Recenzie „Cel care mă așteaptă” de Parinoush Saniee

Astăzi m-am gândit să vă prezint recenzia cărții „Cel care mă așteaptă”, scrisă de Parinoush Saniee. Povestea acestei cărți este cu siguranță captivantă. 

• Titlu: Cel care mă aşteaptă
• Autor: Parinoush Saniee
• Gen: Beletristică

Recenzie „Cel care mă așteaptă” de Parinoush Saniee

Consider o carte bună atunci când trezeşte emoţii. O carte bună te face să te identifici cu personajele, să o închizi cu parere de rău gândindu-te încă la poveste, făcându-ţi scenării despre final. Pe de altă parte o carte foarte bună e cea pe care e imposibil să o închizi fără să afli finalul. O carte foarte bună e cea care mă acaparează cu totul, care mă face să pierd noţiunea tipului, să uit ca îmi e foame sau sete, e acea carte pe care o iau cu mine când îmi plimb căţelul sau când merg la baie.

Pentru mine o asemenea carte e „Cel care mă aşteaptă”.

Cea mai vândută carte a tuturor timpurilor în Iran

Prin romanul „Cel care mă așteaptă”,  autoarea abordează o temă sensibilă pentru ţările arabe ceea ce a facut ca lucrarea sa să fie interzisă de două ori dar si să devină mai apoi cea mai vândută carte a tuturor timpurilor în Iran.

Acţiunea romanului are loc în Teheran având-o ca protagonistă pe Masumeh, o adolescentă ce se mută împreună cu familia din Qum, un oraş conservator în ceea ce priveşte religia, în capitală.

Povestea debutează în anul 1979, cu puțin timp înainte de revoluția iraniană şi se desfăşoară în acel context istoric marcat de instabilitate, de ideologii noi, de persecuţii şi nesiguranţă.

Ce a dorit să prezinte scriitoarea Parinoush Saniee

Deşi romanul urmăreşte un singur fir narativ, prezentând acţiunea la persoana 1, doar din punctul de vedere al protagonistei, vom avea parte de perspective diferite caracteristice anumitor stadii de maturizare. Împreună cu Masumeh vom vedea lumea arabă prin ochii unei fiice, ai unei adolescente, soţii, femei iar mai apoi ai unei mame.

Crescută doar cu scopul căsătoriei, abuzată de fraţii ei şi desconsiderată de către părinţi, protagonista ne este prezentată în primă instanţă ca o adolescentă nesigură şi temătoare, umilită şi supusă, lucru ce se va schimba radical odată cu plecarea ei din casa părintească. Fiind căsătorită forţat cu un misionar comunist Masumeh va fi nevoită să se reinventeze şi să devină stâlpul familiei.

Odată cu statutul de mamă al lui Masumeh luăm parte la cea mai mare schimbare, la transformarea sa din victimă în luptătoare.

Evoluţia protagonistei, desi surprinzătoare, se desfăşoară treptat şi realist, ducând în cele din urmă la conturarea unei eroine a cărei superputere este sacrificiul de sine. Autoarea a creat un personaj de o forţă incredibilă, capabilă să poarte adevărate războaie pentru a-şi apăra familia.

Pe fundalul unei lumi care se destramă, Masumeh rămâne eroina din umbră, a cărei luptă invizibilă îi salvează pe toţi. Deşi mai puternică decât ei toţi la un loc Masumeh va fi văzută de societate doar prin perspectiva bărbaţilor din viaţa ei.

Pasaj din cartea „Cel care mă așteaptă”

“Adesea mă întreb ce mi se cuvine cu adevărat şi dacă am avut vreodată ceva care să-mi fie destinat mie sau dacă dimpotrivă, n-am făcut decât să particip, să fiu victima destinului pe care l-au avut bărbaţii din viaţa mea, al idealurilor şi al obiectivelor lor.

Fusesem sacrificată pentru onoarea tatălui meu şi a fraţilor mei, plătisem pentru idealurile soţului meu şi a alegerilor lui de erou, de asemenea pentru datoriile faţă de ţară a copiilor mei. Dar cine sunt eu? Soţia unui criminal, a unui trădător al ţării sale sau a unui activist care lupta pentru libertate? Mama unui mujahedin? Sau mama disperată a unui soldat, luat prizonier şi apoi eliberat?

De câte ori în viaţa mea reuşisem să mă ridic de jos şi fusesem doborâtă din nou la pământ şi zdrobită ştiind ca n-am meritat-o niciodată? Nu fusesem niciodată lăudată şi aclamată pentru însuşirile mele şi forţa mea ci pentru cele ale bărbaţilor mei şi la fel reproşurile şi acuzaţiile nu depinseseră de mine şi de greşelile mele ci de cele presupuse ale soţului şi fiilor mei. Era ca şi când n-aş exista, ca şi când n-aş avea niciun drept. Când trăisem şi muncisem pentru mine însămi? Când avusesem dreptul să decid? Când fusesem întrebată ce îmi doream cu adevărat?”

Nu ştiu dacă finalul e trist sau previzibil sau imprevizibil cred ca doar că este adevărat. Finalul ilustrează povestea eroinelor din viaţa noastră a fiecăruia, a acelor femei care au sacrificat totul iar la sfârşitul luptei rămân singure înfruntând “iarnă grea care le aşteaptă”.