Sanatate

Sănătatea oaselor este mai importantă decât credeți. Iată de ce

Cel mai adesea când ne gândim la sănătatea noastră, ne gândim la sistemul digestiv, la cel cardiovascular și la metabolism. Ei bine, și oasele depind de alimentația noastră și pot fi afectate și ele atunci când avem un mod dezechilibrate de a ne hrăni.

Desigur că nu depind numai de cum ne hrănim, ci depind și de cât de mult le solicităm din punct de vedere mecanic. Astfel că ne putem pune în pericol unele dintre cele mai importante oase ale corpului dacă nu avem grijă, pentru că, deși, ele sunt rezistente, pot fi foarte ușor afectate.

Am să încep prin a vorbi despre coloana vertebrală care are un rol foarte important în ceea ce privește deplasarea și poziția corpului, dar mai ales în ceea ce privește protecția măduvei spinării și a nervilor spinali, care pornesc din aceasta. Am un caz foarte clar în familie de afectare a nervilor spinali din zona lombară din cauza tasării unei vertebre pe un nerv spinal cu rezultat destul de serios: nevralgie de crural. Am să aloc un alt articol în care voi vorbi despre nevralgii, pentru că sunt o mulțime de lucruri de spus și despre acestea.

Reumatismul

Pe cât de importante sunt oasele noastre, pe atât de importante sunt și articulațiile unde se întâlnesc două sau mai multe oase. Cele mai des întâlnite probleme legate se sistemul osos sunt la nivelul articulațiilor și ele pot fi forme, mai grave sau mai ușoare, ale reumatismului, o boală foarte dureroasă și care nu prea se vindecă. O articulație obișnuită unde se formează reumatismul este cea a cotului sau cea a genunchiului, iar aceste oase care intră în alcătuirea lor sunt oase lungi, adică oase ce au o diafiză și două epifize. Epifizele sunt capetele oaselor și sunt acoperite de un țesut cartilaginos, care, din pricina unei munci care solicită respectivele oase, se consumă și capetele oaselor, în loc să alunece unele pe suprafețele altora, se freacă între ele. Asta de regulă apare la vârste înaintate, însă am auzit și de cazuri, poate și din pricina unei moșteniri  genetice ce prezenta predispoziție pentru această maladie, de apariție la vârste tinere.

Ce este de făcut? Evident că nu putem să stăm nemișcați, însă, să avem grijă să nu exagerăm cu efortul fizic, pentru că, efectiv, ne putem distruge chiar și în părțile organismului care par cele mai rigide.

Angelina

Recent Posts

Tabăra de Lectură pentru Adulți: Ediția a X-a merge la Castelul Maria din Hunedoara

Ne pregătim să începem anul 2025 cu o nouă ediție a mult așteptatei tabere de…

2 săptămâni ago

BOOK CLUB în București, Brașov, Constanța, Iași, Sibiu: Copilul de la Auschwitz

Clubul de lectură iCarte, iParte este mai mult decât un loc de întâlnire pentru cititori;…

o lună ago

25 ianuarie 2025: Clubul de carte din Constanța cu romanul Copilul de la Auschwitz

La Constanța, iubitorii de lectură au ocazia să se adune pentru un eveniment special, dedicat…

o lună ago

Club de lectură în Brașov: Copilul de la Auschwitz, de Lily Graham

În cadrul întâlnirii din luna ianuarie a Clubului de Lectură, vom organiza un eveniment special…

o lună ago

BOOK CLUB 2025: Copilul de la Auschwitz

Un nou an aduce cu sine oportunități de a descoperi, de a învăța și de…

o lună ago

Book Club iCarte, iParte: O întâlnire specială pentru comemorarea victimelor Holocaustului

Luna ianuarie  vă asteaptă cu un nou club de lectură by iCarte, iParte dedicat iubitorilor…

o lună ago