Filme

„Requiem for a dream” – un film despre lumea iluziilor

Săptămâna trecută v-am recomandat serialul documentar „Cosmos”, săptămâna aceasta vă recomand cu căldură filmul „Requiem for a dream”(„Cerința pentru un vis”), un must în materie de filme.

Desigur, și mie mi l-a recomandat o amică, și pot spune că mi se pare un film pe care toți ar trebui să-l vadă, pentru că este un film cu un impact uriaș asupra creierelor noastre, fiind foarte bine realizat este  un film ca o lecție de viață.

Este o dramă psihologică, ce îl are în prim plan pe Jared Leto, unul dintre actorii mei preferați, alături de Ellen Burstyn, Jennifer Connelly și Marlon Wayans, și ei în rolurile principale. Filmul este regizat de Darren Aronofsky, și inspirat de romanul cu același nume, scris de Hubert Selby, Jr.

Este despre adicții

Acțiunea filmului se învârte în jurul ideii de dependență neasumată și ni se prezintă, cumva, în două planuri psihologice și materiale. Într-unul ar fi vorba despre dependența de droguri și cum ajunge ea să facă oamenii să se depărteze de realitate foarte mult, ajungând să trăiască într-un univers iluzoriu, făcând compromisuri extrem de mari, care ajung să îi îngroape în tristețe profundă, în depresie chiar. Un alt plan, care se intersectează uneori cu celălalt, o prezintă pe mama personajului interpretat de Jared Leto, Sara Goldfarb, care,  la o vârstă destul de înaintată, ajunge dependentă de pastilele de slăbit, în obsesia patologică de a deveni vedetă tv. Lucrurile se încheie tragic, putem remarca povești de viață care să ne dea o lecție. Eu, una, am empatizat puțin cu personajele în timpul vizionării și a fost crunt. Chiar mi s-a părut un film demn de vizionat, un film despre iadul psihologic adus de dependențe.

Dependențele vin din neacceptare, din frustrare, din neasumare. Avem la dispoziție filmul acesta pentru a pătrunde puțin într-o altă lume, pentru a diferenția răul de bine și pentru a realiza că, poate, este momentul să spunem „stop” unor aspecte ale vieții noastre, care nu ne mulțumesc pe noi înșine, sau să ajutăm pe cineva să stingă un foc din inima sa.

Angelina

Recent Posts

BOOK CLUB cu Radu Paraschivescu: Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri

Luna martie a fost dedicată celor două cluburi de lectură, din 2, respectiv 16 martie.…

2 zile ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți merge la Veseud, în Sibiu!

Dragi cititori, iată-ne ajunși la a VII-a ediție a taberei de lectură pentru adulți. De…

3 zile ago

BOOK CLUB: Furia, de Alex Michaelides

Luna martie este magică și pentru că avem două cluburi de lectură programate. Unul a…

2 săptămâni ago

Books and Wine cu vin, cărți și poezie

În mijlocul atmosferei vibrante și pline de inspirație a capitalei, am organizat pe 1 martie…

2 săptămâni ago

Book Club Măștile fricii, de Camelia Cavadia

Într-o atmosferă plină de pasiune literară și gusturi dulci, cluburile noastre de lectură din București…

3 săptămâni ago

Tabăra de Lectură de la Transylvanian Inn (Bran)

Încă o Tabără de Lectură specială am avut în Luna Îndrăgostiților, în inima munților, la…

3 săptămâni ago