Delia a rămas în mintea şi în sufletul fanilor încă de când a lansat piesa cântată de toată lumea, „Vino la mine”, împreună cu Nick. Era o copilă pe atunci, poate că nu ştia prea bine cu se „mânca” muzica, însă vocea bună a ajutat-o să reziste şi să se reinventeze de la an la an. Dintre cântăreţii români, ea este cea care a avut şi are cele mai multe single-uri şi videoclipuri din ultimii trei ani. Scoate piesă bună după piesă bună, printre admirări şi, totodată, critici. Aplaudată de tineri pentru „Gura ta” (piesă ale cărei versuri m-au enervat groaznic, pentru că erau puse doar ca să rimeze, dar aceeaşi piesă pe care am ajuns să o fredonez zilnic; iniţial am făcut caterincă, punând-o în aceeaşi oală cu „Buzele tale” – pentru cine a prins şi acea perioadă, deşi, evident, este incomparabil stilul de muzică) şi înjurată de părinţi pentru „Da, mamă”, Delia ştie că schimbarea este un punct forte şi se dă după preferinţe. La fel cum „Cine m-a făcut om mare” place tuturor vârstelor. Are propriul stil, diferit de altfel de la piesă la piesă, dar care o reprezintă întru totul.
De ce sa mergi la concertul Deliei? Răspunsul este simplu pentru un fan adevărat. Delia este într-un anume fel. Cu cele câteva kilograme în plus, aşa cum „urlă” unii, este o femeie sexi, frumoasă, cu o culoare a ochilor cum puţine norocoase au. Şi dacă spuneţi că n-are treabă frumuseţea cu muzica, vă contrazic. În opinia mea are, pentru că-mi plac oamenii frumoşi, care arată bine şi care râd mult. Despre voce, nu vă pot spune decât că a ei se află printre preferinţele mele. Nu mi-au plăcut niciodată vocile subţiri…
Cel mai simplu și corect răspuns pe care îl pot da la întrebarea din titlu este că Delia e cea mai iubită artistă de la noi la ora actuală. Pentru că are o voce frumoasă, pentru că este neobosită atunci când cântă, pentru că face un show de te ține în priză până la final.
Spectacolul din 5 decembrie, „Delia’s Winter Wonderland”, de la Teatrul Naţional Bucureşti, va fi cel mai tare spectacol de până acum, nu am dubii în privinţa asta. Va fi unic, o experienţă diferită faţă de tot ce a fost până acum la alte concerte din România.
700 RON. Atât costă să o asculţi şi să o vezi pe Delia în carne şi oase. Iar în sală vor fi aproximativ 700 de oameni.
700 RON X 700 de oameni. Calculează tu, cel care critici şi vrei să arunci cu pietre. Dar nu uita să te documentezi bine înainte, ce sumă s-a investit în orchestraţie, în personalul tehnic, în coregrafie, în costume, în cazarea la un hotel de 4-5 stele (bănuiesc; eu, una, nu m-aş duce la unul de două stele) şi în multe altele. Dar să nu mai vorbesc eu în numele ei. Chiar ea a explicat unui fan pe Facebook, care a comparat preţurile spectacolului ei cu cel al Rihannei.
„La Rihanna intrau 70.000 de oameni. La TNB intră 700. Punct. Sala mică, chiria mare, plus set-up foarte, foarte scump. E o investiţie fără profit! E vorba de o experineţă complexă, nu doar un simplu spectacol. Luxury food and drinks, înainte şi după show, after party în Nuba, cadouri şi multe surprize”, a spus artista într-un comentariu.
Cam asta e treaba. Într-un cuvânt, acest spectacol este „altceva”. Şi este pentru oricine. Dacă îţi doreşti foarte mult, faci un efort şi plăteşti un bilet, poate nu cel de 700, ci cel mai ieftin, de 500 de lei. Fix cât ţigările pe o lună. La urma urmei, fiecare ştie mai bine care îi sunt priorităţile. De aceea, nu văd rostul criticilor şi jignirilor. Delia a îndrăznit.
Dragilor, dacă sunteți din Constanța și căutați un motiv bun să ieșiți din casă pentru…
Sâmbătă dimineața, la Tomis Hub din Constanța, ne-am adunat pentru a dezbate cartea „Lista” de…
Sâmbată dimineața, la Fract Restaurant din Brașov, ne-am reunit pentru a explora subiectul complex al…
În acest weekend cititorii din Bucuresti, Constanţa şi Braşov s-au reunit pentru a discuta despre…
STICLUȚA Mă găsesc privind spre valurile care se sparg și mă surprind pierdut în gânduri,…
Ce planuri ai vineri seară, pe 8 noiembrie? Vin cu o invitație către tine, să…