Rar citesc poezii. Dar se-ntâmplă ca unele chiar să-mi placă :)

„A trecut cândva prin viață,
Trist, sărman, un cavaler;
Palid, încruntat la față,
Curajos, tăcut, stingher.

O vedenie-avusese
Imposibil de-nțeles,
Care-n inimă-i pusese
O pecete de neșters.

De atunci, priviri deșarte
Spre femei n-a mai întors
Și se spune: pân’ la moarte
Nicio vorbă n-a mai scos.

Drept fular, purta smerită
Salbă de mătănii el,
Vizieră oțelită
Nu și-o ridica defel.

Plin de dragostea lui pură,
De al său prea dulce vis,
El pe scut și pe armură
A.M.D.* cu sânge-a scris.

Când la luptă paladinii
Se-aruncau cu crunt avânt
În pustiul Palestinei
Nume de femei strigând,

Lumen coeli, sancta Rosa!**
Exclama înspre dușmani,
Semănând apoteoza
Spaimei printre musulmani.

În castelul lui, departe,
Se-ntorcea din Răsărit
Și-a rămas până la moarte
Mut și trist, ca un smintit”

(Alekandr Pușkin – Cavalerul sărman)

* Ave, Mater Dei – „Bucură-te, Maica Domnului”;
** Lumină a cerului, sfânta Rosa.