”Xanax”, alături de ”Cimitirul” despre care am scris în alt articol, fac parte din aceeași încercare umoristică de a satiriza absolut orice mișcă pe această planetă. Doar că în ”Xanax” lucrurile stau altfel.

Cum am ajuns la această carte?

Țin să menționez acest aspect, pentru că este foarte important. L-am descoperit pe Liviu Iancu pe Spotify, unde începusem să ascult podcastul ”Zest” unde vorbeau oameni care aveau un lucru în comun: scrisul. Nu numai scriitori de cărți, dar și de content, marketing, și multe alte domenii.

Sincer, am fost foarte atrasă de vocea lui, și am ascultat podcastul cu foarte mare plăcere, deoarece avea un stil foarte lejer în exprimare, ceea ce am descoperit și în cartea lui.

Ce este cu cartea aceasta?

În mare parte, este asemănătoare cu ”Cimitirul”. Are aproximativ același stil umoristic, însă, în mare parte, poveștile din carte sunt inspirate din experiențe reale.

Acele experiențe provin dintr-o largă comunitate respectabilă, și anume presa românească. Lucrând în acest domeniu, autorul a ajuns să scrie mici editoriale despre întâmplări care ilustrează, în general, comportamentele specifice românului.

Deși cartea începe cu perioada adolescentină din viața lui, și se extinde spre momentele din ”prezent”, printre acestea se strecoară și întâmplări amuzante. Acestea includ oameni care voiau să-și prăjească șnițele în camera de hotel la 6 dimineața, dar acesta este doar un mic detaliu din domeniul hotelier românesc.

Fiind jurnalist (cam din greșeală) acesta a putut aduna multiple întâmplări direct de la sursă, iar călătoriile oferite de locul de muncă i-au lărgit perspectivele în legătură cu poziția noastră ca și stat (sau ceva de genul).

Ideea este că promovează un stil care în ultimul timp este aclamat în special de adolescenți (ca mine, poate și de adulți, nu știu) foarte lejer. Un stil care pune punctul pe i, fără prea multe complicații și metafore, din contră, simple și foarte explicite (din punctul de vedere al limbajului).

Per total, cartea este foarte plăcută, amuzantă, dar nu chiar pentru toată lumea. Cum spuneam și la altă recenzie, nu este pentru iubitorii de literatură clasică sau…de calitate. ic și eu. Poate mă înșel.

Însă, răsfirate prin carte, sunt câteva recomandări de cărți. Una dintre ele este ”Babbitt” e Sinclair Lewis. Primul american cu un Premiu Nobel. Așa că spor la citit!