii și nu își mai doresc încă unul în plus.
Vă spun cu o foarte mare sinceritate că eu am luat contact cu informații legate de aceste pastile atunci când eram foarte mică, prin gimnaziu, la recomandarea unui medic ginecolog unde fusesem împreună cu mama mea fiindcă aveam dureri foarte mari în timpul menstruației. Evident că nu am ajuns să iau niciodată așa ceva și am preferat să mă chinui cu analgezice la fiecare menstruație și tot tacâmul, pentru că, pe lângă efectele bune pe care le au ele asupra a ceea ce ne dorim noi ca ele să facă, au foarte multe efecte secundare extrem de periculoase.
Dar ce este cel mai periculos pentru populația de sex feminin este că sunt luate în urma automedicației, o problemă foarte serioasă la noi în țară, și sunt alese, de cele mai multe ori, la întâmplare de către femei sau ghidându-se după preț, după ce au mai auzit la unele prietene și așa mai departe.
Sunt convinsă că unele dintre voi, cele care citiți acest articol, vă veți regăsi în ceea ce am să menționez imediat. Aceste efecte secundare ale anticoncepționalelor se pot vedea în timp. Îți afectează corpul, ducând la slăbire serioasă sau îngrășare în zone neașteptate, dar îți afectează și condiția psihică și de aici probleme hormonale, nervoase și multe alte lucruri pe care tinzi să le pui pe seama altor factori.
Sunt de părere că, înainte de a lua orice tip de pastile, trebuie să te consulți cu medicul specialist sau medicul de familie. Nu trebuie să ne jucăm cu sănătatea noastră, mai ales când vine vorba despre afectarea întregului organism. Nu ne putem pune singure diagnostic și nici nu ne putem recomanda noi însene tratamente în funcție de ce auzim pe ici, pe colo. Eu sunt viitor medic, dar asta nu înseamnă că mă pot trata singură, chiar și eu merg la medic și doar pentru o banală răceală. Automedicația ne poate ucide, credeți-mă pe cuvânt.
Sâmbătă dimineața, la Tomis Hub din Constanța, ne-am adunat pentru a dezbate cartea „Lista” de…
Sâmbată dimineața, la Fract Restaurant din Brașov, ne-am reunit pentru a explora subiectul complex al…
În acest weekend cititorii din Bucuresti, Constanţa şi Braşov s-au reunit pentru a discuta despre…
STICLUȚA Mă găsesc privind spre valurile care se sparg și mă surprind pierdut în gânduri,…
Ce planuri ai vineri seară, pe 8 noiembrie? Vin cu o invitație către tine, să…
Te invităm să ni te alături la următorul nostru club de lectură, dedicat romanului "Lista", de…
View Comments
Era o perioada cand ma gandeam si eu sa apelez la aceasta tehnica dar am zis ca fara recomandarea unui medic nu o voi face, mi se pare destul de riscant.
Este foarte riscant fără recomandarea unui specialist care să îți personalizeze tratamentul, nu suntem toate la fel! Avem atâtea variante de metode contraceptive care nu ne fac rău și din care putem alege oricând.
Este detsul de riscant si sa le iei la recomandarea unui medic care nu se pricepe, cunosc pe cineva care a luat ceva vreme si era de nerecunoscut, se ingrasase destul de mult, apoi a mers la altcineva si vad ca e destul de greu, nu toate corpurile accepta pilulele.