Recenzie: „Flori pentru Algernon” de Daniel Keyes

Această carte oferă mai multă motivație și inspirație decât 1000 de cărți și citate motivaționale la un loc. Recunosc că am fost sceptică atunci când am început să citesc romanul, dar am citit atât de multe recenzii faine (asta după ce am văzut vlogul cu recenzia făcută de Roxana pentru această carte) încât am zis că trebuie să văd și eu care este motivul pentru care lumea s-a îndrăgostit de Charlie și Algernon.

CARTEA POATE FI ACHIZIȚIONATĂ DE AICI LA REDUCERE

Pe scurt, romanul ne spune povestea lui Charlie Gordon, un tânăr cu retard mintal, supus unui experiment – o operație pe creier care, dacă va reuși, îl va transforma într-un geniu. Aceeași operație a fost efectuată cu succes și șoricelului de laborator, Algernon.

Titlu: Flori pentru Algernon

Autor: Daniel Keyes

Gen: Beletristică

Operația este un succes, iar Charlie începe să asimileze informațiile cu ușurință: biblioteca îi devine a doua casă, citește o pagină pe secundă, este pasionat de etimologiile limbilor vechi, de lucrările noi despre calcule sau de istoria hindușilor. Este uimit să vadă cum lucruri care par fără legătură sunt, de fapt, conectate. Acum vorbește și gândește cu ușurință în peste 10 limbi străine (printre care și hindi) și descoperă cele mai importante lucrări științifice.

Această cunoaștere îl face încrezător și începe să dezbată diverse subiecte cu profesorii lui de la Universitate, însă aceștia, din imposibilitatea de a-i face față, preferă să se eschiveze.

„Cum arătau acești oameni odată și cum arată acum! Și ce prost eram când credeam că profesorii sunt niște uriași intelectuali. Sunt și ei oameni — și se tem că restul lumii va afla că sunt doar oameni”.

Marele lui șoc vine atunci când descoperă emoțiile. Nu știe cum să reacționeze la ceea ce simte și începe să îi perceapă pe cei din jur altfel. Începe să se dezvolte emoțional și astfel încep să realizeze unele probleme.

Stările lui sunt alimentate și de reacțiile celor de lângă el, care care se obișnuiseră cu Charlie cel tolomac ce nu era în stare să facă nimic, iar Charlie cel de acum nu înțelege cu ce le-a greșit. Nu mai poate suporta nedreptatatea, așa că spune mereu ce gândește. Este furios și nu știe cum să se comporte.

Ce ne-ai făcut? Ai năvălit aici cu ideile și cu propunerile tale și ne-ai făcut pe toți să arătăm ca o ceată de tâmpiți.

Este emoționant să vezi cum trage cu dinții de orice clipă în care mai poate trăi normal. Înainte să se degradeze, își vizitează mama (care l-a dat în grija unui unchi de mic pentru că nu era copilul deștept pe care și-l dorise) și îi lasă un raport științific scris de el: Efectul Algernon-Gordon. Realizează că doar făcând pace cu trecutul, poate ajunge să crească emoțional și afectiv.

CARTEA POATE FI ACHIZIȚIONATĂ DE AICI LA REDUCERE

Toate acestea îl fac să se simtă ca un animal scos din cușca în care se simțea bine și în siguranță.

Oricine se poate simți inteligent alături de un tâmpit!

Totuși, cele mai minunate momente ale acestei perioade au fost cele în care s-a îndrăgostit. Iubea și era iubit. Abia atunci s-a echilibrat emoțional și a înțeles că inteligența are sens doar când privești și înțelegi lumea cu inima.

Efectele operației au fost, insă, reversibile. Se astepta la asta (a citit rezultatele altor studii similare) și a văzut regresul șoricelului Algernon care, într-un final, a renunțat să mai lupte. Observa apoi că se exprima din ce în ce mai greu și își pierde, treptat, memoria.

Ceva descoperit de mine și care poartă, în parte, numele meu. Vreau să păstrezi o copie a raportului, ca să poți arăta oamenilor că fiul tău n-a rămas chiar un prostănac!

Nu peste multă vreme revine la vechea lui viață și nu înțelege cu ce a greșit de nu mai este deștept. Își dorește să citeasca iar și să facă toate lucrurile pe care le-a făcut nu cu mult timp în urmă.

Era convins că a fost prima persoană retardată care a descoperit ceva important pentru știință. Știa că făcuse ceva, dar nu își mai amintea ce anume, însa bănuia că schimbase ceva pentru „toți proștii din lume”.

În ultimul raport de progres scris pentru doctorii care îl monitorizau, îi roagă pe cei ce-l vor citi să pună flori pe mormântul șoricelului Algernon, pe care l-a îngropat în curtea din spatele casei sale.

Dacă la început Charlie simte că este în competiție cu Algernon în încercarea de a rezolva problema labirintului, după operație ajunge să se identifice oarecum cu micuțul șoricel (prin simplul fapt că erau singurele ființe din lume care trecuseră printr-o experiență similară), stabilind în final o legatură afectivă care durează, inclusiv după ce efectele operației dispar complet.

Este o carte care ne îndeamnă să devenim mai buni, ne amintește cum să comunicăm cu cei mai puțin norocoși, să ne bucurăm de normalitatea și să apreciem norocul pe care l-am avut în viață.

CARTEA POATE FI ACHIZIȚIONATĂ DE AICI LA REDUCERE

Este un roman aparte ce te face să treci prin toate stările posibile. De la furie la tristețe, de la nervi la bucurie. O carte ce te face să plângi și să râzi în același timp.

Mi-a fost puțin greu să intru în ritm din cauza modului în care sunt scrise primele pagini. Romanul este scris ca un jurnal în care Charlie își nota progresul. Primele capitole sunt greuțe de citit din prisma greșelilor gramaticale, dar pâna la urmă o să vă îndragostiți de personaje, așa cum am făcut-o și eu.

Romanul a fost ecranizat de două ori:

• Prima dată în 1968, cu Cliff Robertson în rolul lui Charlie.

• A doua ecranizare a fost în anul 2000, avându-l în rolul principal pe Matthew Modine. Wow, și ce interpretare extraordinară. Am plâns cu el, am râs cu el, am suferit cu el. Am trecut printr-o mie de stări și aș mai repeta experiența, fără vreun regret 🙂

Lectură plăcută!