Autori

Tabăra de Lectură pentru Adulți de la Beliș: 4 zile între brazi, cărți și oameni

Există locuri în care mergi doar să te odihnești. Și, poate fără să ne dăm seama de la început, tabăra de lectură iCarte, iParte de la Beliș a devenit o bucată de timp decupată din ritmul obișnuit al vieții, în care am respirat, am citit, am vorbit sincer și am ascultat atent. În Transilvania, unde dealurile se topesc unul în altul și liniștea are o textură a ei, oamenii ajung altfel. Parcă se lasă mai ușor și parcă se deschid fără să forțezi nimic. Așa a fost în a XII-a ediție a taberei de lectură pentru adulți.

Ziua 1 — Sosirea, așezarea și primele întâlniri

Când am ajuns la Apus de Soare, după ore bune de mers, dar prin locuri superbe, cu peisaje de vis, spațiul ne-a întâmpinat cu liniștea aceea densă, transilvăneană, în care pădurea de brazi pare să cânte încet, chiar și atunci când nu e vânt. Participanții au venit pe rând cu cărți, rucsacuri și curiozitate, iar după ce ne-am cazat, ne-am adunat pentru activitatea care sparge gheața de fiecare dată: Să ne cunoaștem!

Seara s-a încheiat cu timp liber, jacuzzi, discuții relaxate și sentimentul că ne-am așezat într-un loc în care ne vom odihni și relaxa.

Ziua a II-a — Dicție, actorie și descoperiri în vocea proprie

Dimineața a început cu atelierul de impro, actorie și dicție, unul dintre momentele în care oamenii își dau seama cât de mult se pot elibera doar prin respirație, exerciții de voce și expresie. Au fost momente de joacă, dar și momente în care fiecare a descoperit că vocea lui poate fi mai sigură, mai clară, mai prezentă.

După prânz, ne-am mutat în ritmul liniștit al lecturii: silent reading. Fiecare și-a ales un colț, pe terasă, pe canapea, la umbra brazilor și s-a cufundat în cartea lui. A fost liniște și a fost minunat.

Spre seară, ne-am reunit pentru Book Club, unde discuțiile au început timid și au continuat cu idei despre personaje, stil, emoții și fraze care au atins ceva în fiecare dintre noi. A fost una dintre cele mai vii seri ale taberei. Atât de vii, încât discuțiile au continuat și după terminarea clubului, la un pahar de vin, până după miezul nopții.

Ziua a III-a — Coaching, scris, natură și biblioterapie

A treia zi a fost una dintre cele mai intense, pentru că a combinat creativitatea cu reflecția profundă. Dimineața am început-o cu atelierul de coaching ținut de Anca Al Kebsi, care ne-a provocat să stăm față în față și să lucrăm. Comunicarea asertivă e de ajutor în orice situație și indiferent de domeniul în care lucrezi, iar Anca ne-a învățat cum să spunem lucrurilor pe nume.

Am continuat ziua în natură, unde am scris haiku în apus, un exercițiu scurt, dar surprinzător de revelator. Natura îți impune simplitate, dar și sinceritate, iar participanții au lăsat pe hârtie bucăți mici, exacte și sensibile din ceea ce simțeau. Astfel, am creat o poezie doar a noastră:

POEM COLECTIV – HAIKU

Iubesc mirosul florilor de cireș

Ce prin mireasmă și culori

Ne-arată frumusețea


Floarea de cireș zboară prin haos.

Miresmele ei se opresc la geam,

Un semn că viața își continuă jocul.


Conuri căzute în viața trecută,

Ruginiul văzut la lumină

Forța-n mișcare


Copii se joacă pe câmp,

Tatăl cheamă câinele

Ascultă fericirea


Un câine maro aleargă pe deal.

Omul e singur. Respiră.

Umbra scrie cuvinte.


Șoapte-n asfințit

Un câine latră la fereastră

Plouă mărunt și-mi place


Singura pată de culoare

Neînsemnată pe drum

Sunt un chiulin.


Când câinele cel rău apare și-ți schimbi traiectoria gândită

Poate fi o redirecționare

Către un diamant mai mare.


Un gând fugar la miez de noapte.

O foaie și un pix în mână.

Care este sensul vieții?


Frați brazi,

Îngemănați dar diferiți,

Balsam pentru ochi și inimi.

După-amiaza a continuat cu biblioterapia de grup, un moment în care cărțile au deschis uși către discuții reale: despre emoții, despre viață, despre ce ne frământă și ce ne pune în mișcare. A fost unul dintre cele mai calde și umane ateliere. Seara a adus activități literare și de reconectare, dar și lampioane cu dorințe și poezie.

Activitatea cea mai așteptată a fost Blind Date With a Book. Fiecare participant a primit o carte împachetată, fără titlu și fără numele autorului. A rupt hârtia cu curiozitate. A citit primele pagini și a încercat să înțelegi tonul cărții. A descoperit o poveste pe care poate nu ar fi ales-o singur/ă. Grupul a reacționat diferit. Unii au râs când au văzut ce carte au primit. Alții au fost surprinși. Au existat și schimburi. Unii au cerut alt titlu după ce au citit două paragrafe. Toți au participat. Toți au descoperit ceva nou. Blind Date With a Book a adus energie, curiozitate și multe discuții. Am văzut oameni care s-au conectat printr-o carte aleasă la întâmplare.

Seara a continuat cu Board Games, un joc de perspicacitate, atenție, bluf, cultură generală. Râsete multe, vin, șampanie și distracție.

Ziua a IV-a — Plecarea

Ziua a patra a însemnat plecarea. Totul s-a întâmplat rapid, bagaje strânse, verificat încă o dată camera, ieșit spre microbuz, mașini, taxi, avion. Unii au plecat înainte, alții încă își beau cafeaua. Nu a existat un moment clar de închidere. Nu a existat timp pentru îmbrățișări sau pentru ultimele discuții. Tocmai această grabă a arătat cât de mult a contat tot ce s-a întâmplat în zilele dinainte.

Tabăra de la Beliș a fost un loc în care am putut să respir fără presiune. Am stat lângă oameni care au venit cu povești diferite și cu ritmuri diferite. Am vorbit cu ei, am citit cu ei, am lucrat cu ei. Grupul s-a format natural, iar conversațiile s-au legat firesc. Am avut activități care mi-au cerut atenție și implicare. Biblioterapia ne-a dus spre întrebări pe care poate nu the trece prin minte să le punem acasă. Scrierea creativă de la haiku ne-a dat spațiu să formulăm idei pe care nu le punem în cuvinte de obicei. Atelierele de reconectare ne-au făcut să ne observăm corpul, gândurile și felul în care reacționăm unii la ceilalți.

Ritmul naturii a susținut tot. Lacul Beliș, liniștea, pădurea și drumurile au pus un cadru stabil. Am simțit că putem să ne desprindem de lucrurile care ne agită în mod normal. Am stat cu noi într-un mod care nu ne iese când suntem în oraș, cu munca de zi cu zi. Iar cărțile? Ei bine, ele au fost instrumentele care au ținut grupul unit. Ele au deschis discuții clare și au creat un teren comun pentru toți. Oamenii au fost partea care a dat energie taberei. Fiecare a adus ceva, o opinie, o recomandare, o observație, o nevoie, o vulnerabilitate.

Tabăra de la Beliș a arătat cum arată o comunitate formată prin lectură și prin prezență. Ai plecat repede, dar ai rămas cu ceva care continuă să lucreze în tine.

Când are loc următoarea tabără de lectură?

Pentru că timpul pare să nu fie de partea noastră și zboară prea repede cele trei luni, am hotărât ca următoarea tabără de lectură săptămâna fie în iunie 2026 (în România; revenim cu informații dacă mergem și în afară cu tabăra internațională). Rămâi aproape, haide la clubul de lectură, intri astfel în comunitatea de cititori și ești la curent cu evenimentele iCarte, iParte.

GALERIE FOTO by Gina Soare

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

Întâlnire de poveste la clubul de lectură: ,,Cartea blestemelor” de Andrei Ruse

Sâmbătă ne-am întâlnit pentru o seară specială, dedicată volumului ,,Cartea blestemelor", semnat de Andrei Ruse.…

2 zile ago

Lizoanca la 11 ani – o poveste care te răscolește. Invitată Doina Ruşti

Clubul de lectură iCarte, iParte revine cu o ediție specială dedicată uneia dintre cele mai…

2 săptămâni ago

RECENZIE: Un Singur Motiv – romanul despre tăcerea care ucide vieți și trezește conștiințe

Ai Un Singur Motiv să citești această recenzie. Și multe alte motive care derivă din…

2 săptămâni ago

RECENZIE Când soarele e de cursă lungă. Despre memorie, lumină și dublul care ne supraviețuiește

În cartea “Când soarele e de cursă lungă”, Cătălina Ezaru-Kik imaginează un spațiu care pare…

3 săptămâni ago

De ce costă clubul de lectură și nu e gratis?

Ehee, asta e o întrebare pe care nu o mai auzisem de multă vreme. Haideți…

3 săptămâni ago

Jurnal de tabără: Cum e într-o tabără de lectură pentru adulți

Îmi amintesc momentul în care am simțit că îmi doresc să avem o tabără de…

3 săptămâni ago