România ocupă prima poziţie la migraţie în Uniunea Europeană. Peste trei milioane de români apţi de muncă sunt plecaţi în străinătate, adică, exact cei care susţin sistemul nostru de pensii. Cei mai mulţi aleg Italia, Spania, America şi Germania, însă, cei mai mulţi dintre ei, între 60.000 şi 250.000, nefiind luaţi în evidenţele autorităţilor.
Numai în Marea Britanie locuiesc peste 400.000 de români, mai mult decât dublu faţă de acum cinci ani, şi reprezintă a doua mare minoritate după polonezi. În aceste condiţii, România riscă să piardă 15% din populaţie, până în 2020.
În ciuda acestor cifre, românii pleacă masiv din propria ţară, fugind oriunde se găseşte o oportunitate. Chiar dacă România s-a alăturat Uniunii Europene, ceea ce ar fi trebuit să aducă o calitate mai bună a vieţii, la 11 ani de la aderare, românii încă fug de sărăcie. Mai mult de o treime dintre români sunt în pragul sărăciei, ceea ce îi face să migreze peste hotare, părăşindu-şi propriile familii, pentru o viaţă mai bună.
Cu sau fără studii superioare, românii îşi părăsesc ţara, dezamăgiţi de lipsa oportunităţilor, de speranţele deşarte, de salariile mici cu care abia pot trăi de pe o zi pe alta, dar mai ales de neputinţa de a evolua, din pricina sistemului.
Cei mai mulţi absolvenţi, fie că vorbim de elevi sau studenţi, abia aşteaptă finalizarea studiilor pentru a lua drumul străinătăţii. Unii nu ştiu de ce aleg asta, însă cei mai mulţi ştiu sigur că România nu le poate oferi ceea şi-şi doresc şi nu îşi pot exrcita meseria pentru care şi-au tocit coatele ani la rând, de exemplu, medicii.
De ce vrei să pleci? Păi, ce să fac în România? Acesta este cel mai întâlnit răspuns în rândul tinerilor care se află la început de drum. Chiar dacă nu ştiu sigur ce îi aşteaptă printre străni şi habar nu au care va fi traseul, aleg, fără şovăială, să migreze, pentru că un lucru este sigur: oriunde este mai bine decât în România.
Pe lângă cei care migrează la muncă în străinătate, sunt şi tineri absolvenţi care aleg să îşi continue studiile peste hotare. Motivul este simplu. În ultimii ani, a devenit, parcă, o modă printre liceeni. Dacă nu încerci la o universitate de prestigiu din afară, nu eşti validat. Aşa că, fie de gura părinţilor, fie îndemnaţi de către prieteni, fie din ambiţie şi orgoliu, sunt tineri care aplică la universităţile din afară pentru a fi în trend. Sunt şi alţii, însă, care sunt focusaţi pe carieră şi vor să îşi croiască un drum al lor, sigur, departe de circul din propria ţară. Aşa că, îşi fac bagajele şi pornesc spre cel mai frumos vis.
Tabăra de Lectură pentru Adulți, ajunsă la a IX-a ediție, s-a desfășurat în peisajul idilic…
Dacă îți place să faci cumpărături economisind cât mai mult, atunci trebuie să afli de…
În ultimii ani, tot mai multe persoane se confruntă cu probleme de stomatologie, respectiv ortodonție.…
Dragă cititorule, visează alături de noi! Te invităm la un eveniment special dedicat uneia dintre…
Bună, dragi cititori! Sunt încântată să vă invit la un nou club de lectură dedicat…
Dragilor, dacă sunteți din Constanța și căutați un motiv bun să ieșiți din casă pentru…