Descopera

Tips&Tricks pentru bărbații care vor să cucerească o femeie specială

Cel mai mișto e să ai lângă tine un bărbat adevărat care să te facă să te simți femeie. Și nu ca în bancul ăla în care el îi pune cămașa în brațe femeii și îi spune să o spele, ci cu adevărat te face să fii mulțumită de ceea ce ești și împlinită alături de el.

Respect-o! Atunci când femeia de lângă tine se simte respectată, o ai câștigată pe jumătate. Trebuie să te porți frumos cu ea atât în societate, cât și acasă. Sărută-i mâinile uneori, luând-o prin surprindere, vorbește-i frumos, respectă-i intimitatea și deciziile, iar dacă vrei să o contrazici, fă-o într-un mod elegant, fără să ridici tonul sau fără să îi lași impresia că te consideri superior. Respect-o până și în dormitor și nu o trata ca pe o femeie cu care doar faci sex. Dacă vrei să o dai pe spate respectând-o, fii tu gentlemanul care îi respectă corpul și i-l iubește și nu te feri să îi oferi un oral.

Sobrietatea nu are ce să caute atunci când vrei să câștigi inimi. Nu te sfii să fii amuzant și să o mai faci pe măscăriciul din când în când. Femeile știu să guste glume și adoră bărbații relaxați, care au simțul umorului. Ai grijă, însă, ca glumele tale să nu fie vulgare sau să o insulte, pentru că atunci ai dat-o cu oiștea în gard.

Doza de complimente trebuie să fie echilibrată. Dacă îi vei face prea multe complimente unei femei va interpreta asta ca pe o disperare a ta, sau o obsesie. Sau va considera că o perii și nu va crede decât că ai intenții ascunse. Nu este bine nici să nu îi spui că este frumoasă atunci când chiar crezi asta. Spune-i că este frumoasă și atunci când se trezește dimineața lângă tine, dar și atunci când își dă silința să se aranjeze pentru un eveniment. Viața e mai dulce dacă presari niște complimente ici, colo. O vei cuceri cu siguranță așa.

Nu uita de cadouri! Femeile au mare afinitate pentru atenții și mai ales pentru cele venite din suflet, fără o prea mare valoare materială (cel puțin așa sunt eu), fă-i din când în când mici surprize în funcție de ceea ce știi că îi place (trebuie să știi ce îi place și ce o pasionează) și categoric o vei impresiona.

Ascultare, empatie, înțelegere și prietenie. Fii tu cel mai bun prieten al femeii pe care o vrei în viața ta, ascult-o, dă-i sfaturi, șterge-i lacrimile dacă plânge, încurajeaz-o și fă-o să se simtă protejată în preajma ta. Fă-o să simtă că sufletul său aparține cuiva care are o deosebită grijă de el.

Toate aceste lucruri îți vor veni natural dacă vrei din suflet să o ai alături de tine pe una dintre reprezentantele sexului frumos. Toate se nasc din iubire pentru cineva anume! Iubirea este secretul relației perfecte!

 

Angelina

Recent Posts

Viaţa de după copertă ,,Lizoanca la 11 ani” cu Doina Ruşti

Sâmbă după-amiaza clubul de lectură iCarte, iParte a adus împreună iubitorii de litere. Într-un cadru…

o săptămână ago

Ultimul club iCarte, iParte ne aduce „Patimi” de Sofia Nădejde

Încheiem anul cu emoție și curaj. Anul acesta l-am traversat împreună prin povești și dezbateri,…

2 săptămâni ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți de la Beliș: 4 zile între brazi, cărți și oameni

Există locuri în care mergi doar să te odihnești. Și, poate fără să ne dăm…

4 săptămâni ago

Întâlnire de poveste la clubul de lectură: ,,Cartea blestemelor” de Andrei Ruse

Sâmbătă ne-am întâlnit pentru o seară specială, dedicată volumului ,,Cartea blestemelor", semnat de Andrei Ruse.…

4 săptămâni ago

Lizoanca la 11 ani – o poveste care te răscolește. Invitată Doina Ruşti

Clubul de lectură iCarte, iParte revine cu o ediție specială dedicată uneia dintre cele mai…

o lună ago

RECENZIE: Un Singur Motiv – romanul despre tăcerea care ucide vieți și trezește conștiințe

Ai Un Singur Motiv să citești această recenzie. Și multe alte motive care derivă din…

o lună ago